Matei 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Dărâmarea Ierusalimului

1Când terminat-a de vorbit,

Iisus, din Templu, a ieșit.

Mândri, toți ucenicii Lui,

Au vrut, ca ale Templului

Construcții, să-I arate-ndat’.

2Iisus, atunci, i-a întrebat:

„Vedeți aceste clădiri? Toate,

Să știți că fi-vor dărâmate:

Piatră pe piatră n-o să stea –

Nimic nu va mai rămânea!”

3Pe muntele Măslinului,

Iisus, cu ucenicii Lui,

S-a așezat și-a odihnit.

Atunci, ai Săi au îndrăznit

Și câteva-ntrebări I-au pus:

„Toate, pe care ni le-ai spus,

Când, oare, au să se-mplinească?

Ce semn are să ne vestească

Venirea Ta? Să ne mai spui,

Pentru sfârșitul veacului,

Ce fel de semn ne va fi dat?”

4Iisus, atunci, a cuvântat:

„Băgați de seamă! Nu cumva,

Să vă înșele cineva!

5Fiindcă, în Numele Meu,

Mulți vor veni, zicând: „Sunt Eu!

Eu sunt Hristos!” Voi să vegheați,

Căci mulți, atunci, vor fi-nșelați.

6Când, de războaie, auziți,

Când vești de lupte doar găsiți

Pe buzele oamenilor,

Nu vă speriați de vorba lor;

Căci lucrurile auzite,

Toate, vor trebui-mplinite.

Să nu vă temeți nicidecum –

Sfârșitul nu va fi acum.

7Un neam va fi împotriva

Altui, și ridica-se-va –

Să lupte – o împărăție,

În contra altei. Au să fie

Cutremure pe-alocurea.

Va bântui și foametea

Și ciuma, pe acest pământ.

8Dar toate-aceste lucruri sânt,

Începerea durerilor.

9Pe mâinile oamenilor,

Atunci, o să ajungeți voi;

Au să vă chinuie și-apoi,

Din al vost’ număr, omorâți,

Mulți fi-vor. Voi veți fi urâți

De neamuri, pentru al Meu Nume;

Veți fi urâți de-ntreaga lume.

10Sunt mulți cei care au să cadă.

Multe vânzări au să se vadă –

Căci se vor vinde între ei –

Și nu puțini vor fi acei

Cari ură au să vă nutrească.

11Mulți mincinoși au să se nască

Proroci; iar singura dorință

A lor, va fi, de-i cu putință,

Pe cât mai mulți, să îi înșele.

12În vremurile-acelea grele,

Din pricina fărădelegii –

Care sub ochiul blând al Legii,

Mereu, are să se-nmulțească –

Iubirea o să se răcească,

13La cei mai mulți. Dar mântuit,

Va fi cel cari, pân’ la sfârșit,

Să rabde totul, va să știe.

14Iar vestea despre-mpărăție –

Deci Evanghelia – vestită

Va fi, și propovăduită

În lume, ca toți să o știe –

Slujind, astfel, de mărturie,

La toate Neamurile care

Sunt pe pământ. Atunci doar, are –

Când toate au să se-mplinească –

Sfârșitul ca să se ivească.”

Pustiirea Ierusalimului și venirea Fiului omului

15„De-aceea, voi când veți vedea,

„În locul sfânt”, că va ședea

„A urâciunii pustiire” –

Despre aceasta, aveți știre

De la prorocul Daniel –

Să părăsiți locul acel,

16Fugiți, în munți, cei din Iudeea!

17În ce-i privește pe aceia

Care găsiți, atunci, fi-vor

Pe-acoperișul caselor,

Să nu coboare ca să-și ia

Lucruri din casă, ci să stea

Acolo unde-au fost surprinși.

18Atunci, cei care au fost prinși

În câmp, să nu vină-napoi

Să își ia haina, ca apoi

19Să fugă. Vai, va fi de toate

Femeile însărcinate!

La fel va fi și de acele

Care-alăptează. Vai de ele!

20Rugați-vă ca să nu fiți

Siliți ca iarna să fugiți,

Și nici în zile de Sabat.

21Iată, vă spun adevărat,

Că încercarea ce-o să vie,

Atât de mare o să fie,

Precum n-a mai fost niciodată,

De când e lumea-ntemeiată.

22Însă, acele zile, toate,

De Tatăl Meu, au fost scurtate.

Căci dacă nu le-ar fi scurtat,

Nimeni nu ar mai fi scăpat.

Să fim dar, bine înțeleși:

Din pricina celor aleși,

Au fost scurtate. De cumva,

23Atunci, va spune cineva:

„Veniți cu toții să-L vedeți!

Hristos e-aici!” Să nu-l credeți;

24Că au să fie mulți Hristoși,

Și mulți prorocii mincinoși.

Vor face semne, minuni mari,

Să-nșele chiar și pe cei cari

Au fost aleși. Luați aminte! –

25Căci v-am vestit, mai dinainte!

26Când vă vor zice: „E-n pustie

Hristos!” Nu mergeți: n-o să fie!

Sau că „Hristosul ascuns este

În odăițe!”, astă veste

27Să n-o credeți. Cum e văzut

Fulgerul, care s-a născut

În slăvi, ieșind din răsărit –

Tăind până în asfințit,

Tot cerul, cu lumina lui –

La fel, și Fiul omului,

Văzut va fi, când o să vie.

28Oriunde stârvul o să fie,

Acolo fi-vor și vulturi.

29Când toate zilele tulburi

Vor trece – după-acel necaz –

Chiar soarele, al său obraz,

Și-l va întuneca. Luna,

Nici ea nu va mai lumina,

Iar de pe boltă, măturate,

Stele vor fi. Cutremurate,

Puterile cerurilor

Fi-vor, iar în înaltul lor,

30Atunci doar, se va arăta

Semnul – care-l veți aștepta –

Semnul Fiului omului.

Popoarele pământului,

În acea zi, au să bocească,

Iar lumea are să-L zărească

Venind, pe Fiul omului,

Plutind pe norii cerului,

Încununat de slava-I mare

Și de puterea ce o are.

31Va pune îngerii să sune,

Din trâmbițe, ca să-i adune

Pe toți care-s ai Lui aleși.

Din patru vânturi, ei, culeși –

Dintr-un capăt al cerului

Și până-n cel’lalt cap al lui –

32Vor fi aduși. Pildă luați

De la smochin, și învățați:

Smochinul, când își frăgezește

Mlădița și când înfrunzește,

Atunci puteți să vă gândiți

Că vara a venit. Să știți –

33Asemenea, când veți vedea

Că lucrurile acestea,

De care Eu v-am povestit,

Cu toate se vor fi-mplinit –

Că Fiul omului sosește!

E-aproape! Chiar la ușă este!

34Adevărat vă spun Eu: iacă,

Neamul acesta n-o să treacă

Până când tot ce v-am vestit

Nu o să fie-ndeplinit.

35Va trece cerul și pământul,

Dar nu va trece-n veci cuvântul

Care a fost rostit de Mine! –

Al Meu cuvânt, veșnic, va ține.”

Îndemn la veghere

36„Despre-a cea zi, despre-acel ceas,

Nu știe nimeni. Au rămas,

Numai de Tatăl Meu, știute –

Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.

37La fel precum s-a întâmplat

Când în corabie-a intrat

Noe – deci ca în vremea lui –

Și-atunci când Fiu omului

Vine, la fel are să fie.

38Mai înainte ca să vie

Potopul, toți mâncau și beau,

Se măritau și se-nsurau;

Noe-n corabie-a urcat,

39Dar nimenea n-a observat

Nimic și, astfel, a venit

Potopul ce i-a înghițit;

Iar la sfârșitul veacului,

Atunci când Fiul omului –

Din nou – la voi are să vie –

Și-atunci – la fel are să fie.

40Pe câmp, dacă vor fi aflați,

În vremea ‘ceea, doi bărbați,

Unul din ei va fi luat,

Iar celălalt va fi lăsat.

41Dacă, atuncea – bunăoară –

Două femei vor fi la moară,

Doar una are-a fi luată,

Iar cealaltă va fi lăsată.

42Vegheați dar, să nu adormiți!

Fiți treji, pentru că voi nu știți,

Al vostru Domn, când va să vină!

Să nu vă afle vreo pricină!

43Dacă stăpânul casei știe

Ceasul la care o să vie

Hoțul, ca să îl jefuiască,

El, casa, o să și-o păzească.

44Astfel, mereu, gata să fiți,

Căci va veni – când nu gândiți –

La voi, iar, Fiul omului.

45Deci, cine-i al stăpânului

Rob credincios și-ascultător,

Pus peste ceata slugilor

Să le dea hrana cuvenită,

Mereu, la vremea potrivită?

46Ferice de acel rob, care –

Atuncea când stăpânul are

Să se întoarcă – e găsit

Așa precum s-a poruncit.

47Iată, un adevăr v-am spus:

Atunci, acel rob va fi pus –

De-al său stăpân – drept cel mai mare,

Peste averea ce o are.

48Dar dacă este un rob rău,

Va crede că stăpânul său

Nu o să vină prea curând

Și își va spune-n al sau gând:

„Iată, stăpânul zăbovește!”,

49Și-atunci începe și-i lovește

Pe-ai săi tovarăși; iar apoi,

Va prinde obiceiuri noi,

Dar rele, căci o să se-adune

50Cu cei bețivi. Dar ce va spune

Stăpânul său, când va sosi

Și-n astă stare-l va găsi?

Al lui stăpân are să vie,

La ceasul pe care nu-l știe

Robul acela. Negreșit,

51Atuncea, fi-va pedepsit:

În două, el va fi tăiat

Și-apoi, afară, aruncat –

Acolo unde soarta lui

E cea a prefăcutului,

În negura plânsetelor

Și în scrâșnirea dinților.”