Ioan 20 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Învierea lui Iisus Hristos

1S-a luminat a lumii față,

Căci se făcuse dimineață.

În prima zi din săptămână,

Maria Magdalina, până

La locul unde-a fost Iisus

Înmormântat, iute, s-a dus.

De la distanță, a văzut

Cum că ceva s-a petrecut.

Piatra ce fuse așezată,

Peste mormânt, era luată.

2La Simon Petru-a alergat,

Să-i spună ce s-a întâmplat.

Cu el, un ucenic ședea –

Acel pe care îl iubea

Iisus. Maria a strigat,

De cum ajunse: „L-au luat

Pe Domnul, din mormânt! L-au dus

Și nu mai știu unde L-au pus!”

3Petru și acel ucenic,

Uimiți, n-au întrebat nimic.

Tăcuți, afară, au ieșit

Și, spre mormânt, ei au fugit.

4La început, au alergat,

Umăr la umăr; dar, treptat,

Celălalt ucenic a-ntins

Pasul și astfel, s-a desprins

De Petru, încât a ajuns

Primu-n grădină. N-a pătruns

5Însă-n mormânt, ci s-a plecat

Și, înăuntru, s-a uitat,

Bucăți de pânză doar văzând,

Pe jos, împrăștiate. Când,

6Petru sosi, el a intrat

Și, prin mormânt, a căutat;

Fâșii de pânză, a găsit

7Și un ștergar împăturit –

Ce-a fost pe capul lui Iisus –

Mai la oparte, fiind pus.

8Întâiul ucenic, și el,

Pătrunse în mormântu-acel,

Iar când, cu ochi-i, a văzut

Tot ce-i acolo, a crezut.

9Ei, nici acum, nu pricepeau

De ce Scripturile spuneau,

Cum că Iisus, ar fi urmat,

Din morți, să fie înviat.

10Nedumeriți fiind, cei doi,

Acasă, s-au întors, apoi.

Iisus Se arată Mariei

11Maria – singură – ședea,

Lângă mormânt și-amar plângea.

Deodată, ea s-a ridicat

Și, înăuntru, s-a uitat.

12În alb, doi îngeri, îmbrăcați,

Văzu, atuncea, așezați,

Pe locul unde-a fost culcat

Iisus. Unul din ei a stat

La cap, iar altul, la picioare.

Ea, cu o față rugătoare,

Înspăimântată și tăcută,

Privea la ei, ca și pierdută.

13„De ce plângi”– ei au întrebat –

Femeie?” „Plâng, căci L-au luat,

De-aici, pe Domnul” – ea a spus –

„Și nu știu, în ce loc, L-au pus.”

14După ce astfel a vorbit,

S-a-ntors și-atuncea, L-a zărit,

Șezând lângă mormântu-acel,

Chiar pe Iisus. Dar, că e El,

Maria n-a știut. Iisus,

15Privind-o cu blândețe-a spus:

„De ce plângi? Ce ți s-a-ntâmplat?

Pe cineva, ai căutat?”

Ea și-a-nghițit, cu greu, amarul

Și-a zis, crezând că-i grădinarul:

„O, domnule, de L-ai luat,

Spune-mi, unde L-ai așezat,

Pe Domnul Meu, pentru că vreau

Să merg, degrabă, să Îl iau!”

16„Marie!” – îi zise Iisus.

„Rabuni!” – s-a-ntors ea și-a spus;

În evreiește I-a vorbit –

„Învățător”, e tălmăcit.

17„Nu Mă mai ține”-a zis Iisus,

„Pentru că, încă, nu M-am dus,

În cer, la Tatăl. Te grăbește

Și pe ai Mei frați, îi vestește,

Că am să urc, la Tatăl Meu.

La ceruri merg, la Dumnezeu,

Cel care e și-al vostru Tată,

Și Dumnezeu vi-e, totodată.”

18Fugind, Maria a plecat

Și, pe discipoli, i-a-nștiințat,

Că ea, pe Domnul, L-a-ntâlnit,

Spunându-le tot ce-au vorbit.

Iisus Se arată ucenicilor

19Tot în acea zi, pe-nserat,

Domnul Iisus S-a arătat

Și ucenicilor. Erau

Toți, într-un loc strânși, și țineau

Închise ușile, căci ei,

Se temeau tare, de Iudei.

Iisus șezu-n mijlocul lor,

Și, „Pace vouă!”, tuturor,

20Le-a spus. Apoi, S-a ridicat

Și, mâinile, le-a arătat,

Și coasta. Ei, când L-au văzut,

De bucurie, s-au umplut,

Și-atunci, cu drag, Domnul Iisus,

21Lor, „Pace vouă”, iar, le-a spus.

„Cum Eu am fost, de al Meu Tată,

Trimis aici, acuma, iată

Că vă trimit și Eu, pe voi.”

22A sfârșit vorba, iar apoi,

Peste discipoli, a suflat:

„Luați Duh Sfânt!” – i-a îndemnat.

23„Pe cei ce-i iertați, de păcate,

Iertați vor fi – li se șterg toate;

Dar celor căror le veți ține

Păcatele, le vor rămâne.”

Iisus Se arată și lui Toma

24Toma, sau Geamănul numit,

N-a fost prezent, când a venit

Iisus, iar el nu L-a văzut.

Toma – și el – parte-a făcut,

Dintre cei doișpe. Când i-au spus

25Ceilalți, „Văzut-am pe Iisus!”,

El zise: „De nu voi vedea

Mâinile Lui, iar – mâna mea –

N-am să o pun, în coasta Lui,

Și dacă-n urma cuiului,

Din palma Sa – degetul meu –

Nu am să-l pun, n-am să cred eu!”

26De la această întâmplare,

S-au scurs opt zile, după care,

Discipolii s-au adunat,

Din nou. Și Toma s-a aflat,

Cu ei, atunci. Pe când ședeau,

Închiși în casă, și-așteptau,

Deodată, S-a ivit Iisus

Și, „Pace vouă!”, El le-a spus.

27Apoi, pe Toma, l-a chemat

Și, mâinile, i-a arătat,

Zicând: „În palme, să-Mi privești!

Cu degetul, să pipăiești,

Ca să simți urma cuiului!

Adă-ți dar mâna, să o pui

În coasta Mea și, credincios,

Fii Tomo, nu necredincios!”

28Toma răspunse: „Domnul meu!

Domnul și Dumnezeul meu!”

29„Tomo, pentru că M-ai văzut”–

I-a zis Iisus – „tu M-ai crezut.

Ferice zic, celui ce crede

Acestea, chiar de nu le vede!”

Rostul celor scrise aici

30Semne, mulțime, a făcut

Iisus, dar nu tot s-a trecut,

31În carte. Însă, ce aveți,

S-a scris, pentru ca să puteți

A crede voi, cum că Iisus

Este Hristos, care – de sus –

Venit-a, că e viu mereu,

Că Îi e Fiu lui Dumnezeu.