Proverbe 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Strigarea înțelepciunii

1Iată cuvintele pe care

Le-a strâns, cu trudă și răbdare,

Și în proverbe le-a lăsat

Fiul lui David, împărat

Peste întregul Israel.

E Solomon omul acel

Care atent le-a întocmit

Și nouă ni le-a dăruit

2Spre o profundă cunoștință

A-nțelepciunii, și știință

A-nvățăturii; pentru minte –

Pentru-a-nțelege-a ei cuvinte;

3Spre a putea a fi-nsușite

Învățăturile menite

Să dăruiască puritate –

Adică bun simț și dreptate

La judecăți care n-au știre

De nici un fel de părtinire;

4Să dea celor neînvățați –

De-al vieții greu neîncercați –

Pentru-a lor minte, agerime,

Pricepere și istețime;

La tineri, să dea cunoștință

Și foarte multă chibzuință.

5Asculte și cel înțelept,

Ca să devină mai deștept

Îmbogățindu-și mult știința

Și ascuțindu-și iscusința,

6Pentru ca mintea lui să poată

Să prindă-nțelepciunea toată

A unei pilde sau cuvânt

Adânc rostit, și câte sânt

Multe-nțelesuri pentru minte

Din tot noianul de cuvinte

Ce înțelepții le rostesc

Și cei care cu tâlc vorbesc.

7Frica de Domnu-n conștiință,

E început pentru știință.

Dar cei nebuni – pierzând măsura –

Nesocotesc învățătura.

Și-nțelepciunea. Fiul meu,

8Urmează al meu sfat, mereu:

Ascultă-nvățătura mea,

Nu lepăda de-asemenea,

Cuvintele ce le-ai primit

Când mama te-a povățuit!

9Căci ele o cunună sânt

Pe capul tău, pe-acest pământ,

Și-un lanț din aur însăilat

Care la gât ți-e atârnat.

Ferirea de ispite

10Copile! Când au să voiască

Cei păcătoși să te-amăgească,

Păzește-te de-acei mișei,

Să nu fii câștigat, de ei.

11De îți vor spune: „Hai cu noi!

Întindem curse mai apoi,

Și sânge mult va fi vărsat!

Prindem pe cel nevinovat,

În lanțuri, fără vreun temei!

12Hai! Dăm năvală peste ei,

Și-i înghițim pe toți, de vii,

Așa precum tu bine știi

Că moartea doar îi mai înghite.

Întregi, le vor fi mistuite

Bietele trupuri, iar apoi

13Găsi-vom lucruri multe noi.

Ne umplem casele cu pradă,

Și nedreptăți n-au să se vadă,

14Căci partea ta va fi la fel

Precum am parte eu, sau el.

N-ai a te teme deci, de hoți:

O pungă doar vom avea toți!”

15Tu, fiule, să nu pornești

Cu ei la drum, ci să-ți ferești

Piciorul, de a lor cărare,

16Căci ei aleargă-n graba mare

Să facă rău. Ceata se strânge

Avidă ca să verse sânge.

17Zadarnic însă, lațul lor,

Sub ochii zburătoarelor,

E aruncat, căci ei întind

18Curse în care ei se prind;

Iar lațul întins tuturor,

Întins e chiar sângelui lor

Și sufletelor lor pribege.

19Deci soarta celor făr’ de lege

Și lacomi după avuții,

Aceasta este! Căci să știi

Că lăcomia i-a pierdut

Pe cei căror ea le-a plăcut.

Cei neascultători

20Înțelepciunea strigă tare

Ca să își afle ascultare

Pe ulițe și în piețe.

21Își strigă ale ei povețe,

Unde e zarva mai aprinsă.

Învățătura ei e-ntinsă

Chiar de la porți până-n cetate

Și-oricine s-o asculte poate,

Căci le vorbește tuturor:

22„Până când oare, proștilor,

Prostia doar o s-o iubiți?

Iar voi cei cari batjocoriți,

Când încetați a vă plăcea

Batjocura, și-asemenea,

Nebunii când au să sfârșească,

Știința, să o mai urască?

23Vă-ntoarceți dar, și mă urmați!

Mustrările mi le-ascultați!

Iată ce fac acuma eu:

Torn peste voi din duhul meu

Și vă voi face cunoscut

Al meu cuvânt, căci am văzut

24Că v-am chemat necontenit;

Voi, însă, v-ați împotrivit.

Vă întind mâna, fără teamă,

Dar nimeni nu mă ia în seamă,

25Pentru că voi ați lepădat

Povețele ce vi le-am dat.

N-ați vrut să țineți cont de ele,

Fiindcă mustrările mele,

Vouă – nicicând – nu v-au plăcut.

26De-aceea, când va fi căzut

Unul, în vreo nenorocire,

Voi râde de-a lui pătimire

Și-apoi, de toți, joc am să-mi bat

Când groaza vă va fi luat

27Ca o furtună peste fire,

Când fi-veți de nenorocire

Ca de-un vârtej învăluiți,

Când de necazuri încolțiți

Veți fi cuprinși de strâmtorare.

28Atuncea doar, în gura mare

Mă vor chema – nu voi răspunde!

Mă vor căta – mă voi ascunde

De fața lor, în acea zi

Și nimeni nu mă va găsi,

29Căci au urât a mea știință

Și n-au ales, spre folosință,

30Frica de Domnul; n-au iubit

Al meu sfat și-au nesocotit,

Neîncetat, mustrarea mea.

31Astfel, drept hrană vor avea

Doar roadele cărării lor

Și sfaturile tuturor.

32A proștilor împotrivire

Are să-i ducă la pierire,

Iar liniștea nebunilor

Aduce-va pierzarea lor.

33Acel ce mă va asculta,

Fără de griji, însă, va sta

Și-o să trăiască liniștit,

De toate relele, ferit.”