Proverbe 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Strigarea înțelepciunii

1Iată cuvintele pe care

Le-a strâns, cu trudă și răbdare,

Și în proverbe le-a lăsat

Fiul lui David, împărat

Peste întregul Israel.

E Solomon omul acel

Care atent le-a întocmit

Și nouă ni le-a dăruit

2Spre o profundă cunoștință

A-nțelepciunii, și știință

A-nvățăturii; pentru minte –

Pentru-a-nțelege-a ei cuvinte;

3Spre a putea a fi-nsușite

Învățăturile menite

Să dăruiască puritate –

Adică bun simț și dreptate

La judecăți care n-au știre

De nici un fel de părtinire;

4Să dea celor neînvățați –

De-al vieții greu neîncercați –

Pentru-a lor minte, agerime,

Pricepere și istețime;

La tineri, să dea cunoștință

Și foarte multă chibzuință.

5Asculte și cel înțelept,

Ca să devină mai deștept

Îmbogățindu-și mult știința

Și ascuțindu-și iscusința,

6Pentru ca mintea lui să poată

Să prindă-nțelepciunea toată

A unei pilde sau cuvânt

Adânc rostit, și câte sânt

Multe-nțelesuri pentru minte

Din tot noianul de cuvinte

Ce înțelepții le rostesc

Și cei care cu tâlc vorbesc.

7Frica de Domnu-n conștiință,

E început pentru știință.

Dar cei nebuni – pierzând măsura –

Nesocotesc învățătura.

Și-nțelepciunea. Fiul meu,

8Urmează al meu sfat, mereu:

Ascultă-nvățătura mea,

Nu lepăda de-asemenea,

Cuvintele ce le-ai primit

Când mama te-a povățuit!

9Căci ele o cunună sânt

Pe capul tău, pe-acest pământ,

Și-un lanț din aur însăilat

Care la gât ți-e atârnat.

Ferirea de ispite

10Copile! Când au să voiască

Cei păcătoși să te-amăgească,

Păzește-te de-acei mișei,

Să nu fii câștigat, de ei.

11De îți vor spune: „Hai cu noi!

Întindem curse mai apoi,

Și sânge mult va fi vărsat!

Prindem pe cel nevinovat,

În lanțuri, fără vreun temei!

12Hai! Dăm năvală peste ei,

Și-i înghițim pe toți, de vii,

Așa precum tu bine știi

Că moartea doar îi mai înghite.

Întregi, le vor fi mistuite

Bietele trupuri, iar apoi

13Găsi-vom lucruri multe noi.

Ne umplem casele cu pradă,

Și nedreptăți n-au să se vadă,

14Căci partea ta va fi la fel

Precum am parte eu, sau el.

N-ai a te teme deci, de hoți:

O pungă doar vom avea toți!”

15Tu, fiule, să nu pornești

Cu ei la drum, ci să-ți ferești

Piciorul, de a lor cărare,

16Căci ei aleargă-n graba mare

Să facă rău. Ceata se strânge

Avidă ca să verse sânge.

17Zadarnic însă, lațul lor,

Sub ochii zburătoarelor,

E aruncat, căci ei întind

18Curse în care ei se prind;

Iar lațul întins tuturor,

Întins e chiar sângelui lor

Și sufletelor lor pribege.

19Deci soarta celor făr’ de lege

Și lacomi după avuții,

Aceasta este! Căci să știi

Că lăcomia i-a pierdut

Pe cei căror ea le-a plăcut.

Cei neascultători

20Înțelepciunea strigă tare

Ca să își afle ascultare

Pe ulițe și în piețe.

21Își strigă ale ei povețe,

Unde e zarva mai aprinsă.

Învățătura ei e-ntinsă

Chiar de la porți până-n cetate

Și-oricine s-o asculte poate,

Căci le vorbește tuturor:

22„Până când oare, proștilor,

Prostia doar o s-o iubiți?

Iar voi cei cari batjocoriți,

Când încetați a vă plăcea

Batjocura, și-asemenea,

Nebunii când au să sfârșească,

Știința, să o mai urască?

23Vă-ntoarceți dar, și mă urmați!

Mustrările mi le-ascultați!

Iată ce fac acuma eu:

Torn peste voi din duhul meu

Și vă voi face cunoscut

Al meu cuvânt, căci am văzut

24Că v-am chemat necontenit;

Voi, însă, v-ați împotrivit.

Vă întind mâna, fără teamă,

Dar nimeni nu mă ia în seamă,

25Pentru că voi ați lepădat

Povețele ce vi le-am dat.

N-ați vrut să țineți cont de ele,

Fiindcă mustrările mele,

Vouă – nicicând – nu v-au plăcut.

26De-aceea, când va fi căzut

Unul, în vreo nenorocire,

Voi râde de-a lui pătimire

Și-apoi, de toți, joc am să-mi bat

Când groaza vă va fi luat

27Ca o furtună peste fire,

Când fi-veți de nenorocire

Ca de-un vârtej învăluiți,

Când de necazuri încolțiți

Veți fi cuprinși de strâmtorare.

28Atuncea doar, în gura mare

Mă vor chema – nu voi răspunde!

Mă vor căta – mă voi ascunde

De fața lor, în acea zi

Și nimeni nu mă va găsi,

29Căci au urât a mea știință

Și n-au ales, spre folosință,

30Frica de Domnul; n-au iubit

Al meu sfat și-au nesocotit,

Neîncetat, mustrarea mea.

31Astfel, drept hrană vor avea

Doar roadele cărării lor

Și sfaturile tuturor.

32A proștilor împotrivire

Are să-i ducă la pierire,

Iar liniștea nebunilor

Aduce-va pierzarea lor.

33Acel ce mă va asculta,

Fără de griji, însă, va sta

Și-o să trăiască liniștit,

De toate relele, ferit.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help