1Iacov, acuma, ia aminte,
La ale Domnului cuvinte!
Și tu Israele, la fel,
Să iei aminte la Acel
Care pe tine te-a-ntocmit!
Ascultă dar, ce-a glăsuit:
„Aminte ia, căci Eu îți zic
Să nu ai teamă de nimic,
Pentru că Eu te izbăvesc!
Te chem pe nume, când vorbesc,
Fiindcă te vădești al Meu.”
2Când ai să treci prin ape, Eu
Voi fi cu tine, ne-ncetat,
Și n-ai să te-neci niciodat’,
Nici nu ai să te arzi deloc,
Atunci când trece-vei prin foc,
Iar flacăra nu se va prinde
De tine și nu te aprinde.
3Căci îți sunt Domn și Dumnezeu!
Mântuitor, îți sunt tot Eu,
Pentru că doar Eu sunt Acel
Cari îi e Sfânt lui Israel!
Egiptul, cât este de mare,
Îl dau preț de răscumpărare
În schimbul tău. De-asemenea,
Saba și Etiopia
Preț de răscumpărare sânt
În locul tău, pe-acest pământ.
4Află dar, că te prețuiesc
Și pentru că Eu te iubesc,
Am să dau oameni pentru tine.
De-asemenea, ia seama bine,
Popoarele la schimb vor sta,
Căci le dau pentru viața ta.
5De-aceea, iată că îți zic,
Să nu ai teamă de nimic,
Căci lângă tine voi sta Eu
Și te voi ocroti, mereu.
Din răsărit, aduce-voi
Întregul tău neam, înapoi.
Am să te strâng, precum am spus,
Din părțile de la apus.
6Spre miazănoapte-am să privesc
Și-n acest fel am să vorbesc”
„Ce e al Meu, dă înapoi!”
Spre miazăzi, voi zice-apoi:
„Să nu oprești, să nu apuci
Pe fiii Mei, ci să-i aduci
Din țările îndepărtate,
La margini de pământ aflate.
Să Îmi aduci fiicele mele,
‘Napoi, din țările acele.
7Pe-aceia cari, Numele Meu
Îl poartă, să-i aduci, căci Eu
Sunt Cel care i-am întocmit
Și spre-a Mea slavă i-am menit.
Adă-i pe cei ce i-am făcut
Așa după cum Eu am vrut.”
8„Scoate poporu-acela care
E orb, cu toate că ochi are.
Scoate, apoi, pe surzi afară
Și lasă-i ca să vină-n țară.
Ei au urechi de auzit,
Dar totuși, surzi s-au dovedit.
9Vă adunați neamurilor,
Precum și voi, popoarelor!
Care din ele s-a văzut
În stare de a fi știut
Toate aceste lucruri noi,
Ca să ni le vestească-apoi?
Cine ar fi putut să vie,
Să facă-ntâia prorocie?
S-aducă martori, să vorbească,
Dreptatea să își dovedească
Astfel, în fața tuturor,
Iar oamenii, la rândul lor,
Să spună: „E adevărat!”.
10Domnul a zis: „Eu v-am luat,
Ca martori să Îmi fiți, mereu,
La fel precum e Robul meu
Care, ales a fost de Mine,
Ca să cunoașteți totul bine,
Să credeți ceea ce-am vorbit
Și să-nțelegeți, negreșit,
Că Eu sunt. Înaintea Mea,
Făcut n-a mai fost nimenea
Drept Dumnezeu, iar după Mine,
Nici un alt Dumnezeu nu vine.
11Doar Eu sunt Domnul, tot mereu!
Mântuitor, sunt numai Eu!
12Eu sunt Cel care am vestit,
Eu sunt Cel care-a mântuit.
Tot Eu am prorocit apoi.
Străin, Eu nu sunt printre voi.
Martori ai Mei sunteți, mereu,
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.
13Eu sunt Cel de la început
Și nimeni altul n-a putut,
Din mâna Mea să izbăvească.
Cine-o să se împotrivească,
Atuncea când lucra-voi Eu?”
14„Așa vorbește Dumnezeu,
Acela care, tuturor,
Vă este Răscumpărător
Și totodată este Cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel:
„Voi sunteți pricina din care
Am să trimit un vrăjmaș tare,
Asupra Babilonului.
Am să aduc, în contra lui,
În urmă, chiar și pe cei cari
Se dovedesc a fi fugari;
Am să-i aduc și pe Haldei
Și au să se pogoare ei,
Cu ale lor corăbii care,
Le-au fost motiv de fală mare.
15Al vostru Domn, numai Eu sânt.
De-asemeni, sunt al vostru Sfânt,
Al lui Israel Făcător
Și Împărat peste popor.”
16Așa vorbește Domnul, care
Croit-a un drum larg, pe mare
Și o cărare-n ape cari
Erau puternice și mari;
17Așa vorbește Domnul, care
A scos oștiri – cu cai și care,
Cu mulți viteji – și i-a culcat
Pe toți, în urmă, de îndat’,
Când i-a zdrobit cu mic cu mare,
Stinși ca un muc de lumânare:
18„Nu mai gândiți, luând aminte
La ce a fost mai înainte,
Și nu vă mai uitați dar, voi,
La toate cele vechi apoi!
19Voi face ceva nou și, iată
Că se va întâmpla de-ndată.
Să nu știți, lucru-acesta, oare?
Curând, voi face o cărare,
Iar ea un drum are să fie,
Care va trece prin pustie.
Râuri bogate vor fi scoase,
În locurile secetoase.
20Fiarele-aflate pe câmpie,
Slavă Îmi vor aduce, Mie.
Șacalii, slavă, au să-Mi dea
Și struții – de asemenea –
Căci peste-ntinderea pustie,
Voi face, râuri, ca să vie,
Și ape multe vor fi scoase,
În locurile secetoase,
Ca să-Mi adap poporul Meu,
Pe care mi l-am ales Eu,
21Pe care l-am alcătuit
Ca laude să-Mi fi vestit.”
22Tu, Iacove, nu M-ai chemat,
Căci obosit s-a arătat,
De Mine-acuma, Israel.
23Jertfe, din oi, n-a adus el.
Arderi de tot n-am căpătat,
Cu care cinste să-Mi fi dat.
Dar Iacove, Eu – negreșit –
Pe tine nu te-am chinuit
Cu darurile-acelea care
Se dovedeau pentru mâncare,
Daruri pe care trebuia
Să le aduci în fața Mea.
Cu jertfe de tămâie-apoi,
Eu nu v-am chinuit pe voi.
24Nu Mi-ai dat trestii aromate,
Cari cu argint sunt îmbrăcate
Și-apoi nici nu M-ai săturat
Cu jertfele ce Mi le-ai dat.
Dar tu, însă, M-ai chinuit
Cu-al tău păcat. M-ai obosit
Cu marea ta nelegiuire.
25Totuși, voiesc să-ți dau de știre
Că pentru Mine – negreșit –
Îți șterg păcatul săvârșit
Și-n seamă nu-ți vor fi ținute
Fărădelegile făcute,
Căci n-am să-Mi mai aduc aminte
De faptele-ți de mai ‘nainte.
26Să-Mi amintești, să căutăm
Apoi, ca să ne judecăm.
Tu trebuie ca să vorbești,
Dreptatea să ți-o dovedești.
27Primul tău tată, negreșit,
Află că a păcătuit.
Apoi, cei ce te-au învățat,
În contra Mea, s-au ridicat.
28De-aceea, toți aceia cari
S-au dovedit a fi mai mari
Peste locașul Meu cel sfânt,
Drept pângăriți socot că sânt.
Pe Iacov, Eu M-am mâniat
Și-apoi pierzării l-am lăsat.
Pradă batjocurii, la fel,
Eu l-am lăsat pe Israel.”
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
