Geneza 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Isaac este făgăduit încă o dată

1Avram ședea, privind în zare,

Lângă stejari-aceia care

Sunt ai lui Mamre. Umbra lor,

Învăluia ocrotitor

Cortul în care locuia.

Pe gânduri dus, Avram ședea

Și-a tresărit, când L-a văzut

Pe Domnul, că a apărut.

2Când ochii și i-a ridicat,

Chiar lângă cort, a observat

Pe trei bărbați care vorbeau,

Stând în picioare, și-l priveau.

Grabnic, Avram a alergat,

Pân’ la pământ li s-a-nchinat,

3Și-apoi a zis Domnului său:

„Dacă umilul rob al Tău

Poate în fața Ta să stea,

Oprește-Te, la casa mea!

4Îngăduie-mi ca să mă duc,

Puțină apă să aduc,

Picioarele să vi se spele.

Vă odihniți, un pic, sub cele

Coroane de stejari și-apoi,

5Voi merge și aduce-voi

Un colț de pâine, să mâncați,

Ca inimă să căpătați.

În urmă, dacă vă grăbiți,

La drum, puteți să vă porniți.”

Cei trei, atuncea, i-au vorbit:

„Așa să faci, cum ai dorit.”

6Avram, la cort, a alergat

Și către Sara a strigat:

„Făină albă – te grăbește! –

În trei măsuri o potrivește.

Frământă-le ca să faci turte!”

7Apoi, la vite-alergă iute.

Pe cel mai bun vițel îl prinse

Și slugii sale îl întinse,

În grabă, ca să îl gătească,

8Cu unt și lapte, să-l servească.

Totul, când fost-a pregătit,

Avram a stat și i-a slujit,

Până cei trei s-au ospătat.

După ce masa-au terminat,

Ei s-au spălat și au vorbit

Cu-Avram, care stătea smerit,

9În fața lor. L-au întrebat:

„Unde e Sara? A plecat?”

„O nu! În cort, acolo este.”

10Unul din ei i-a dat o veste:

„La anul – chiar pe vremea asta –

Voi reveni și-atunci, nevasta,

Un fiu, îți va fi dăruit.”

Din cort, Sara L-a auzit –

11Și pentru că bătrâni erau,

Iar anii, greu, îi apăsau,

Încât de treaba femeiască

Nici nu putea să mai vorbească –

12A râs atunci și s-a gândit:

„Acum, că am îmbătrânit,

Pofte să am? Nu cred defel!

Avram a-mbătrânit, și el.”

13Către Avram, Domnu-a vorbit:

„De ce-a râs și s-a îndoit

Sara, zicând „Așa ceva,

Cum oare, întâmpla-se-va?

Să am copii, acum, bătrână?

Nu pot să cred! Mi-e peste mână!”

14Te-ntreb: Îmi e, ceva, prea greu?

Nu sunt Eu oare, Dumnezeu?

Din nou, la anul, am să viu,

Iar Sara va avea un fiu.”

15„N-am râs!”, a spus Sara, speriată.

„Ai râs” – răspunse El, îndată.

Avraam mijlocește pentru Sodoma

16Bărbați-aceia S-au sculat,

Să plece. Zarea, au scrutat,

Înspre Sodoma și-au pornit,

Iar Avraam i-a însoțit.

17Domnul S-a întrebat, zicând:

„Oare să-ascund ce am de gând,

De Avraam? E bine oare?

18Oricum, el fi-va un neam mare.

Voi binecuvânta în el,

Pe orice neam, de orice fel.

19Eu îl cunosc. Știu ce-o să fie:

În vremea care va să vie,

El are ca să poruncească

Neamului său, ca să păzească,

Mereu, doar calea Domnului,

Făcând după porunca Lui,

Ca Domnul – precum i-a promis –

Să împlinească tot ce-a zis.”

20Apoi a spus: „Am ascultat

Un strigăt care, ne-ncetat,

Tot mai puternic a crescut

În fața Mea și am văzut

Păcatul greu al Sodomei,

Precum și cel al Gomorei.

21Acum, de-aceea, voi pleca.

Eu Însumi cerceta-voi ca

Să aflu de-i adevărat,

Zvonul care s-a înălțat

Până la Mine, căci voiesc

Să știu cum să îi pedepsesc.”

22Bărbații s-au îndepărtat,

Căci spre Sodoma au plecat.

Avram, în fața Domnului,

A vrut a cere mila Lui.

23De Domnul, s-a apropiat

Și-a îndrăznit de-a întrebat:

„Aceiași soartă vor avea

Și buni și răi, asemenea?

Pe toți, Tu ai să-i nimicești?

24Dar, poate că-n cetăți găsești

Cincizeci de oameni ce sunt buni,

În liota aia de nebuni.

Ce se va întâmpla cu ei?

Nu-i vei ierta Tu, pe acei?

Iar locul nu va fi scutit,

Pentru cei buni cari s-au găsit?

25Omori pe cel bun împreună

Cu cel ce-i rău? Ce-o să se spună?

Aceeași soartă s-aibă toți?

Să faci așa ceva, nu poți!

Tu care judeci tot pământul,

Tu care ești Dumnezeu Sfântul,

Să nu faci, oare, Tu, dreptate?

Să nu pui rânduială-n toate?”

26Domnul a zis: „De-am să găsesc

Cincizeci, pe toți îi izbăvesc.

Locul, păcatul tuturor,

Iertate-s din pricina lor!”

27Avram, apoi, iar a vorbit:

„Iată că eu am îndrăznit –

Praf și cenușă precum sânt –

Să Îi vorbesc Celui Prea Sfânt.

28Poate din cincizeci, lipsesc cinci.

Dar tot sunt patruzeci și cinci.

Pentru cei cinci, cari lipsă sânt,

Vei șterge tot, de pe pământ?”

„Nu! Nici atunci n-am să distrug

Cetatea, căci și ei ajung!”

29„Dar dacă fi-vor patruzeci?”

30„Nu, nici atunci!” „Și chiar treizeci

De oameni buni, de-ai să găsești,

Tu, oare, n-ai să-i nimicești?”

„Nu nimicesc oameni-acei,

De treizeci buni, sunt printre ei.”

31Avram adăugă smerit:

„Iată că eu am îndrăznit

Ca Domnului să Îi vorbesc.

Dar douăzeci de se găsesc,

Ce soartă au de-mpărtășit?”

„Nu va fi nimeni pedepsit!”

32Avram a zis: „De s-or afla,

Cumva, în locul acela,

Doar zece oameni, printre ei?”

„Îi iert pe toți, pentru acei!”

33Când au sfârșit de discutat,

De la Avram, Domnu-a plecat.

Avram privi în urma Lui,

Șezând în ușa cortului.