2 Samuel 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Puterea lui David crește – Familia lui

1Casa lui David a-nfruntat,

Casa lui Saul, ne-ncetat.

Războiul celor două case,

Un timp îndelungat durase.

Casa lui David se-ntărea,

Iar a lui Saul, doar slăbea.

2David, mai mulți fii, a avut.

Întâiul – la Hebron născut –

E cel care, Amon, se cheamă.

Ahinoam e a lui mamă

Și se trăgea din Izreel.

3Chileab venit-a după el,

Iar mama lui era chemată

Abigail, cea cari, odată,

Fusese-a lui Nabal soție

Și-i din Carmel, precum se știe.

Al treilea-i Absalom numit

Și este fiul zămislit

De fata lui Talmai, pe care,

Gheșurul, împărat, îl are.

El era fiul Machiei.

4Apoi e cel al Haghitei,

Care Adonia-i chemat.

El de Șefatia-i urmat,

Cari fiu îi e Abitalei

5Itream venit-a după ei –

Al șaselea – iar a lui mamă

E cea care, Egla, se cheamă.

Ăști șase fii i s-au născut

Lui David, când el a șezut

În Iuda, de-a împărățit

Și la Hebron a locuit.

Abner pentru David

6În timpu-n care se purtase

Lupta-ntre cele două case,

Abner – prin tot ce a făcut –

A arătat că a ținut

Cu a lui Saul casă. El,

Sprijin, i-a fost, în acest fel,

Prin firea sa cutezătoare.

7Saul avuse-o țiitoare

Care era, Rițpa, chemată,

Iar Aia îi fusese tată.

Odată, Iș-Boșet s-a dus,

La Abner și astfel i-a spus:

„Te-ntreb dar, cum ai cutezat

Să faci un astfel de păcat,

Ducându-te la cea pe care,

Saul drept țiitoare-o are?”

8Cuvintele domnului său

Îl mâniară foarte rău

Pe Abner, care-a spus răstit:

„Drept cap de câine m-am vădit,

Încât să țin cu Iuda, oare?

Acuma, pentru-o țiitoare,

Pe mine, tu mă-nvinuiești?

Dar nu-ți dai seama ce vorbești?

Bunăvoință – ne-ncetat –

Față de voi, am arătat,

Față de casa cea pe care,

Saul al tău părinte-o are!

9Mă pedepsească Dumnezeu,

Cu toată-asprimea, dacă eu

Nu fac, de-acuma, ne-ncetat,

Așa cum Domnul i-a jurat

10Lui David, când i-a spus, odată,

Că încurând va fi luată

Împărăția cea pe care

Casa lui Saul, azi, o are,

În timp ce jilțul de domnie

Pe cari stă David va să fie,

Peste Israel ridicat

Și peste Iuda așezat,

De la Beer-Șeba începând,

La Dan, în urmă, ajungând.”

11Când Iș-Boșet l-a auzit,

Nici un cuvânt n-a mai rostit,

Căci el, de Abner, se temea

Și să-l înfrunte, nu-ndrăznea.

12Abner, îndată, a trimis,

La David, soli, care i-au zis:

„Cui oare, îi fusese dată

Țara aceasta minunată?

Fă legământ, astăzi, cu mine,

Și-am să te-ajut să-ntorci, la tine,

Întreg poporul Israel.”

13David răspunse-n acest fel:

„Bine! Iată că gata sânt,

Să fac cu tine legământ,

Dacă întâi te învoiești,

Dorința, să mi-o împlinești.

Să nu te-arăți, în fața mea,

Până atunci când vei putea

Să faci, adusă ca să-mi fie,

‘Napoi, Mical – a mea soție –

Care, de Saul, mi-a fost dată,

Și care-apoi, mi-a fost luată.”

14La Iș-Boșet, soli, a trimis

David apoi și-astfel i-au zis:

„Să-mi dai nevasta, negreșit,

Cu care fost-am logodit

Și-o sută de prepuțuri, eu –

De Filisteni – socrului meu,

A trebuit apoi, să-i dau,

Ca pe Mical, să pot s-o iau.”

15Când Iș-Boșet a auzit

Ceea ce David a dorit,

La Paltiel – acela care,

Pe Laiș, drept părinte-l are –

Soli, a trimis, ca să îi ia

Nevasta, iar apoi s-o dea,

Lui David, căci a lui fusese.

16Pe urma ei, Paltiel merse,

Până la Bahurim, plângând.

Când l-a văzut Abner, mergând

În urma ei, s-a mâniat

Pe dată, rău, și a strigat:

„Pleacă, și pe Mical, o lasă!

Grabnic, întoarce-te, acasă!”,

Iar Paltiel, adânc mâhnit,

Acasă, s-a întors, grăbit.

17Abner i-a adunat, la el,

Pe cei bătrâni din Israel,

Și le-a vorbit: „Știți, bunăoară,

Precum că voi, odinioară,

L-ați vrut pe David, așezat

Peste popor, ca împărat.

18Acum e timpul potrivit,

Când poate fi îndeplinit

Lucrul acest, căci Dumnezeu

Astfel a zis: „Prin robul Meu –

Prin David – am să-Mi izbăvesc

Poporul și-am să-l dezrobesc

Din jugul Filistenilor

Și-al tuturor vrăjmașilor.”

19Abner și-n Beniamin s-a dus

Și-aceleași lucruri el le-a spus.

Când a sfârșit, a mers apoi,

La David – la Hebron – ‘napoi,

Să-i spună ce a făcut el,

Ce hotărâse Israel,

Precum și-aceia care vin

Din ramura lui Beniamin.

20Cu douăzeci de inși plecase,

Când spre Hebron se îndreptase.

David, cu cinste, l-a primit

Și un ospăț a pregătit,

La care fost-a invitat

Abner și cei ce l-au urmat.

21Abner, lui David, i-a vorbit:

„Mă voi scula și, negreșit,

Am să lucrez în așa fel,

Încât întregul Israel,

La tine, o să se adune

Și împărat, el te va pune.

Tu, peste toți, ai să domnești,

Exact așa precum dorești.”

David, de bine, i-a urat

Și-apoi, să plece, l-a lăsat.

Abner este omorât de Ioab

22Ioab și cei ce-l însoțeau,

Tocmai atunci se întorceau,

Căci urmăriseră o ceată.

O pradă mare și bogată

Aveau cu ei, când au sosit.

Abner plecase liniștit –

Cu toți ai săi – netulburat.

23Ioab, îndată, a aflat

De la popor, cum că „Abner –

Cel care, fiu, îi e, lui Ner –

A fost până la împărat,

Iar el, să plece, l-a lăsat.”

24Ioab, atunci, grabnic, s-a dus,

Până la David și i-a spus:

„Ce ai făcut? Eu știu prea bine

Cum că Abner a fost la tine,

Iar tu, să plece, l-ai lăsat!

De ce, așa, ai procedat?

25Nu îl cunoști tu, pe Abner,

Cel care, fiu, îi e, lui Ner?

La tine-acuma, a venit

Să te înșele, negreșit,

Și pașii să ți-i urmărească,

Să știe cum să te lovească!

El vrea să știe tot ce faci.

Nu am dreptate? De ce taci?”

26Ioab, în urmă, a plecat

Și soli trimis-a, de îndat’,

Cari să-l ajungă, iar apoi,

Să îl aducă înapoi

Pe Abner. Oamenii s-au dus,

Pe urma lui, și l-au adus

Pân’ la fântâna cea secată

Care, drept Sira, e chemată.

David n-avuse nici o știre

Despre această urmărire.

27Abner se-ntoarse înapoi

Și spre Hebron a mers apoi.

Când în cetate a intrat,

Ioab, deoparte, l-a chemat,

Dorind ca să-i vorbească-n taină.

Când a venit, el – de sub haină –

Și-a scos, îndată, sabia

Și-n pântec l-a lovit, cu ea,

Încât Abner s-a prăbușit,

Jos, la pământ, și a murit.

Ioab l-a răzbunat, astfel,

Pe frate’ său, pe Asael.

Plângerea lui David pentru Abner

28David, atunci când a aflat,

A glăsuit: „Nevinovat

Sunt eu și-a mea împărăție –

Față de Domnul – pe vecie,

Pentru acest sânge vărsat!

Eu, numai astăzi, am aflat

Cum că ucis a fost Abner,

Cel care, fiu, îi e, lui Ner.

29Sângele ce s-a risipit,

Peste Ioab doar – negreșit –

Să cadă-ndată! Acest rău,

Pe el și peste tatăl său –

Adică peste casa lui,

Precum și peste-a neamului

Care, din el, are să vie –

Necontenit, de-acum, să fie!

În casa lui Ioab – zic eu –

Să fie cineva, mereu,

Cari scurgeri de sămânță are,

Sau lepră, ori cineva care

Să umble-n cârje rezemat,

Sau cineva care-a picat

Ucis de sabie-n război,

Precum și cineva, apoi,

Care să rabde ca un câine

Fiind, mereu, lipsit de pâine!”

30Ioab și Abișai sunt cei

Cari l-au ucis pe Abner. Ei

L-au răzbunat, în acest fel,

Pe al lor frate, Asael,

Care la Gabaon murise

După ce Abner îl lovise.

31Către Ioab și celor care

Îl însoțeau fără-ncetare,

David a zis: „Rupeți-vă

Straiele și-mbrăcați-vă

Cu saci, de-ndat’! În ăst fel, voi,

Pe Abner, să-l bociți apoi!”

David, în urmă, a venit

Și-apoi, sicriul l-a-nsoțit.

32Când la Hebron l-au îngropat,

David, glasul, și-a ridicat,

La marginea mormântului,

Plângând cu tot poporul lui.

33El a găsit, atunci, cu cale,

S-alcătuiască-un cânt de jale,

Pe care-n urmă l-a cântat

Când la mormânt, de veghe-a stat:

„Poate să moară Abner, oare,

Așa precum mișelul moare?

34N-aveai nici brațele legate,

Nici gleznele încătușate.

Închiși acum, sunt ochii tăi.

Precum în fața celor răi

Se prăbușește cineva

Fără a bănui ceva,

La fel, și tu te-ai prăbușit,

De-al morții braț fiind lovit.”

Întreg poporul ce s-a strâns

Cu David, la mormânt, l-a plâns,

Pe cel care a fost Abner

Și care, fiu, îi e, lui Ner.

35Poporul s-a apropiat

De David și l-a îndemnat

Ca să mănânce, însă el

A cuvântat, în acest fel:

„Mă pedepsească Dumnezeu,

Cu toată-asprimea Lui, mereu,

Dacă, din pâine, voi gusta

Atâta vreme cât va sta

Soarele-naltul cerului.

Pân’ la apusul soarelui,

Nu vreau ca să mănânc nimic!

Lăsați-mă acum, vă zic!”

36Lucrul acesta a plăcut,

Fiind îndată cunoscut,

De-ntreg poporul, negreșit,

Și toți, cu cale, au găsit

Că David, foarte bine face

Și-atuncea l-au lăsat în pace.

37Întreg poporul Israel

A înțeles că nu e el

Acela care-a hotărât

Să fie, Abner, omorât.

38David, pe-ai săi, i-a adunat

Și-n urmă el i-a întrebat:

„Știți, oare, ce s-a petrecut?

Știți voi că, astăzi, a căzut

O căpetenie-n Israel?

Un mare om, fusese el.

39Eu, încă, slab m-am dovedit,

Cu toate că am dobândit

Ungerea cea împărătească

Ce trebuia să mă-ntărească,

Iar ai Țeruei fii – văd bine –

Sunt prea puternici, pentru mine.

Aceluia care-a făcut

Răul pe care l-am văzut,

Să-i răsplătească Dumnezeu,

Doar după fapta lui, mereu!”