Marcu 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

A doua înmulțire a pâinilor

1În zilele care-au urmat,

Mare norod s-a adunat,

Ca să-L asculte, pe Iisus.

El, ucenicilor, le-a spus:

2„Mi-e milă de această gloată.

S-au împlinit trei zile, iată,

De când aici stau, lângă Mine,

Și n-au mâncat nimic. Nu-i bine,

3Flămânzi, să-i las, a se-nturna

Acasă, căci vor leșina,

Pe drum, de foame. Sunt trudiți –

Mulți, de departe sunt veniți.”

4Discipolii au întrebat:

„Cum va putea fi săturat,

Aici și-acum, acest popor,

În ăst pustiu, neprimitor?”

5„Să-mi spuneți, câte pâini aveți?”

A-ntrebat El. „Șapte.” „Vedeți?

Atuncea, pâinea e destulă –

Ajunge, pentru-a fi sătulă,

Întreaga lume de aici” –

Le-a spus Iisus, la ucenici.

6Apoi, a zis norodului,

Ca fiecare-n locul lui,

Să se așeze pe pământ.

A mulțumit Domnului Sfânt,

Și-n urmă, pâinea, a luat-o,

A frânt-o în bucăți, și-a dat-o

Pe mâna ucenicilor,

Să o împartă la popor.

7Ei mai aveau și câțiva pești.

Când i-a luat și pe acești,

Iisus i-a binecuvântat

Și ucenicilor i-a dat,

Ca să-i împartă și pe ei.

8Astfel, au fost hrăniți toți cei

Aflați acolo; au mâncat

Cu toții și s-au săturat,

Iar coșurile adunate –

Cu firmituri – șapte-au fost toate.

9Cam patru mii de inși mâncară

Atuncea, și se săturară.

Aluatul Fariseilor

10Iisus, de ucenici urmat,

În Dalmanuta a plecat,

Cu o corabie. La ei,

11Veniră niște Farisei,

Care, știindu-i din ‘nainte,

Porniră-o ceartă de cuvinte,

Cerând un semn din cer. Iisus

12A suspinat în Duh și-a spus:

„Un semn, neamul acest voiește,

Dar vă asigur: nu primește!”

13Urcă-n corabie apoi,

Și se întoarse înapoi.

14O pâine-aveau, când au plecat,

Căci ucenicii au uitat,

Alta, să cumpere. Iisus

15Le-a dat în grijă și le-a spus:

„Neîncetat, atenți să fiți:

De-un aluat să vă păziți –

De cel al Fariseilor

16Și-al lui Irod!” În gândul lor,

Discipolii au cugetat:

„Vorbește-așa, căci am uitat –

Cu graba să ne îmbarcăm –

De pâine, ca să cumpărăm.”

17El, însă, gândul le-a citit:

„De ce, la pâine, v-ați gândit?” –

I-a întrebat – „Tot nu puteți,

Ceea ce-am spus, să-nțelegeți?

Vă este inima-mpietrită?

18Vederea voastră e slăbită,

Încât chiar dacă ochi aveți,

Cu toate-acestea, nu vedeți?

Urechi aveți, dar n-auziți!

Cum oare, nu vă amintiți

19Când Eu am frânt cele cinci pâini,

Iar voi – cu ale voastre mâini –

Cinci mii de inși, ați săturat?

Coșuri, câte ați ridicat,

Cu firmituri ce-au mai rămas?”

„Doișpe!” – răspunseră-ntr-un glas

20Discipolii. „V-ați amintit,

Când șapte pâini, am împărțit,

Și cum patru mii de bărbați

Au fost, atuncea, săturați?

Știți câte coșuri ați adus,

Cu firmituri?” „Șapte!” – au spus

21Discipolii din nou. „Vedeți?

Și nici acum, nu-nțelegeți?”

Vindecarea unui orb la Betsaida

22Când, la Betsaida, ei s-au dus,

Un orb, în fața lui Iisus,

A fost pe dată-nfățișat.

Însoțitorii L-au rugat

Să îl atingă. Atunci, El,

23Luându-l pe orbul acel,

De mână, a ieșit din sat.

Apoi, pe ochi, i-a pus scuipat

Și-Și lăsă mâna peste el,

Zicând: „Ce vezi?” Orbul acel

24Răspunse: „Acum, văd ceva…

Văd că se mișcă cineva…

Văd niște oameni mergând… dar,

Copaci parcă ar fi, îmi par.”

25Iisus, mâna, pe ochi, i-a pus,

Și să privească țintă-a spus.

Îndată, fu tămăduit,

Și-a văzut totul, deslușit.

26Iisus, acasă, l-a trimis:

„În sat, să nu intri!” – i-a zis –

„Să nu spui ce s-a întâmplat,

La nimeni!” Apoi, l-a lăsat.

Mărturisirea lui Petru

27Iisus, cu-ai Săi, veni să stea,

La Filip, în Cezarea.

Acolo, El i-a întrebat,

Pe ucenici: „Nu ați aflat,

Ce spune lumea, despre Mine?

Știe norodu-acesta, cine

28Sunt Eu?” „Așa zice poporul:

Că ești Ioan Botezătorul,

Iar alții spun că ești Ilie,

Cel care-i așteptat să vie;

Și foarte mulți, din acest loc,

Consideră că ești proroc.”

29„Voi, însă” – a-ntrebat El iar –

„Voi, cine credeți că sunt, dar?”

„Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” –

Petru a zis – „Așa cred eu!

Tu ești Hristosul, negreșit!”

30Atunci, Iisus le-a poruncit,

Să nu mai spună nimănui,

Că El e Fiul Domnului.

Iisus vestește patimile și moartea Sa

31De-atunci, Iisus a început

Ca să le facă cunoscut,

Care e viitorul Lui:

Le-a spus că Fiul omului,

Mult are ca să pătimească

Și că au să-L tăgăduiască

Bătrânii, preoții cei mari –

Cu toți vestiții cărturari –

Și omorât are să fie,

Dar, în trei zile, o să-nvie.

32Iisus, pe față, le-a vorbit,

Când aste lucruri le-a vestit,

Iar Petru-ndată L-a luat,

Deoparte, unde L-a mustrat.

33El, pe discipoli, i-a privit

Și-apoi, lui Petru, i-a vorbit:

„Satano! Înapoia Mea!

Căci gândurile acestea

Nu sunt spre lucrul Domnului,

Ci-s către lucrul omului!”

34Apoi, El, ucenicilor

Și, de asemeni, tuturor

Celor prezenți, le-a spus: „De vrea

Oricine, ca pe urma Mea,

Să meargă, renunțe la Sine,

Să își ia crucea, și pe Mine,

Să Mă urmeze! Pentru că,

Oricine-i cel ce încearcă

35Să-și scape viața, va muri!

Însă acel ce va pieri,

Din a Mea pricină, acel

O s-o câștige, pentru el!

36Care-i folosul omului,

Când toată lumea e a lui,

Dar sufletul și l-a pierdut?

37Sau, oare, ce n-ar fi făcut,

Ca sufletul, să și-l salveze

Și astfel, viața să-și păstreze?

38Rușine, cui îi e, de Mine,

De-al Meu cuvânt, să știe bine,

Că rușina-se-va de el

Și Fiul omului, la fel,

Când, însoțit de sfinții Lui,

Veni-va-n slava Tatălui.”