2 Cronici 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Binecuvântarea rostită de Solomon

1Atuncea, Solomon a spus:

„Iată că Domnul Cel de Sus,

În întuneric, a voit,

Să locuiască, negreșit!

2Acuma, eu Ți-am căutat

Un loc și-apoi am ridicat

O casă cari a Ta să fie,

Unde să stai Tu, pe vecie!”

3Apoi, a binecuvântat,

Întreg poporul, adunat,

În fața lui, stând în picioare,

Într-o smerită adunare.

4Solomon zise: „Ne-ncetat,

Să fie binecuvântat

Domnul și Dumnezeul care

Poporul Israel Îl are,

Acela ce-a vorbit, mereu,

Cu cel cari fost-a tatăl meu,

Cel care, azi, a împlinit

Cuvintele ce le-a rostit,

Când în ăst fel a cuvântat:

5„Din ziua-n care ați plecat

Din al Egiptului ținut,

Nici o cetate nu am vrut

Să Îmi aleg, în Israel –

Să am un loc – și-n locu-acel,

O casă să Mi se zidească,

În care-apoi să locuiască

Numele Meu, pentru vecie

Și printre voi, astfel, să fie.

6Doar la Ierusalim am vrut,

Un loc al Meu să fi avut,

O casă-n care-apoi mereu,

Să Îmi așez Numele Meu.

Pe David, peste-al Meu popor,

L-am pus apoi cârmuitor,

Ca împărat să fie el,

Peste întregul Israel!”

7Voi știți că David – tatăl meu –

O casă, a dorit, mereu,

Să-I construiască Domnului,

Un sfânt locaș, Numelui Lui.

8Domnul, lui David, i-a vorbit:

„Pentru că astfel te-ai gândit,

Pentru că ți-ai dorit mereu,

Să Îi ridici Numelui Meu

O casă, bine ai făcut,

Căci al tău gând Îmi e plăcut.

9N-ai s-o zidești tu, pentru Mine,

Ci cel ce vine după tine –

Deci fiul tău – are să fie

Ce-l ce-Mi va face casa, Mie.”

10Iată că Domnul a-mplinit

Cuvintele ce le-a rostit,

Căci după ce am fost făcut

Drept împărat și am șezut

Pe scaunul tatălui meu,

O casă pentru Dumnezeu –

Așa cum David și-a dorit –

Să Îi zidesc, am reușit.

11Pentru chivot, am căutat

Un loc, unde l-am așezat,

Căci legământul Domnului

Se află înlăuntrul lui.

Pe-acesta, Domnul l-a-ncheiat

Cu Israel, când l-a scăpat

Din al Egiptului ținut,

Când din rob, liber, l-a făcut.”

Rugăciunea lui Solomon

12Când Solomon și-a încheiat

Vorbirea, el s-a îndreptat

Către altarul Domnului,

Urmat de tot poporul lui.

Spre-al cerurilor necuprins,

În urmă, mâinile și-a-ntins.

13Căci Solomon a făurit

O treaptă care s-a vădit

Că din aramă e turnată

Și-n curte fost-a așezată.

Cinci coți avea treapta-n lungime

Și alți cinci coți avea-n lățime.

În înălțime, de socoți,

Fusese numai de trei coți.

14Pe traptă, Solomon s-a pus

Și-apoi, în acest fel, a spus:

„Spre Tine-mi înalț ochii eu,

Spre-al lui Israel Dumnezeu!

Ca Tine, alții nu mai sânt,

În ceruri sus, ori pe pământ.

Un legământ Tu ai făcut

Cu robii Tăi și l-ai ținut

Necontenit, cu îndurare,

Față de toți aceia care,

Din inimă au arătat,

Că a Ta cale au urmat!

15Acuma, Tu ai împlinit

Cuvântul care l-ai rostit

Față de David, al meu tată.

Tot ce ai spus atuncea, iată

Că astăzi, Tu ne dovedești

Căci cu putere împlinești.

16Acum Doamne-al lui Israel,

Să faci mereu, în așa fel

Încât făgăduința dată

Față de David – al meu tată –

Să se-mplinească ne-ncetat,

După cum Tu ai cuvântat,

Când ai rostit: „Necontenit –

În față-Mi – nu vei fi lipsit

De fii, care apoi să vie

Pe al tău scaun de domnie,

În Israel să-mpărățească.

Urmașii tăi să se păzească

Și ne-ncetat seama să ia,

Spre a umbla pe calea Mea,

Precum făcut-ai tu, mereu.”

17O Doamne, Dumnezeul meu,

Acuma fă ca împlinit

Să fie ce-ai făgăduit

Față de David, al meu tată!

18Dar ce! Va locui vreodată –

Cu-adevărat – Domnul Cel Sfânt,

Aici, jos, pe acest pământ?

Iată că măreția Lui

Nu-ncape-n cerul cerului!

Atunci, ce-aș mai putea să zic,

De-această casă, eu? Nimic!

19Dar totuși, Doamne, seama ia

La astă rugăciune-a mea.

Ascultă dar, strigătul meu

20Și ațintește-Ți tot mereu,

Ochii, spre casa ridicată,

De care Tu ai spus odată:

„În acel loc, voi merge Eu

Și am să-Mi pun Numele Meu!”

De-aceea Doamne, seama ia,

La astă rugăciune-a mea!

21Ascultă rugile pe care

Eu – și poporu-acesta mare –

Spre Tine le vom îndrepta,

Atunci când în ăst loc vom sta.

Mereu dar, să găsești cu cale,

Din locul locuinței Tale –

Din cerul Tău – o Doamne Sfânt –

Ca să privești către pământ,

Spre locu-acesta de-nchinare.

Ascultă și-apoi dă iertare

La cei ce Te vor căuta

Venind aici în fața Ta!

22Atunci când un păcat, cumva,

Are să facă cineva

Față de un aproape-al său

Și va veni la locul Tău,

Silit a face-un jurământ

Lângă altarul Tău cel sfânt,

23Tu – din înaltul cerului –

Ascultă rugăciunea lui

Și fă dreptate, ne-ncetat.

Să-l osândești pe vinovat.

Și fă ca vina arătată,

Asupra lui să se abată.

Apoi, nevinovatului,

Ca nevinovăția lui,

Să-i faci dreptatea să îi fie,

În fața Ta când o să vie!

24Atuncea când al Tău popor,

De oștile vrăjmașilor,

Va fi bătut – căci negreșit,

În contră-Ți a păcătuit –

Dacă cu rugăciuni, apoi,

Are să vină înapoi,

Aici, la casa Ta, plângând

Și Numelui Tău slavă dând,

25Tu să-l asculți, din cerul Tău,

Și iartă-i tot ce-a făcut rău.

În țara lui cea minunată

Cari pentru-ai săi părinți e dată,

Tu Doamne-ndură-Te apoi,

Și adă-l, liber, înapoi!

26Atunci când întâmpla-se-va

Și ceru-nchis va fi, cumva –

Căci tot poporul, negreșit,

În contră-Ți a păcătuit –

Dacă cu rugăciuni, apoi,

Are să vină înapoi,

Aici, la casa Ta, plângând,

Mărire Numelui Tău dând,

Și dacă-apoi, poporul Tău

Se va abate de la rău

(Căci i-ai dat plata cuvenită,

Pentru greșeala săvârșită),

27Tu să-l asculți și, negreșit,

Iartă păcatul săvârșit.

Arată-i calea Ta cea bună

Pe cari, piciorul, să și-l pună

Și să deschizi cerul apoi,

Peste pământ să vină ploi,

Căci astfel, fi-va-nviorată

Partea de moștenire dată!

28Când foamete are să fie,

Când valul ciumei o să vie,

Ori când rugina va cădea,

Sau mălura de-asemenea,

Ori când lăcuste-au să apară

Făcând mare prăpăd în țară,

Sau de cumva vrăjmașul rău

Va-mpresura poporul Tău –

În țara lui, sau în cetate –

Când bolile nenumărate

Se vor abate peste el,

Sau când urgii de orice fel

Îl vor lovi, atunci – cumva –

29Dacă veni-va cineva

Să-Ți facă rugăciune Ție,

Sau dacă are ca să vie

Întreg poporul – fiecare

Având în cuget o mustrare

Pentru păcatul săvârșit –

30Ascultă-l Doamne, negreșit,

Din cerul locuinței Tale.

Așa cum este a sa cale,

Să-i dai la fiecare-ndată

Răsplata binemeritată,

Căci Tu cunoști inima lor –

A fiilor oamenilor.

31În felu-acesta, fiecare,

Față de Tine, teamă, are,

Atâta timp cât viețuiește

În țara ce o moștenește!

32Atuncea când străinul vine,

Pentru al Tău Nume, la Tine –

Căci o să fie cunoscut

Numele Tău, fiind știut

Că El este un Nume mare

Iar al Tău braț întins e tare –

Deci când acest străin va sta

Rugându-se, la casa Ta,

33Tu – din înaltul cerului –

Ascultă rugăciunea lui

Și dă străinului acel

Tot ceea ce-Ți va cere el,

Spre a-Ți fi Numele făcut,

Pe-ntreg pământul, cunoscut,

Ca astfel toți – de bună seamă –

Mereu, de Tine, să se teamă,

Așa cum Israel se teme

De Tine Doamne-n orice vreme.

Străinul care o să vie,

În acest fel are să știe

Că-n ăst locaș – neîncetat –

Numele Tău este chemat!

34Când Israelul va avea,

Cu-ai săi vrăjmași, piept, ca să dea,

Mergând precum ai poruncit –

Și dacă el va fi privit

Către cetatea Ta, în care,

E astă casă de-nchinare,

În care Numele Ți-ai pus

Și dacă Îți va fi adus

El, rugăciuni, în ceasul greu,

Cerându-Ți sprijinul, mereu –

35Tu, din înaltul cerului,

Ascultă rugăciunea lui

Și fă-i dreptate, negreșit!

36Dacă poporul a greșit –

Căci pe pământ nu se găsește

Un om cari nu păcătuiește –

Și la ai săi vrăjmași astfel,

Rob va ajunge Israel –

Fie-ntr-o tară-apropiată,

Fie în una depărtată –

37Și dacă în a lui robie,

Poporul Tău are să știe,

În sine, să pogoare-apoi,

Și să se-ntoarcă înapoi

La Tine-n ceasu-acela greu,

Cerându-Ți sprijinul mereu,

Spunându-Ți: „Am păcătuit

Și făr’delegi am săvârșit!”,

38Dacă din inimă apoi

Și din tot sufletu-napoi,

Spre Tine se vor îndrepta

Și-n rugăciuni, smeriți, vor sta

Privind către cetatea-n care

E a Ta casă de-nchinare

În care Numele Ți-ai pus,

39Atunci, din cerul Tău – de sus –

Ascultă rugămintea lui

Și cererea poporului.

Iartă-i păcatul săvârșit

Și fă-i dreptate, negreșit!

40Ține-Ți privirea ațintită

Asupră-ne, neadormită!

Urechea aplecată-Ți fie,

La ruga înălțată Ție,

Din acest loc, unde ai pus

Numele Tău, precum ai spus!

41Doamne, vino să afli tihnă,

La locul Tău, pentru odihnă.

Adă – cum ai găsit cu cale –

Chivotul măreției Tale!

Înveșmântați în mântuire,

Fie-ai tăi preoți. Fericire,

Să aibă prea iubiții Tăi,

Și bucurii, pe-ale lor căi!

42Doamne, te rog, nu-ndepărta,

Pe al Tău uns, din fața Ta!

Adu-Ți aminte, negreșit,

De tot ce i-ai făgăduit

Lui David, care Te-a urmat

Și al Tău rob s-a arătat!”