Ieremia 52 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Împresurarea și luarea Ierusalimului

1Când Zedechia s-a suit

Pe tron, în Iuda, și-a domnit,

Ani douăzeci și unu-avea

Și la Ierusalim ședea.

Ani unsprezece-a adunat,

Pe scaunul de împărat.

Fusese Hamutal chemată

Măicuța lui, iar al ei tată

E Ieremia, acel care,

Obârșie, în Libna-și are.

2La fel ca-naintașul său –

Ca Ioiachim – el, numai rău,

Față de Domnul, a făcut,

Iar Domnului nu I-a plăcut.

3Toate câte s-au întâmplat,

S-au petrecut căci, mâniat

Fusese Domnul, precum știm,

Pe Iuda și Ierusalim.

Și Zedechia s-a vădit,

În urmă, de-a fi răzvrătit

Contra-mpăratului pe care,

În frunte, Babilonu-l are.

4De nouă ani avea domnia,

În stăpânire, Zedechia.

Luna a zecea se scurgea,

Din an, și tocmai începea

A zecea zi. Atunci, cel care

Era în Babilon mai mare,

Cu multă oaste a plecat

Spre Iua și a-mpresurat

Ierusalimul. Așadar,

Oastea lui Nebucadențar,

De-asediu lung, s-a pregătit,

Căci întăriri multe-a zidit.

5Cetatea fost-a-mpresurată,

O vreme foarte-ndelungată.

Asediu-acela a ținut

Până atunci când a făcut,

Ani unsprezece Zedechia,

De când avea împărăția.

6Luna a noua se scurgea,

Din an și tocmai începea

A patra zi, iar foametea,

Crunt, în cetate, bântuia.

Poporul suferea cumplit,

Căci pâine nu s-a mai găsit.

7În zidul care-mprejmuia

Cetatea și o străjuia,

În ziua ‘ceea, s-a-nceput

Și o spărtură s-a făcut.

Prin ea, oamenii de război

Voiau să fugă, mai apoi.

Când s-a-nnoptat, ei au ieșit,

Tiptil, afară, și-au fugit

Pe drumul care se numea

„Al porții”. Drumul începea

Din unghiul zidurilor care

Închideau poarta de intrare,

Puse fiind să străjuiască

Grădina cea împărătească.

Fugarii au cătat să ție

Drumul ce duce spre câmpie.

Astfel, de noapte-acoperiți,

Sperau să treacă nesimțiți

De cetele Haldeilor

Ce-nconjurau cetatea lor.

8Însă Haldeii i-au simțit

Și-n urmărire au pornit.

Ei l-au ajuns pe împărat

Și-n urmă l-au înconjurat

În câmpul Ierihonului,

Iar oastea împăratului,

Înspăimântată, a fugit,

Lăsându-l singur, părăsit.

9Atunci, Haldeii l-au luat

Pe al lui Iuda împărat,

Să-l ducă la acela care,

În Babilon era mai mare.

L-au dus la Ribla așadar,

Și-acolo, Nebucadențar,

O judecată a rostit

În contră-i și l-a osândit.

Lucrul acest s-a petrecut

În al Hamatului ținut.

10Toți fiii împăratului

Au fost uciși în fața lui,

Precum și toți aceia cari,

În Iuda, se vădeau mai mari,

Căci lucrurile-acestea toate,

La Ribla fost-au întâmplate,

La ordinul-mpăratului

Din fruntea Babilonului.

11Pe Zedechia l-au luat,

Ochii i-au scos și l-au legat

Cu lanțuri de aramă, grele.

Legat cu lanțurile-acele –

La fel ca prinșii de război –

La Babilon l-au dus apoi,

Unde a fost întemnițat.

Tot restul vieții, el a stat

Închis, până când, în sfârșit,

I-a venit ceasul și-a murit.

12A cincea lună se scurgea,

Din an, și tocmai începea

A zecea zi din lună dar.

Atuncea, Nebucadențar,

Nouăsprezece ani făcea

De când în Babilon domnea.

Nebuzardan era cel care,

Peste străjeri, era mai mare,

În slujba împăratului

Cari este-al Babilonului.

13El, la Ierusalim, s-a dus

Și-a poruncit, foc, de s-a pus,

Îndată, Casei Domnului

Și casei împăratului,

Precum și caselor pe cari,

Cetatea le avea, mai mari.

14Oștirile Haldeilor

Cari căpetenia străjilor

O însoțeau, au dărâmat

Zidul ce a înconjurat

Ierusalimul; iar apoi,

15Nebuzardan, prinși de război,

Luat-a sufletele toate,

Ce mai rămaseră-n cetate.

În acest fel, i-a înrobit

Și pe cei care s-au grăbit

Să se supună celui care

În frunte Babilonu-l are,

O parte a săracilor

Cari mai rămas-au din popor,

Dar și pe cei ce i-a aflat

Atunci, acolo. A lăsat

16Numai niște vieri în țară

Și tot atuncea mai scăpară

Câțiva din cei ce se vădeau

Cum că agricultori erau.

Cei care fost-au sloboziți

Erau, cu toți, săraci lipiți.

17Apoi, Haldei-au sfărâmat

Stâlpii pe care i-au aflat

În Casa Domnului, căci ei –

Adică toți stâlpii acei –

Erau turnați doar din aramă.

Și temelii – de bună seamă –

Atunci, mai fost-au sfărâmate,

Căci din aramă erau toate.

Marea de-aramă-apoi, și ea

Spartă a fost, de-asemenea.

Arama fost-a adunată,

Fiind în Babilon mutată.

18Luat-au oale, cești, pahare,

Lopeți, cuțite, scule care

Lucrate fost-au din aramă

Și cari serveau – de bună seamă –

La slujba Casei Domnului.

19Slujbașul împăratului –

Nebuzardan, acela care

Peste străjeri era mai mare –

Luat-a cești și cenușare,

Tămâietoare și pahare.

Potirele au fost luate

Precum și sfeșnicele toate.

Tigăile le-a adunat

Și-apoi pe toate le-a luat.

Lighenele au fost luate,

Precum și lucrurile toate

Care din aur se vădeau,

Sau care din argint erau.

20Stâlpii cei doi ce-au fost sfărmați,

Ce din aramă-au fost turnați,

Cu marea cari – de bună seamă –

Era făcută din aramă,

Cu toți cei doisprezece boi

Ce-i erau temelie-apoi

Și din aramă s-au turnat

Când Solomon fost-a-mpărat,

Și cu uneltele pe care

Casa lui Dumnezeu le are

Și din aramă s-au făcut,

În nici un fel nu s-au putut

De a se cântări vreodată.

Toate aceste lucruri, iată,

Atât de multe se vădeau

Încât ce greutate-aveau,

Nimeni – nicicând – nu a știut.

21Un stâlp de-acela a avut

Optzeci de coți în înălțime.

Apoi, despre a lui grosime,

Atât de gros s-a arătat,

Încât putea fi-nconjurat

Cu-n fir care se dovedea

Că doisprezece coți avea.

Pe dinăuntru, gol fusese,

Iar în perete avusese

Cam patru degete-n grosime,

La fel, pe-ntreaga sa lungime.

22Apoi, pe vârf, deasupra lui,

Acoperișul stâlpului

Fusese pus. De bună seamă,

Și el era tot din aramă.

În înălțime se vădea

Că numai cinci coți el avea.

O-mpletitură s-a-ntocmit,

Ca o rețea, și-a-mprejmuit

Acoperișul. Ea avea

Rodii de-aramă prinse-n ea.

Totul era – de bună seamă –

Alcătuit doar din aramă.

Al doilea stâlp era și el

Făcut tot în același fel:

Cu ‘coperiș, cu o rețea

Cari rodii împrejur avea.

23De-o parte, rodiile trase,

Se vădeau nouăzeci și șase,

Iar toate rodiile-acele

Puse-n jur unei rețele

Cari din aramă-a fost făcută,

Erau în număr de o sută.

24Nebuzardan – acela care

Peste străjeri era mai mare –

Cu sine-n urmă l-a luat

Și pe Seraia, cel aflat

Drept preot mare, iar apoi

L-a mai luat prins de război

Pe-al doilea preot, cel chemat

Țefania. A mai luat

Trei ușieri ai Templului,

Aflați la Casa Domnului.

25Printre cei care i-a luat

El, din cetate, s-au aflat,

Atunci, și-un famen dregător,

Care era conducător

Al oamenilor de război,

Cu șapte sfetnici, mai apoi –

Cari pe-mpărat îl sfătuiau,

Căci în a lui slujbă erau –

Și-un logofăt de seamă, care

Peste oștiri a fost mai mare.

El era cel însărcinat,

În acel timp, de împărat,

Cu-nscrierea poporului,

În oastea împăratului.

De-asemenea, au fost luați

Șaizeci de oameni, cari aflați

Erau atuncea în cetate.

26Când a sfârșit aceste toate,

Nebuzardan – acela care

Peste străjeri era mai mare –

Pe toți, spre Ribla, i-a-ndreptat

Și-acolo i-a înfățișat

La împăratul cel pe care

În frunte Babilonu-l are;

27Iar împăratu-a poruncit

Să îi ucidă, negreșit.

Astfel, la Ribla – în Hamat –

Uciși au fost cu toți, de-ndat’.

28Iată poporul așadar,

Luat de Nebucadențar,

Și dus la Babilon apoi,

Ca robi și ca prinși de război:

În anul care se vădea

Drept al șaptesprezecelea,

Sunt trei mii douăzeci și trei

De robi, luați dintre Iudei.

29În anul care se vădea

Că e al optsprezecelea

An de domnie, așadar –

Din ai lui Nebucadențar –

De la Ierusalim, apoi,

Opt sute și treizeci și doi

De inși au trebuit să fie,

La Babilon, duși în robie.

30Al douăzeci și treilea an

Venise, când Nebuzardan –

Conducătorul cel pe care

Oastea străjerilor îl are –

Luat-a robi, dintre Iudei,

Pe șapte sute dintre ei,

La care s-au adăugat

Alți patruzeci și cinci de-ndat’.

De toți, din ai lui Iuda fii,

Ajunseră la patru mii

Și șase sute, mai apoi,

Toți cei luați prinși de război.

31Treizeci și șapte s-au vădit

Anii, de când a fost robit

Cel care fost-a împărat

În Iuda, Ioiachin chemat.

Anu-ncepuse să apună:

Venise-a doisprezecea lună

Și douăzeci și cinci de zile

Zburară din ale ei file.

Ziua aceea începea,

Iar luna se apropia

De încheiere, când cel care

Era în Babilon mai mare,

De Ioiachin și-a amintit.

Ăst împărat era numit

Drept Evil-Merodac și-avea

Un an, de când împărățea.

Atunci, la temniță s-a dus,

La Ioiachin, și l-a adus

La el acasă, la palat.

32Cu bunătate s-a purtat

Față de el și-apoi i-a pus

Un scaun, ce-a fost mai presus

De-al împăraților pe care,

În Babilon, supuși îi are.

33Cu haine noi l-a-nveșmântat

Și-n urmă el l-a așezat –

Pentru tot timpul vieții lui –

La masa împăratului.

34Apoi, de el, necontenit,

Cât a trăit, s-a îngrijit.