Galateni 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Legea și credința

1„O, Galateni nechibzuiți!

De cine oare-ați fost vrăjiți,

Încât, Iisus e zugrăvit –

În ochii voștri – răstignit?

2Iată, un lucru doar, voiesc,

Acum, ca să îl lămuresc:

Prin fapta Legii, ați primit

Duhul, sau când ați auzit

Credința ce-o împărtășiți?

3Sunteți așa nechibzuiți?

După ce bine-ați început,

Prin Duhul Sfânt – cum am văzut –

Acum vreți, totul, să sfârșească,

Prin firea voastră pământească?

4Oare-n zadar v-ați ostenit

Și-atât de mult, ați suferit?

Dacă cumva, e în zadar!

5Cel ce vă dă Duhul, în dar,

Și-nfăptuiește, printre voi,

Multe minuni, le face-apoi,

A fi, prin Lege, cu putință,

Sau prin puterea, din credință?

6Prea bine știți că, în trecut,

„Avram, pe Domnul, L-a crezut,

Și-astfel, credința-i dovedită,

Neprihănire-i socotită.”

7Să înțelegeți așadar,

Că fii ai lui Avram sunt doar

Aceia care au putință

Să dea dovadă de credință.

8Scriptura, de asemenea,

Mai dinainte ne spunea

Că Dumnezeu are să poată,

Pe Neamuri, ca să le socoată –

Tot prin credința arătată –

Neprihănite și-astfel, iată

Că lui Avram, putea să-i spună,

Atunci, această veste bună:

„Să știi că neamurile-aflate

În lume, binecuvântate

Vor fi în tine, ne-ncetat,

Căci tu credință-ai arătat.”

9Deci, astfel, cei ce dovedesc

Căci, tot mereu, se bizuiesc

Doar pe credință – să aflați –

Că fi-vor binecuvântați,

Întotdeauna, ne-ndoios,

Ca și Avram cel credincios.

10Căci toți cei cari se bizuiesc

Pe fapta Legii, se vădesc

Că-s sub blestem, precum s-a zis

Și cum e, în Scriptură, scris:

„Cel care n-o să stăruiască,

În toate, ca să împlinească

Ceea ce-n cartea Legii scrie,

Acela, blestemat, să fie!”

11De-asemeni, e adevărat –

Iar în Scriptură-i arătat –

Că nimeni nu e socotit,

De Dumnezeu, neprihănit,

Prin Lege, și s-au scris, apoi,

Aceste rânduri, pentru noi:

„Neprihănitul viețuiește,

Doar prin credința ce-o vădește.”

12Dar Legea – cum aveți știință –

Nu se bazează pe credință,

Pentru că ea așa vorbește:

„Acela care împlinește

Aceste lucruri, ale mele,

Acela va trăi prin ele.”

13Hristos, însă, S-a arătat,

Acum, și ne-a răscumpărat,

De sub blestemul Legi-apoi,

Făcându-se El, pentru noi,

Blestem – așa precum s-a zis,

Și, în Scriptură, este scris:

„În veci, să fie blestemat

Cel ce, pe lemn, e atârnat.”

14Totul, așa s-a împlinit,

Încât, ceea ce s-a vestit –

De binecuvântarea care

Părintele Avram o are –

Să se reverse, prin Iisus,

Și peste Neamuri – cum s-a spus –

Și-astfel, să vină, peste noi,

Duhul Cel Sfânt, promis, apoi.”

Făgăduința și Legea

15„Acum (vorbesc în felul lor,

Adică al oamenilor)

Voiesc să știe fiecare,

Precum că dacă un om are,

Un testament – și întărit

Este acesta, dovedit –

Să-l desființeze, nimenea,

Din cei rămași, nu va putea,

Și nici nu va putea – la fel –

S-adauge, ceva, la el.

16Făgăduințele știute,

Au fost, „pentru Avram, făcute,

Și pentru cei cari au să vie,

Urmând, sămânța lui, să fie.”

Nu zice „și semințelor”

(Ca și cum, astfel, fraților,

Ar fi fost vorba de mai multe);

Cei care vor să mă asculte,

Să înțeleagă căci de una –

Doar de-o „sămânță” – zice-ntr-una,

Și-aceasta este, ne-ndoios,

Chiar Domnul nost’, Iisus Hristos.

17Iată ce vreau ca să zic eu:

Când întărit-a Dumnezeu,

Un testament, nu va putea,

Să-l desființeze, nimenea.

Nu poate fi dar, nimicit

Ceea ce ne-a făgăduit,

De Legea cari apare deci,

La patrusute și treizeci

De ani, de la promisiune.

18Însă, în cazul când s-ar spune

Că moștenim numai prin Lege,

Atunci, e lesne a-nțelege,

Că a primi, nu-i cu putință –

Nimica – prin făgăduință.

Acum, Avram, fără-ndoială,

Numai printr-o făgăduială,

Ajuns-a de a moștenit

Tot ceea ce a dobândit,

De la al nostru Dumnezeu.

19Iată ce vreau să întreb eu:

De ce mai este, Legea, dată,

Căci ea a fost adăugată,

Din pricina călcărilor

De lege, ale tuturor,

Până la vremea când apare

„Sămânța” ceea, pentru care,

Făgăduința e lăsată?

Legea, prin îngeri, a fost dată,

Fiind adusă tuturor

Apoi, printr-un mijlocitor.

20Mijlocitorul pomenit

Nu reprezintă – negreșit –

O parte, singură, mereu,

Pe când, singur, e Dumnezeu.

21Atuncea, Legea se vădește,

Cumva, că se împotrivește,

Făgăduințelor știute

Că sunt, de Dumnezeu, făcute?

Nu, nicidecum! De-ar fi fost dată

O Lege, prin cari, căpătată

Ar fi fost viața, se-nțelege,

Precum că tot aceeași Lege

Ar fi adus neprihănire

Atunci, pentru întreaga fire.

22Scriptura, însă, a-ncuiat

Totul, acuma, sub păcat,

Pentru ca în acest fel – iată –

Făgăduința a fost dată

Doar celor care, ne-ndoios,

Și-au pus, credința, în Hristos.

23‘Nainte de-a veni credința –

De-a se-mplini făgăduința

Făcută vremii de apoi –

Sub paza Legii, eram noi,

Închiși, pentru credința care

Avea, în urmă, a apare.

24În felu-acesta – fraților –

Legea ne-a fost îndrumător

Către Hristos, ca, socotiți,

Să fim apoi, neprihăniți,

Doar prin acea făgăduință,

Ce se-mplinește, prin credință.

25După ce a venit credința,

Iată, am dobândit putința

Ca să ieșim dar – fraților –

De sub acest îndrumător.

26Toți, fii ai Tatălui de Sus,

Sunteți, prin crezul în Iisus.

27Câți, în Hristos, v-ați botezat,

Toți, în Hristos, v-ați și-mbrăcat.

28În felu-acesta – vă spun eu –

Că nu mai e Grec sau Iudeu,

Nici rob sau slobod, printre voi,

Precum nu mai este apoi,

Nimeni de parte bărbătească

Și nici de parte femeiască,

Pentru că toți – neîndoios –

Ajuns-au una, în Hristos.

29Dacă, ai lui Hristos, apoi,

Vă arătați că sunteți voi,

Atunci, „sămânță” – negreșit –

A lui Avram, v-ați dovedit

Și astfel, veți avea putința

De-a moșteni făgăduința.”