Psalmii 91 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Cel care este ocrotit

De Cel Prea-Nalt și-Atotputernic,

Cel ce odihnă a găsit

La umbra Celui cari e veșnic,

2Zice de El: „Loc de scăpare

E Domnul, în care cred eu!

El e cetatea mea cea tare,

El este Dumnezeul meu!”

3De lațul vânătorului,

De ciumă și-a ei pustiire

Scăpat ești, prin puterea Lui!

El îți aduce izbăvire!

4Vei fi, de pana-I, învelit.

Aripa Lui te va ascunde.

Credincioșia-I și-a croit

O pavăză și nu pătrunde

5Nimic, în locul unde stai.

Groaza nopții nu te-nfioară;

Nu trebuie teamă să ai,

Nici de săgeata care zboară

În plină zi, nici de ciuma

6Ce-n beznă își are cărare;

De-asemeni nici de molima

Ce bântuie-n amiaza mare.

7O mie-ți cadă-alăturea,

Iar zece mii în dreapta-ți cadă,

Căci nu se vor apropia

8De tine. Ochi-ți au să vadă

Care-i răsplata celui rău,

9Că zici: „Am adăpost pe Domnul!”

Și faci din Cel Prea-Nalt, al tău

Turn de scăpare. Astfel, somnul

10Nu o să-ți fie tulburat.

Nenorociri n-au să te-alunge,

Iar de urgii vei fi scăpat:

La cortul tău, nu vor ajunge,

11Căci spune-va îngerilor,

Să te păzească-n a ta cale,

12Iar ei – atunci – pe mâini te vor

Purta, ca picioarele tale

Să nu atingă pietrele.

13Calci pe năpârci și peste lei;

De-asemeni calci și șarpele;

Nepăsător, treci peste ei.

14Așa vorbește Dumnezeu:

„Îl izbăvesc, căci Mă iubește.

A cunoscut Numele Meu,

De-aceea ocrotit, el este.

15Mă va striga, și-am să-i răspund!

Voi fi cu el în strâmtorare!

La al său glas, n-am să M-ascund,

Ci îi voi da ajutorare.

Din toate am să-l izbăvesc,

Iar mila Mea o să-l ajungă!

În veci, am să îl proslăvesc

16Și am să-i dărui viață lungă.

Cu ea, el fi-va săturat.

Are să guste fericirea,

Pentru că lui îi este dat

Ca să primească mântuirea.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help