Numeri 33 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Popasurile israeliților

1Iată popasurile care

A lui Israel adunare,

Din al Egiptului ținut –

De când ieșise – le-a făcut.

Moise și-Aron – fratele lui –

Erau capii poporului.

2Cărările ce le-au bătut,

Moise-ntr-o carte le-a trecut.

El a scris drumul, pas cu pas,

De la popas, la alt popas,

Așa cum Domnu-a poruncit.

Iată dar, unde-a poposit

Poporul, în călătorie:

3Din Ramses, după cum se știe –

Când luna-ntâi din an sosise

Și-a cinsprezecea zi venise –

Poporu-afară a ieșit.

El era gata pregătit –

În țara Egiptenilor –

De luptă-n fața tuturor.

4Egiptu-n doliu se găsea,

În acel timp, căci își jelea

Primii născuți care-au pierit,

Pentru că Domnul i-a lovit;

Și toți zeii Egiptului

Simțit-au mâna Domnului.

5Astfel, Israel a plecat

Din Ramses și s-a așezat –

Cu tabăra – lângă Sucot.

6Apoi și-a strâns avutul tot

Și spre Etam, s-au îndreptat.

Etamul este așezat

Foarte aproape de pustie,

În buza ei – precum se știe.

7De la Etam plecară-apoi,

Și se întoarseră-napoi,

Către Pi-Hahirot – cel care,

Pe Bal-Țefon în față-l are

Și-n urmă, ei s-au așezat,

Lângă Migdol. Iar au plecat

8La drum, pornind spre largul zării.

Trecură prin mijlocul mării

Și spre pustiu, s-au îndreptat.

Trei zile-n șir, ei au umblat

Prin al Etamului pustiu

Și s-a oprit, într-un târziu,

La Mara. Iarăși au pornit

9Și la Elim au poposit,

Unde, din douășpe’ izvoare,

Apa curgea-ndestulătoare.

Pe malul apelor de-aici,

Erau șaptezeci de finici.

10De la Elim, când au pornit,

La Marea Roșie-au venit.

11De lângă mare au plecat

Către pustiul, Sin, chemat.

12Din Sin, spre Dofca, au pornit

13Și la Aluș, au poposit.

14De la Aluș, când au plecat,

În Refidim s-au așezat

Și tabăra și-au așternut,

Căci era apă de băut.

15Iar au pornit, într-un târziu,

Spre al Sinaiului pustiu.

De la Sinai la Cades

16De la Sinai, au plecat iar

Și la Chibrot-Hatava dar,

17Au poposit. Iar au plecat

Și-apoi, la Hațerot au stat.

18Din Hațerot apoi, plecară

Și-n Ritma-n urmă, se-așezară.

19Din Ritma, iarăși au plecat

Și în Rimon-Pereț au stat.

20De la Rimon-Pereț, porniră

Și-apoi, la Libna poposiră.

21Spre Risa-n urmă, au plecat;

22La Chehelata, au mai stat;

23Din nou, s-au așternut la drum.

Spre muntele Șafer, acum,

S-au îndreptat. Iar au pornit

24Și la Harada s-au oprit.

25Când din Harada au plecat,

La Machelot s-au așezat.

26Din Machelot, iar au pornit

Și la Tahat au poposit.

27Apoi, plecară din Tahat

Și în Tarah s-au așezat.

28De la Tarah, când au pornit,

Tocmai la Mitca s-au oprit.

29Din Mitca, iarăși au plecat

Și la Hașmona s-au mutat.

30Apoi, s-a dus poporul tot,

Și-a tăbărât la Moserot.

31Din Moserot, iar au plecat

Și la Bene-Iacan au stat.

32Când, din Bene-Iacan, porniră,

La Hor-Ghidgad, ei poposiră.

33Din Hor-Ghidgad, iar au plecat

Și la Iotbata ei au stat.

34De la Iotbata, au pornit

Și la Abrona s-au oprit.

35Când tabăra o ridicară,

La Ețion-Gheber plecară.

36Ajunseră, într-un târziu

Și în al Ținului pustiu –

La Cades – unde au rămas,

Un timp, de au făcut popas.

De la Cades la Câmpia Moabului

37Din Cades, la muntele Hor,

Merse-al lui Israel popor.

38Aron, pe munte, s-a suit –

Cum a spus Domnul – și-a murit

În prima zi din luna care

A cincea e la numărare.

Ani, patruzeci, s-au împlinit,

De când poporul a ieșit,

Din al Egiptului ținut.

39Aron, atuncea, a avut

O sută douăzeci și trei

De ani – când i-a lăsat pe cei,

În fruntea cărora a stat.

Pe munte, sus, el s-a urcat

Și-apoi acolo, a murit.

40Acela care-a auzit,

Că vine spre ținutul lui,

Poporul Israelului,

A fost un Canaanit, aflat

Peste Arad, ca împărat.

Se întindea ținutul lui,

Spre sudul Canaanului.

41Din Hor, poporul a pornit

Și la Țalmona s-a oprit.

42De la Țalmona, au plecat

Și la Punon s-au așezat.

43De la Punon, iar au pornit

Și la Obot au poposit.

44De la Obot, când au plecat,

La Iie-Abarim au stat.

45Din Iie-Abarim plecară

Și la Dibon-Gad se-așezară.

46Apoi, poporul, îl găsim

Stând la Almon-Diblataim.

47Spre munții Abarim, plecară

Evrei-apoi și se-așezară

Chiar lângă muntele chemat

Nebo. De-acolo, au plecat

48Spre a Moabului câmpie,

Aflată – după cum se știe –

La apele Iordanului,

În fața Ierihonului.

49Lângă Iordan au poposit

Și-ntreg ținutu-au împânzit,

De la Bet-Ieșimot pornind

Și la Abel-Sitim sfârșind.

Stăteau de-a lungul râului,

În țarina Moabului.

Canaaniții trebuie nimiciți

50Lângă Iordan, și-a ridicat

Poporul, tabăra, de-a stat.

În țarina Moabului,

În fața Ierihonului,

Lângă Iordan, Domnu-a vorbit,

Lui Moise și i-a poruncit:

51„Copiilor lui Israel,

Ai să le spui, în acest fel:

„Când treceți dar, peste Iordan

Și veți intra în Canaan,

52Va trebui să-i izgoniți

Pe cei ce-n țară îi găsiți.

Zdrobiți toți idolii pe care,

Ciopliți în piatră, țara-i are.

Icoanele ce le-au turnat

Oamenii țării, imediat,

Voiesc să fie nimicite.

Toate-nălțimile menite

Pentru-a aduce jertfe, voi

O să le dărâmați apoi.

53Luați dar, țara-n stăpânire,

Căci e a voastră moștenire.

Ea e moșia ce-o primiți.

Intrați în ea, s-o locuiți!

54S-o împărțiți prin sorți apoi,

Și fiecare dintre voi

Își va avea moșia lui,

După mărimea neamului.

Cei cari, în mare număr, sânt,

Primi-vor dar, mai mult pământ.

Cei care-n număr mic se țin,

Au să primească mai puțin.

Să stăpânească fiecare,

Pământurile-acelea care,

Prin sorți, i s-au atribuit.

Pământul fi-va împărțit,

Prin sorți – cum trebuie să fie –

După părinți și seminție.

55Dar dacă voi nu-i izgoniți

Pe cei ce-n țară îi găsiți,

Aceia fi-vor, pentru voi,

Ca niște spini în ochi apoi;

Vor fi, în țarinile voastre,

Ca niște ghimpi aflați în coaste.

Dușmani vă sunt – neîmpăcați –

În țara-n care v-așezați.

56Dacă lăsați acel popor,

Vă fac ce le-am făcut și lor.”