2 Cronici 36 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Domnia lui Ioahaz

1După ce Iosia murise,

În locul lui, la tron, venise

Al său fiu, Ioahaz chemat,

Cari a fost uns drept împărat.

2Când Ioahaz la tron venea,

Ani douăzeci și trei avea,

Iar la Ierusalim a stat

Numai trei luni, ca împărat.

3Acela care s-a vădit

Că în Egipt a stăpânit,

În contra lui s-a ridicat

Și de pe tron l-a răsturnat.

Apoi, cu cale a găsit

Un bir ca să fi rânduit

Asupra țării, căci voia,

Talanți de-argint să i se dea.

Argintul care l-a cerut,

Talanți o sută a avut.

La ei s-a mai adăugat

Și un talant, din aur, dat.

4El așeză-n Ierusalim,

Drept împărat, pe Eliachim –

Căci Eliachim este cel care,

Pe Ioahaz, frate, îl are.

Un alt nume i-a dăruit,

Căci Ioiachim a fost numit.

Pe Ioahaz, rob l-a luat

Și în Egipt el l-a mutat.

Neco e cel ce s-a vădit

Că în Egipt a stăpânit.

Ioiachim

5Când Ioiachim la tron venea,

Ani douăzeci și cinci făcea,

Iar la Ierusalim a stat,

Ani unsprezece ca-mpărat.

El a făcut ce este rău,

Față de Dumnezeul său.

6Pe vremea lui, se potrivea

Că Nebucadențar domnea,

La Babilon, ca împărat.

El, la război, s-a ridicat,

Contra lui Ioiachim – cel care

Era în Iuda cel mai mare –

Și l-a învins pe împărat;

Apoi, cu lanțuri, l-a legat

Și rob la Babilon l-a dus.

Lanțul în care a fost pus

Se dovedea – de bună seamă –

Că făcut este din aramă.

7Apoi, cel care a domnit

În Babilon, a jefuit

Averea Casei Domnului

Și a mutat-o-n casa lui.

8Dar toate câte-au fost făcute,

De Ioiachim, au fost trecute

În cărțile-mpăraților

Care-au venit peste popor,

În Iuda de au stăpânit

Și-n Israel de au domnit.

La tron, al său fiu a urmat,

Cari Ioiachin, a fost chemat.

Ioiachin

9Când Ioiachin la tron venea,

Numai opt ani el împlinea;

Trei luni și zece zile-a stat,

În Iuda, ca și împărat.

Ierusalimul se vădea

Cetatea-n care locuia.

El a făcut ce este rău,

Față de Dumnezeul său.

10Tot Nebucadențar ședea

La Babilon și-mpărățea.

În anul următor, apoi,

S-a pregătit pentru război

Și către Iuda a plecat.

Pe Ioiachin, rob l-a luat

Și-a strâns uneltele pe care

Casa lui Dumnezeu le are.

Pe toate-n care, el le-a pus

Și-apoi la Babilon le-a dus,

Iar peste Iuda l-a lăsat

Pe Zedechia, împărat,

Căci Zedechia e cel care,

Pe Ioiachin, drept frate-l are.

Zedechia

11Când Zedechia s-a suit

Pe tron, în Iuda, și-a domnit,

Ani douăzeci și unu-avea

Și la Ierusalim ședea.

Ani unsprezece-a adunat,

Pe scaunul de împărat.

12El a făcut ce este rău,

Față de Dumnezeul său.

În nici un fel nu s-a smerit

Atunci când Domnul i-a vorbit

Prin Ieremia, cari, proroc

Al Său, era, în acel loc.

13După aceste toate dar,

Față de Nebucadențar,

În urmă, el s-a răsculat,

Cu toate că el i-a jurat –

Pe Numele lui Dumnezeu –

Că îi va fi supus, mereu.

Grumazul și l-a-nțepenit

Iar inima și-a împietrit

Și nu s-a-ntors la Cel pe care,

Israelul, drept Domn, Îl are.

14La fel făcură și cei cari

Erau, peste popor, mai mari.

De ei se-alăturară toți

Cei care se vădeau preoți.

Prin ceea ce au făptuit,

Fărădelegi au săvârșit,

Sporind păcatul, fiecare,

Prin urâciunile pe care,

Necontenit, ei le-au făcut,

Precum la neamuri au văzut.

Au pângărit Casa pe care

Domnu-n Ierusalim o are,

Deși ea, Lui, i-a fost gătită,

Fiind de Dumnezeu sfințită.

15Domnul, atunci, i-a înștiințat –

Căci tot mereu vestea le-a dat –

Prin cei pe care-i trimetea,

Că El, să cruțe, se gândea,

Pe oamenii cari ai Lui sânt,

Precum și locul Său cel sfânt.

16Dar oameni-au batjocorit

Prorocii care au venit

Din partea Domnului; râdeau

De vorbele ce le spuneau,

Sporind mânia Domnului

Față de-ntreg poporul Lui.

17Atuncea, Domnul a trimis

Haldeii care au ucis

Pe tinerii ce i-au aflat.

Pe nimenea nu au cruțat –

Nici pe cei cari bătrâni erau

Și nici pe cei ce se vădeau

Că au ajuns îngârboviți,

Cu perii capului albiți –

18Iar Nebucadențar, apoi,

A luat pradă de război,

Uneltele cele pe care

Casa lui Dumnezeu le are –

Cu tot ceea ce se găsea

În visteria ce-o avea –

Averea împăratului

Și-a căpeteniilor lui.

19Haldei-au ars Casa pe care

Al lui Israel Domn o are,

Iar zidul ce-a înconjurat

Ierusalimul, l-au surpat.

Au nimicit și au pus foc

La casele din acel loc,

După ce-ntâi au jefuit

Tot ce în cale l-au ieșit.

20Aceia cari au fost scăpați

De sabie, au fost luați

De Nebucadențar și-apoi,

La Babilon, prinși de război,

În urmă, ei au fost aduși.

Acolo, ei au fost supuși

Atât ai împăratului,

Precum și ai fiilor lui,

Pân’ s-a întins asupra lor

Împărăția Perșilor.

21În felu-acesta, s-a-mplinit

Cuvântul care-a fost rostit,

De Domnul, prin prorocul Lui.

Acel proroc al Domnului,

Drept Ieremia, s-a chemat.

Totul așa s-a întâmplat,

Până când țara și-a ținut

Sabatele ce le-a avut,

Până când ea s-a odihnit

Cât timp fusese pustiit

Al ei ținut, și până când

Ani șaptezeci s-au scurs, la rând.

Porunca lui Cirus

22În Persia, înscăunat

Fusese Cir, drept împărat.

În primul său an de domnie,

S-a împlinit o prorocie,

Ce Ieremie o făcuse,

Așa după cum Domnul spuse.

În acel an, Domnu-a trezit

Duhul lui Cir, cel ce-a domnit

Peste ținutul Perșilor.

Atunci, spre știrea tuturor,

Cir poruncit-a să se scrie

Epistole-n împărăție

Și prin viu grai să se vestească

Porunca cea împărătească:

23„Așa vorbește Cir, cel care,

În Persia, este mai mare:

„Al cerurilor Dumnezeu,

Putere-a dat brațului meu,

Căci țările de pe pământ,

În mâna mea, acuma, sânt.

Iată că Domnul a venit

La mine și mi-a poruncit,

Grabnic, o casă să-I zidesc.

Vrea, casa, să o construiesc

În Iuda, în cetatea care,

Ierusalim, drept nume are.

Doresc să aflu, mai apoi,

Cine anume, dintre voi,

E din poporul Domnului?

Aceia care sunt ai Lui,

Sunt liberi de-a pleca-napoi,

Iar Dumnezeu fie cu voi!”