Exodul 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Moise și Aaron înaintea lui Faraon

1Moise și-Aron, apoi, s-au dus

La Faraon, și-astfel i-au spus:

„Domnul, Cel care e – mereu –

Al lui Israel Dumnezeu,

Ție-mpărate, îți vorbește:

„Acuma dar, îngăduiește,

Să plece-al Meu popor. Să fie

Lăsat, să meargă în pustie,

Unde voiesc să pregătească

Un praznic și să prăznuiască

În cinstea Mea, cum se cuvine.”

2Dar Faraon răspunse: „Cine

Este Acest Domn, Dumnezeu,

Ca de-al Său glas să ascult eu,

Și să îl las pe Israel,

Să plece, căci așa vrea El?

Nu Îl cunosc pe Dumnezeu,

Iar pe Israel nu-l las eu,

Să plece, cum ați fi voit.”

3Cei doi, atunci, iar au vorbit:

„Domnul Evreilor e Cel

Cari ni S-a arătat, iar El,

Aici la tine, ne-a trimis,

Și ce să-ți spunem, El ne-a zis.

Deci dă-ne voie, chiar acum,

Să mergem, căci avem lung drum:

Acesta trebuie să fie,

Cale de trei zile-n pustie,

Ca jertfe să-I putem aduce,

Lui Dumnezeu; să nu ne-apuce,

Cumva, mânia Domnului,

Și-n urmă – în furia Lui –

Cu ciumă, să ne pedepsească

Și sabia să ne lovească.”

4Dar Faraon n-a ascultat

Și-a zis apoi, înfuriat:

„Moise și-Aron! De ce-ncercați

Voi, pe Evrei, să-i tulburați

Și să-i abateți – am văzut! –

Din lucrul ce-l au de făcut?!

Plecați acum, din fața noastră,

Și mergeți dar, la treaba voastră!”

Mărirea muncilor

5A cuvântat Faraon, iară:

„Poporul s-a-nmulțit în țară,

Iar voi ați vrea să înceteze,

Acuma, ca să mai lucreze?!”

6În acea zi – înfuriat –

Poruncă, Faraon a dat,

Ispravnicilor ce-i avea

Peste popor și-asemenea

Apoi, și logofeților:

7„Se interzice tuturor,

Ca să mai dea, poporului,

Paie, care, în munca lui,

La cărămizi îi folosesc.

Deci paiele cari trebuiesc,

Nu se mai dau – precum s-au dat –

Ci fiecare-i obligat

Să-și strângă paie așadar,

Atât cât îi e necesar.

8Voi, însă, nevoiți sunteți,

Ca norma să nu le-o scădeți,

Ci cereți, cărămizi să facă,

La fel ca la-nceput, chiar dacă

Acum, poporul e silit

S-adune paie. S-a vădit

Că toți sunt niște leneși! Iată

Pentru ce strigă ziua toată:

„Haidem acuma, să ne ducem

Și jertfe, Domnului, s-aducem.”

9Acestor oameni, să le dați

Mai mult de lucru! Nu-i lăsați

De-acum, ca să mai trândăvească,

Să n-aibă timp să rătăcească,

După năluci, din mintea lor!”

10Atunci, cei puși peste popor –

Ispravnicii norodului,

Precum și logofeții lui –

Ieșiră de la împărat

Și tuturor de veste-au dat,

Despre porunca ce-au primit.

Au zis: „Așa a poruncit,

Azi, Faraon: „De-acum, să știți

Că paie n-o să mai primiți!

11Voi sunteți astfel, obligați,

Ca singuri să le adunați,

De unde o să le găsiți.

De-acuma dar, să vă grăbiți,

Căci trebuie ca să lucrați

Tot ca-nainte. Nu uitați,

Cum că nimic nu v-a scăzut,

Din ceea ce-aveți de făcut!”

12Poporu-atunci s-a răsfirat

Și, în Egipt, a căutat

Miriște-n locul paielor.

13Ispravnici-i sileau de zor,

Țipând mereu: „Să isprăviți,

Ce-aveți de lucru! Să munciți,

La fel de mult, cum ați lucrat,

Atunci când paie, vi s-au dat!”

14Pe logofeții ce-i aveau

Evreii – care se trăgeau

Din rândul lor – chiar i-au bătut

Ispravnicii, căci n-au putut

Să își sfârșească lucrul lor.

„De ce nu vreți, leneșilor –

Țipau mereu – „ca să lucrați,

Ca înainte?! De ce stați,

Când nici azi, nu ați isprăvit,

Ceea ce trebuia-mplinit

Încă de ieri? De ce, acum,

Nu faceți cărămizi, precum,

Mai înainte, ați făcut,

S-atingeți numărul cerut?”

15Toți logofeți-atunci s-au dus,

La Faraon, și-astfel i-au spus:

„De ce te porți așa, cu noi?

16Doar bine știi că, de la voi,

Acum, paie, nu mai primim.

Dar ni se cere să muncim:

„Să faceți cărămizi!”, tot țipă

Ispravnicii, în orice clipă.

Ba mai mult, iată ce-au făcut:

Acuma ei ne-au și bătut!”

17Dar Faraon a zis apoi:

„Leneși și trântori sunteți voi!

De-aceea ziceți, tot mereu:

„Haidem, jertfe, lui Dumnezeu,

Să Îi aducem.” Să plecați

18Din fața mea și să lucrați!

Să faceți cărămizi, cum știți,

Căci paie n-o să mai primiți!

Și nu vă scad, leneșilor,

Numărul cărămizilor!”

Cârtirea israeliților

19Când au primit aste porunci,

Văzură logofeți-atunci,

În ce necaz mare erau,

Ce greutăți îi apăsau.

„Să faceți dar, necontenit,

Așa cum este stabilit

Numărul cărămizilor!

Nimica, din numărul lor,

Nu vi se scade!” – le spuneau

Cei care îi supravegheau.

„Mereu, să fie împlinită

Norma care e cuvenită

Zilei de muncă. Vă siliți,

Ca norma să o împliniți!”

20Când logofeții au ieșit

De la-mpărat, i-au întâlnit

Pe Moise și pe-Aron, șezând

Mai la oparte, așteptând,

21Și-n felu-acesta le-au vorbit:

„Iată că ne-ați nenorocit!

Deci să vă vadă Domnul, vrem,

Și să vă judece! Suntem

Urâți acum, în fața lui –

În fața Faraonului –

Și a slujbașilor ce-i are.

Iar în necazu-acesta mare,

Voi ne-ați vârât, prin ce ați spus

Și ce-ați făcut! Acum ați pus

O sabie, în mâna lor,

Ca să omoare ăst popor!”

22Moise se-ntoarse înapoi.

Și către Domnul, zise-apoi:

„O, Domnul meu, de ce-ai făcut,

Acest rău, ce s-a abătut

Peste poporul asuprit?

Doamne, de ce a trebuit

Să mă trimiți la ei, pe mine?

23Căci iată Doamne, văd prea bune,

Că după ce eu i-am vorbit,

Lui Faraon, cum ai dorit –

Adică în Numele Tău –

El a făcut și mai mult rău

Poporului și n-ai venit

Să-l izbăvești, cum ai vorbit.”