Ezechiel 36 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Așezarea din nou a lui Israel

1„Tu, fiu al omului, privește

Spre munți apoi, și prorocește.

Vorbește dar, în acest fel,

Munților cei din Israel:

„Iată Cuvântul Domnului,

Spre munții Israelului!

2Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Pentru că cei ce se vădeau

Cum că ai voști’ dușmanii erau

Au zis: „Ha! Ha! Am dobândit

Aste-nălțimi! Le-am moștenit!

Aste-nălțimi veșnice, iată,

Drept ale noastre se arată!”,

3Tu spune: „Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

În acest fel, a glăsuit:

„Da! Pentru că ei au voit

Să vă înghită, ne-ncetat,

Pentru că v-au înconjurat

Voind ca să vă pustiască,

S-ajungă să vă moștenească

Și alte neamuri care sânt

Pe fața-ntregului pământ,

Pentru că v-au batjocorit

Și pentru că au azvârlit

Ocara peste voi astfel,

4Acum, voi munți din Israel,

Să ascultați cuvântul spus

De către Domnul Cel de Sus!”

Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

Spre munți, spre dealuri și spre văi,

Spre ale râurilor căi,

Către ruine pustiite,

Către cetăți ce-s părăsite –

Care ajuns-au ca să cadă

În mâna neamurilor, pradă –

Și sunt de râsul tuturor

Popoarelor neamurilor.

5Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Iată că focul cel aprins

De gelozie M-a cuprins,

Făcându-Mă ca să privesc

Spre neamuri și ca să vorbesc

În contra lor și-a-ntregului

Popor din al Edomului

Ținut, pentru că Mi-au luat

Țara și-apoi s-au bucurat

În inimi, căci au izbutit

Să jefuiască ce-a rodit.

6De-aceea, tu să prorocești,

Căci trebuie ca să vorbești

Despre ținutul cel pe care

Țara lui Israel îl are.

În felu-acesta tu să spui

Văilor, dealurilor lui.

Vorbește dar, și munților

Și tuturor râurilor:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Vorbesc în marea-Mi gelozie

Și în aprinsa Mea urgie,

Căci suferiți cu-a voastră țară,

Necontenit, numai ocară

De la popoarele ce sânt

Pe fața-ntregului pământ!”

7De-aceea, Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A cuvântat: „Eu Îmi ridic

Mâna să jur și iată, zic:

Popoarele ce vă-nconjoară,

Își vor purta a lor ocară!

8Munți ai lui Israel, apoi,

Și crengi și roade veți da voi,

Pentru poporul Meu cel care,

Drept Israel, nume, își are.

Aceste lucruri prorocite,

Aproape-s de a fi-mplinite.

9Eu, binevoitor – apoi –

Am să m-arăt față de voi,

Și-n felu-acesta, semănați

Aveți să fiți voi și lucrați.

10În urmă, oameni, Eu voi pune,

În număr mare, să se-adune.

Pe voi, casa lui Israel

Va locui atunci, astfel!

Cetățile vor fi zidite

Și vor fi iarăși locuite.

11Pe oameni, am să-i înmulțesc

Și vitele-am să le sporesc.

Ca mai ‘nainte o să fiți

Iarăși, în urmă, locuiți

Și mai mult bine – bunăoară –

Vă fac, decât odinioară.

În felu-acesta, mai apoi,

Că Eu sunt Domnul, veți ști voi.

12Voi face, oameni să sosească,

Pe creasta voastră să pășească.

Anume-l voi aduce Eu,

Pe Israel, poporul Meu.

El are să vă stăpânească

Și are să vă moștenească,

Pentru că nicicând – negreșit –

El n-o să fie nimicit.”

13Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Căci ți s-a spus, neîncetat:

„Tu, țară care ți-ai mâncat

Poporul și ți-ai nimicit

Neamul care te-a locuit”,

14Din astă pricină, de-acum,

Pe ai tăi oameni, nicidecum,

Tu nu îi vei mai fi mâncat,

Iar pe al tău neam, niciodat’,

N-ai să ajungi să îl lovești

Și n-ai să îl mai nimicești” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

15Nu vei mai auzi – de-acum –

Batjocurile, nicidecum,

Și nici ocara tuturor

Popoarelor neamurilor.

De-aceea, n-ai să-ți mai lovești

Neamul și n-ai să-l nimicești” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

16Apoi, Cuvântul Domnului

17Îmi zise: Fiu al omului,

Iată că fiii cei pe care

Casa lui Israel îi are,

Spurcat-au țara-n care-au stat,

Prin felu-n care s-au purtat

Și prin tot ce au făptuit.

Purtarea lor s-a dovedit

O spurcăciune-n fața Mea,

Care este asemenea

Precum cea a unei femei

Când e-n necurăția ei.

18Atunci, făcut-am ca să vie,

Asupra lor, a Mea mânie,

Din pricină că au vărsat

Sânge, în țară, ne-ncetat

Și pentru că al lor popor

S-a închinat idolilor.

19De-aceea, fost-au risipiți

Și-n felurite țări, goniți.

I-am judecat, căci am văzut

Ce fapte rele au făcut.

20Când printre neamuri au venit,

Numele-Mi sfânt L-au pângărit,

Încât în orice loc mergeau,

Oamenii – despre ei – spuneau:

„Ăsta-i poporul Domnului,

Care-a plecat din țara lui,

Pentru că el a trebuit

S-o părăsească, negreșit.”

21Am vrut să scap cinstea pe care

Numele Meu cel sfânt o are,

Cinste pe care Israel

O pângărea, atunci când el,

Printre popoare, s-a aflat

Și în ale lor țări a stat.”

22„Să spui dar, casei cea pe care

Neamul lui Israel o are:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Nu tu ești pricina din care

Eu împlinesc astă lucrare,

Tu – casă a lui Israel –

Ci al Meu Nume este Cel

Din pricina căruia Eu

Fac acest lucru, căci – mereu –

Când printre neamuri v-ați găsit,

Numele-Mi sfânt L-ați pângărit.

23De-aceea, Numele-Mi pe care

L-ați pângărit fără-ncetare

Când printre neamuri v-ați aflat,

Va fi sfințit și înălțat,

Iar neamurile au să știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie,

Căci vor vedea că printre voi,

Eu am să fiu sfințit apoi.

Sfințit voi fi, sub ochii lor,

De către-al vost’ întreg popor” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu.

24„Căci dintre neamuri, mai apoi,

Eu vă voi scoate și-napoi

Am să v-aduc, ca să stați iară,

Cu toții, în a voastră țară.

25Atuncea, am să vă stropesc

Cu apă, să vă curățesc

De idolii ce i-ați avut,

De spurcăciuni ce le-ați făcut.

26O inimă nouă, apoi,

Și un duh nou așez în voi.

Scot inima din piatră care

În trup o poartă fiecare

Și-o inimă de carne – iată –

În locul ei vă va fi dată.

27Așez dar, Duhul Meu în voi,

Ca să puteți urma apoi,

Poruncile pe care Eu

Le-am dat spre-a le păzi mereu

Și să-mpliniți legile Mele,

Așa cum au fost date ele.

28Iată dar că în ăst fel, iară,

Aveți să locuiți în țară,

În țara care a fost dată

Părinților voștri, odată.

Voi o să fiți poporul Meu,

Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.

29Eu, din necurății, apoi,

Am să vă izbăvesc pe voi.

Grâul îl chem și-l înmulțesc.

Cu foamete nu vă lovesc.

30Sporesc roadele pomilor

Precum și-ale câmpiilor,

Căci nu mai vreau să purtați, iară,

Prin lume-a foametei ocară.

31Atunci, vă veți aduce-aminte

De răul cel de mai ‘nainte,

Pe care voi l-ați făptuit

Și scârba vă va fi lovit

Din pricina păcatelor

Precum și-a urâciunilor

Cari ale voastre se vădesc.

32Dar tot ceea ce vă vestesc” –

Zice Acel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu –

„Nu pentru voi fac Eu, să știți!

Vă rușinați dar, și roșiți

De felu-n care v-ați purtat,

De calea-n care ați umblat

Voi, toți copiii cei pe care,

Casa lui Israel îi are!”

33Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„În ziua-n care o să fiți,

De făr’delege, curățiți,

Au să vă fie, iar, zidite

Cetățile și locuite,

34Iar pustiita voastră țară

Are a fi lucrată iară,

Chiar dacă-n ochii tuturor

Fusese un pustiu ogor.

35Atunci, cei cari au s-o privească,

În acest fel au să vorbească:

„Țara ce fost-a pustiită

Poate a fi asemuită

Doar cu grădina minunată

Care, Eden, este chemată.

Cetățile ei, dărâmate

Și pustiite și surpate,

Ajuns-au iarăși întărite

Și iată-le azi, locuite!”

36Popoarele neamurilor

Care în jurul vost’ fi-vor,

Vor ști că Domnu-a ridicat

Ceea ce s-a vădit surpat

Și că Eu sunt Cel ce-a sădit

Ceea ce fost-a pustiit.

Iată, Eu – Domnul – sunt Acel

Care-am vorbit și fac astfel.”

37Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Iată cum Mă voi fi lăsat,

De Israel înduplecat

Și iată ce voi face-apoi:

Îl înmulțesc, ca și pe oi,

38Căci ale lui cetăți surpate,

Atunci vor fi iar înălțate

Și-am să le umplu cu popor,

Cu turmele oamenilor

Cari Domnului sunt închinate,

Cu turmele ce-s îndreptate

Către Ierusalim, când are

Loc cât-o sărbătoare mare.

În felu-acesta, au să știe

Că, Eu sunt Domnul, pe vecie.”