Isaia 42 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Robul Domnului

1Priviți-L dar, pe Robul Meu,

Pe care-L sprijinesc mereu.

El e Alesul Meu, în care,

Sufletul Meu plăcere, are.

Din al Meu Duh, Eu am luat

Și peste El, Eu am turnat.

El va vesti neamurilor,

Venirea judecății lor.

2El n-o să strige, niciodat’,

Și nici nu-Și va fi ridicat,

Glasul, pe ulițe mergând.

3În drumul Său, atuncea când,

O trestie, o să găsească,

De-i frântă, nu o s-o zdrobească.

De-un muc ce arde, nu Se-atinge,

Pentru că El nu îl va stinge,

Ci va vesti o judecată,

Pe adevăr întemeiată.

4Nu va slăbi lucrare Sa,

Fiindcă nu Se va lăsa

Până când fi-va-nscăunată

Dreptatea pe pământ și, iată,

Nădăjduiesc în legea Lui

Ostroavele pământului.”

5Așa vorbește Domnul – care

A întocmit pământ și mare,

A făcut ceruri câte sânt,

Și le-a întins peste pământ –

Acela care a făcut

Ființele ce s-au văzut,

Acela care-a dat suflare

De viață, pentru fiecare:

6„Iată, Eu – Domnul – te-am luat,

Pentru că Tu ești Cel chemat

Și rânduit ca mântuire

S-aduci pentru întreaga fire.

De mână, am să Te iau Eu

Și am să Te păzesc mereu,

Căci Te voi pune legământ,

Pentru popor, pe-acest pământ.

Lumină ești, neamurilor,

7Să deschizi ochii orbilor,

Să-i scoți pe cei ce sunt legați

Fiind în temnițe-aruncați,

Să-i scapi pe cei ce se vădesc

Că-n întuneric locuiesc.

8Eu am vorbit! Eu, Domnul sânt.

Acesta-i Numele Meu sfânt

Și niciodată, slava Mea

Nu am să o dau altuia

Și nici a Mea cinste nu vreau

Ca idolilor să o dau.”

9„Ceea ce-ntâi a fost vestit,

Iată că s-a și împlinit.

De-aceea, vreau ca pentru voi,

Să vestesc alte lucruri noi.

Vi le voi spune dinainte,

Ca astfel să luați aminte,

Pentru că vi le-am arătat,

Până când nu s-au întâmplat.

10Pe Domnul să Îl lăudați

Și-un cântec nou să Îi cântați

Voi cari, pe mări, hălăduiți

Și cei ce-n mare locuiți!

Ostroavelor, cântați și voi,

Cu-ai voști’ locuitori apoi!”

11Pustia și, de-asemenea,

Cetățile ce sunt în ea

Să își înalțe glasul, iar!

Satele-n care stă Chedar

Să își înalțe al lor glas!

Aceia care au rămas

Locuitori ai stâncilor,

Să își înalțe glasul lor,

Săltând de mare veselie!

Să chiuie, de bucurie,

Crestele munților, mereu!

12Slavă să-I dați, lui Dumnezeu,

Iar în ostroave, vă grăbiți

Ca lauda să I-o vestiți!”

13„Ca un viteaz, înaintează

Domnul, iar râvna Îl urmează,

Căci Și-o stârnește, mai apoi,

La fel ca omul de război.

Își ‘nalță glasul, strigă tare

Și-apoi puterea Lui cea mare

Stă împotriva celor răi

Cari se vădesc vrăjmași ai Săi.”

14„De multă vreme, am tăcut” –

Domnul a zis – „și M-am ținut,

Dar am să strig, înfuriat,

Așa după cum a strigat

Femeia-n chinurile care

Sorocul nașterii le are,

Și am să gâfâi mai apoi,

Căci astfel doar, răsufla-voi.

15Îndată, am să Mă pornesc,

Dealuri și munți să pustiesc.

Usuc toată verdeața lor,

Iar apele ostroavelor,

Am să le fac pământ uscat.

16Pe orbi, pe drumul neumblat –

În urmă – îi călăuzesc,

Căci am să îi povățuiesc

Doar pe cărări necunoscute

Care de ei n-au fost bătute.

Le voi preface în lumină,

Întunecimea cea deplină,

Iar căile cele cotite

Au să le fie netezite.

Acestea am să le-mplinesc

Și nu o să îi părăsesc.

17Au să se deie înapoi,

Fiind plini de rușine-apoi,

Cei ce și-au pus nădejdea lor

În mâinile idolilor

Și care zis-au despre ei:

„Doar voi ne sunteți dumnezeii!”

18„Voi, surzilor, să auziți,

Iar voi, orbilor, să priviți!

19Cine e orb, ca robul Meu?

Un sol, iată că trimit Eu.

Cine e surd, asemeni lui?

Orb, ca și robul Domnului,

Ca prietenul lui Dumnezeu,

Cine e, oare, întreb Eu?

20Cu toate că multe-ai văzut,

Seamă de ele, n-ai ținut

Urechi deschise ai vădit,

Însă nimic n-ai auzit.

21Iată că voia Domnului

A fost, pentru dreptatea Lui,

O lege mare să vestească,

Lege care să se vădească

Deosebită, minunată,

Precum n-a mai fost niciodată.

22Totuși, poporul s-a vădit

Că e prădat și jefuit!

Toți zac, în peșteră, legați,

Sau sunt în temniță-nfundați.

Cu toți au fost lăsați să cadă,

Jefuitorilor drept pradă

Și nu mai este nimenea

Care scăpare să le dea!

Nimeni nu zice: „Dă-napoi!” –

Deci, jefuiți dar, cât vreți voi!

23Dar cine e acela care

Își va pleca urechea, oare,

La aste lucruri? Cine vrea,

La ele, seama, ca să ia

Si să asculte-n viitor?

24Pradă jefuitorilor,

Pe Iacov, cine l-a lăsat

Și pe Israel, cin’ l-a dat?

Oare nu Domnul e Acel,

Pentru că noi – față de El –

Păcate multe-am săvârșit?

Al Său popor nu a voit

Să umble-n calea Domnului

Și să păzească Legea Lui.

25De-aceea, peste Israel,

Mânia Și-a vărsat-o El

Și a trimis asupra Lui,

Asprimile războiului.

Astfel, războiul s-a aprins

Și-ntreg poporul l-a cuprins.

L-a ars apoi, dar Israel

Nu a luat seama la El.”