1Cântați mereu, cu bucurie,
Căci Dumnezeu ne e tărie!
Veseli apoi, strigați mereu,
Către-al lui Iacov Dumnezeu!
2Cântări, spre ceruri, înălțați
Și-apoi din tobe să sunați,
Din harfele cele plăcute
Și-asemenea din alăute!
3Din trâmbițe răsunătoare,
Sunați, în zi de sărbătoare,
Când luna nouă o să vină
Sau când apărea luna plină!
4Căci astă lege-a dat-o El,
Pentru întregul Israel –
Poruncă-i a Celui pe care,
Iacov, drept Dumnezeu, Îl are,
5Căci pentru Iacov, negreșit,
O sărbătoare-a pregătit
Domnul, atunci când a plecat
Și spre Egipt S-a îndreptat…
Atunci, un glas am auzit –
Necunoscut – care-a vorbit:
6„Poverile ce le-a purtat
Pe umăr, i le-am descărcat
Și nu mai ține-n mâna lui,
Povara grea, a coșului.
7Când de necazuri apăsat,
Tu – către Mine – ai strigat,
Îndată Eu te-am izbăvit.
Răspunsul meu, tu l-ai primit
Din locul tainic, cel pe care
Numai al Meu tunet îl are.
La apele ce s-au chemat
„Meriba”, Eu te-am încercat.
8Ascultă dar, popor al Meu,
Căci sfaturi am să-ți dărui Eu.
Israele, atent, de-ai sta
Și dacă tu M-ai asculta!
9Să nu ai dumnezei străini
Și-n fața lor să nu te-nchini!
10Eu îți sunt Domn și Dumnezeu.
Din al Egiptului jug greu,
De unde rob ai fost ținut,
Te-am scos și liber te-am făcut.
Deschide-ți gura și-i vedea
Precum că Eu ți-o voi umplea!”
11Poporul Meu, cum am văzut,
Să Mă asculte nu a vrut.
Israel nu M-a ascultat
12Și de aceea i-am lăsat
Pradă a fi pornirilor
Aflate-n inimile lor.
13O, de M-ar asculta, mereu,
Israelul – poporul Meu –
Și dacă el ar căuta,
Pe a Mea cale doar a sta!
14Într-o clipită-i înfruntam
Pe-ai lui dușmani și-i nimiceam.
Eu Mi-aș întoarce mâna Mea,
S-o fac – în urmă – a cădea
Asupra tuturor celor
Cari dușmănesc al Meu popor.
15Cei ce-L urăsc pe Dumnezeu,
L-ar linguși apoi, mereu,
Iar fericirea o să ție,
Pentru Israel, pe vecie.
16Cu grâul cel mai bun, mereu,
L-aș fi hrănit – atuncea – Eu,
Iar după-aceea – mai mult încă –
Cu miere-l săturam, din stâncă.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
