Ioan 4 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Samariteanca

1Iisus fusese înștiințat,

Că Fariseii au aflat

Precum că El, mai mulți, botează,

Decât Ioan, și că-L urmează

Mai mulți discipoli. Dar, Iisus

2Nu boteza, El doar i-a pus,

Pe ucenici, ca să-i boteze

Pe cei ce-au vrut să Îl urmeze.

3Iisus a părăsit Iudeea

Și S-a întors în Galileea.

4În al Său drum, El a trecut,

Prin al Samariei ținut.

5Lâng-o cetate, S-a oprit –

Sihar, aceasta s-a numit –

Cetate care s-a aflat

Lângă ogorul ce-a fost dat

Lui Iosif, de către-al său tată –

Iacov – în vremea-ndepărtată.

6Lângă fântâna ce-o făcuse

Iacov, pe-acel ogor, șezuse

Iisus, să caute odihnă.

Pe când ședea Domnul, în tihnă –

Cam pe la ceasu-al șaselea –

7Văzu cum, către El, venea

Pe firul drumului, să ieie

Apă-n ulcioare, o femeie.

Samariteancă era cea

Cari, spre fântână, se zorea.

Când la fântână s-a oprit

Femeia, Domnul i-a vorbit:

„Apă să scoți, să-Mi dai să beau”–

8Căci ucenicii Lui erau

Plecați, cu toții, în cetate,

De-ale mâncării, ca să cate.

9Samariteanca s-a mirat

Auzind vorba-I, și-a-ntrebat:

„Cum poți Tu, care ești Iudeu,

Să ceri, să Îți dau apă, eu,

Care Samariteancă sânt?!”

10El ascultă al ei cuvânt

Și zise: „De ai fi știut!

O, dacă ai fi cunoscut

Darul lui Dumnezeu, și Cine

E Cel ce spus-a către tine

„Dă-Mi ca să beau”, I-ai fi cerut

Tu, ca să-ți deie, de băut,

Iar El, atunci, ți-ar fi dat ție,

Pe săturate, apă vie.”

11„Apă, cu ce să scoți, nu ai!” –

Zise femeia – „Cum îmi dai –

Adâncă e fântâna – mie,

Așa cum spus-ai, apă vie?

12Decât al nost’ părinte, oare –

Decât e Iacov – ești mai mare?

Căci el, fântâna, a făcut

Și-apoi, din ea, toți au băut:

El însuși și feciorii lui,

Cu turma și cireada lui.”

13Iisus răspunse: „Cine bea,

Din astă apă, va mai bea,

Căci, însetat, va fi, mereu.

14Însă, din apa ce-o dau Eu,

Acela care o să bea,

În veac, nu va simți setea,

Căci apa Mea se va preface –

În cel care o bea și-i place –

Într-un izvor ce-o să țâșnească

În viața veșnică, cerească.”

15„Doamne”, Îi zise-atunci, femeia,

„Să-mi dai și mie, apa ‘ceea,

Să-mi treacă setea, căci socot

Să nu mai vin, apă, să scot.”

16„Cheamă-ți bărbatul”, i-a mai spus,

Femei-atunci, Domnul Iisus.

17Ea Îi răspunse: „N-am bărbat.”

El zise: „Bine-ai cuvântat!

18Avut-ai cinci, dar nu mai ai,

Iar cel cu care-acuma stai,

Nu ți-e bărbat. Drept ai vorbit!”

19Samariteanca a-nlemnit:

„Doamne, eu văd că ești proroc.

20Părinții noștri-n acest loc,

Pe ăst munte, s-au închinat,

Iar noi, la fel, am învățat;

Dar voi ziceți să ne suim

Spre-a ne-nchina-n Ierusalim,

Că-n acel loc doar, se cuvine,

Ca oamenii să se închine.”

21„Femeie – crede-Mă – curând,

Are să vină ceasul când –

Ca Tatălui să vă-nchinați –

Pe munte, n-o să mai urcați,

Nici la Ierusalim apoi,

Nu trebuie să mergeți voi.

22La ce cunoașteți, v-ați rugat

Cu toții; noi ne-am închinat,

La ceea ce am cunoscut.

Dar este bine de știut

Un lucru, pentru orișicine,

Și-anume: mântuirea vine,

De la Iudei. Însă-n curând

23Are să vină ceasul, când,

Închinători-adevărați,

În duh și adevăr, curați,

Tatălui lor au să se-nchine;

Ceasul acel, acuma, vine,

Căci Tatăl Meu așa dorește

Și-astfel de-nchinători voiește!

24Duh este Domnul, iar oricine,

Lui Dumnezeu, vrea să se-nchine,

În duh și adevăr doar, are

Să-I poată face, închinare.”

25Când a sfârșit vorba Iisus,

Femeia zise: „Ni s-a spus,

Și știu dar, că la noi, sosește

Mesia (El se mai numește

Hristosul), iar Acesta poate,

A spune lucrurile, toate.”

26Iisus i-a zis: „Uită-te bine

Și, cu atenție, la Mine:

Cel ce cu tine a vorbit,

E Cel de care-ai pomenit.

Mesia, care, pe pământ,

Venit-a, află că Eu sânt!”

Trezirea din Samaria

27Când ucenicii au venit,

Mult s-au mirat, că L-au găsit,

Șezând de vorbă c-o femeie;

Dar nimeni n-a-ndrăznit să ieie

Cuvântul, spre-a-ntreba „Ce cați?”,

Sau „Despre ce – voi – discutați?”.

28Atunci, femeia și-a lăsat

Găleata și a alergat,

Iute-n cetate, de-a vestit,

Celor pe care i-a-ntâlnit,

29Despre Iisus, zicând: „Haideți,

Grabnic, cu mine, să vedeți

Un om, care – când m-a văzut –

Mi-a povestit tot ce-am făcut!

Mă-ntreb dacă, omul Acel

N-o fi cumva Hristosul, El?”

30Locuitori-atunci s-au dus,

Ca să Îl vadă, pe Iisus.

31În acest timp, ai Lui erau,

În jurul Său și Îl rugau

Ca să mănânce: „Puțin, încă,

Învățătorule, mănâncă!”

32El le-a răspuns: „Am o mâncare,

Ca s-o mănânc, însă, pe care,

Voi n-o cunoașteți, dragii Mei.”

33Atunci, discipoli-ntre ei,

S-au întrebat: „I-a dat, cumva,

De-ale mâncării, cineva?”

34Iisus le-a zis: „A mea mâncare,

E să fac voia Celui care

Trimisu-M-a, iar Eu voiesc,

Lucrarea, să I-o împlinesc.

35Nu ați spus voi, toți, într-un glas,

Că patru luni au mai rămas

Până când secerișul vine?

Priviți în jurul vostru, bine:

Holdele-s albe, pârguite,

Fiind, de seceriș, gătite.

36Cel care seceră, primește

Plată și roade-agonisește,

Pentru o viață-n veșnicie,

Să aibă, astfel, bucurie,

Atât cel care-a semănat,

Precum și cel ce-a secerat.

37Căci dreaptă-i zicerea ce-a spus:

„Seamănă unul, dar s-a dus

Un altul, de a secerat.”

38Să secerați, v-am îndreptat,

Unde voi nu ați ostenit,

Pentru că alții s-au trudit

Și-n truda lor, voi ați intrat.”

39Samariteni muți s-au aflat,

Atuncea, în cetatea ‘ceea,

Și auzind ce-a spus femeia –

Că „El mi-a zis tot ce-am făcut” –

Îndată-n Domnul, au crezut.

40La El, Samariteni-acei,

S-au dus, rugându-L ca, la ei,

Să mai rămână. De-al lor glas,

El ascultă și-a mai rămas,

Acolo, două zile-n care

41Crescuseră, în număr mare,

Samaritenii locului,

Care-au crezut cuvântul Lui.

42Femeii, mulți, apoi, i-au spus:

„Acum, noi credem, în Iisus,

Nu din pricina spusei tale,

Ci datorită vorbei Sale,

Pentru că noi L-am auzit

Și-astfel, cu toți, ne-am lămurit

Că Acest om, Hristosul, este –

Mântuitorul lumi-aceste.”

Vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc

43După ce, două zile-a stat,

Spre Galileea, a plecat

44Iisus, căci singur a vestit

Că un proroc nu-i prețuit

În a sa țară, înde-ajuns.

45În Galileea, a ajuns

Și-a fost, de toți, bine primit,

Pentru că mulți L-au întâlnit,

Chiar la Ierusalim, când ei

Au fost la praznic. Toți acei,

Lucrările ce le-a făcut

Hristos, acolo, le-au văzut.

46Iisus veni, după aceea,

Iarăși, în Cana Galileea,

Unde, din apă, vin făcuse.

Atunci, în Capernaum, fuse

Un om – slujbaș la-mpărăție –

Iar fiu-i, se brodi să fie

Chiar în acea vreme, bolnav.

47Omul, văzându-l că e grav –

Și cum aflase că Iisus

E-n Galileea iar – s-a dus,

Grabnic, la El și L-a rugat

Să-i vindece fiul, aflat

Pe moarte, de boală zdrobit.

48Iisus, atunci, a glăsuit:

„Minuni – dacă n-o să vedeți –

Cu nici un chip, n-o să credeți!”

49Slujbașul a oftat, din greu:

„Vino, până, micuțul meu

Nu moare, și-l tămăduiește!”

50„Du-te! Copilul tău trăiește!”–

L-a-ncredințat Domnul Iisus.

Omul crezut-a ce i-a spus,

Și, către casă, a plecat.

51Argații l-au întâmpinat,

Când încă el era pe drum,

Și i-au adus vestea precum

Că fiu-i s-a tămăduit.

52Atuncea, omul a voit –

De la ai săi robi – ca să știe,

Ceasul, când a-nceput să-i fie,

Ceva mai bine, fiului.

„Ieri” – spuseră argații lui –

La ceasul șapte, l-a lăsat

Frigul care l-a scuturat.”

53Tatăl, atunci, a cunoscut,

Că vindecarea s-a făcut

Tocmai la timpul când Iisus,

„Trăiește fiul tău”, i-a spus.

Astfel – și el și casa lui –

Crezură vorba Domnului.

54Acum, această vindecare,

Fusese-al doilea semn, pe care,

Domnu-l făcu, în Galileea,

Când revenit-a din Iudeea.