Zaharia 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Posturi și binecuvântări

1Era anul al patrulea,

De când Dariu împărățea.

Din luna-n cari în an se-arată

A noua și este chemată

„Chisleu”, abia de a venit

A patra zi, când a vorbit,

Din nou, cuvântul Domnului,

Lui Zaharia, deci celui

Cari se vădea a fi proroc,

Aflat atunci, în acel loc.

2Pe Șarețer și pe cel care

Reghem-Melec, drept nume, are

Trimisu-i-a poporu-acel

Cari se aflase la Betel,

Ca să se roage Domnului.

Au mers atunci, în fața Lui,

Și-aceia care se vădeau

Că pe cei doi îi însoțeau.

3S-au dus la Casa cea pe care

Domnul oștirilor o are,

Să-i vadă pe prorocii toți

Și-asemenea și pe preoți,

Ca să le pună o-ntrebare:

„Mai trebuie să plângem, oare,

Și-a cincea lună? Să cătăm

Și-acum, mereu, să ne-nfrânăm,

Așa după cum am făcut

Și-n anii care au trecut?”

4Cuvântul Celuia pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are,

Din nou la mine a venit

Și-n felu-acesta mi-a vorbit:

5„Du-te și spune la popor

Și-asemenea preoților:

„Când ați postit și ați plâns voi,

În luna-a cincea, iar apoi

În cea de-a șaptea – cum știut

E că mereu voi ați făcut

De șaptezeci de ani, prea bine –

Oare postit-ați pentru Mine?

6Și când mâncați și beți apoi,

Nu faceți asta pentru voi?

7Dar nu știți, oare, ce cuvinte

Vestit-a Domnul, mai ‘nainte,

Prin cei care v-au prorocit

Când încă era locuit

Ierusalimul și avea

Încă, asupră-i, liniștea

Ce se-ntinsese împrejur –

Peste cetățile din jur –

Și locuită era toată

Câmpia-n miazăzi aflată?”

8Cuvântul Domnului s-a dus

La Zaharia și i-a spus:

9„Așa a zis Acel pe care

Drept Domn al ei, oștirea-L are:

„Faceți cu-adevărat dreptate!

Purtați-vă cu bunătate

Și să arete fiecare,

Aproapelui său, îndurare!

10Pe văduve le ocrotiți!

Pe cei orfani nu-i asupriți,

Nici pe săracul de la voi

Și nici pe cel străin apoi!

Nimeni să nu gândească rău,

În inimă, de frate’ său!

11Dar ei n-au vrut să ia aminte

Când s-au rostit aste cuvinte:

Urechile și-au astupat

Și-au întors spatele, de-ndat’.

12Ca diamantul și-au făcut

Inima lor, căci nu au vrut

S-asculte Legea Domnului

Și nici cuvintele Celui

Cari Domn al oștii S-a vădit

Și prin al Său Duh, le-a rostit,

Prin toți prorocii cei pe care

Ia tot trimis, fără-ncetare.

Din astă pricină, apoi,

Domnul oștirilor, pe voi,

Ajuns-a de S-a mâniat.

13Când El chema, n-ați ascultat.

De-aceea, zis-a Cel pe care,

Drept Domn al ei, oștirea-L are:

„Când M-au chemat, la rândul Meu,

N-am vrut ca să-i ascult, nici Eu,

14Ci pentru că M-au mâniat,

În lume, i-am împrăștiat

Și-astfel, la neamuri, au șezut,

Pe care nu le-au cunoscut.

În urma lor, am pustiit

Țara, încât n-a mai voit –

După aceea – nimenea

Să vină ca să șeadă-n ea,

Pentru că țara cea plăcută

Fost-a-n pustie prefăcută!”