Geneza 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Din tot ce Domnul a zidit,

Doar șarpele, mai iscusit,

Se dovedise-n vremea ‘ceea.

El spuse întâlnind femeia:

„Iată, mă tot întreb mereu:

Oare chiar zis-a Dumnezeu

Că n-aveți voie să mâncați

Din pomii toți, aici aflați?”

2„Din orișicare pom putem” –

A spus femeia – „dacă vrem,

Să ne luăm pentru-a mânca.

3Însă dacă vom încerca –

Din cel care-i în mijloc pus –

Ca să luăm, Domnul a spus

Că noi, de-ndat’, o să murim.

Deci, de-acel pom, noi ne ferim.”

4Atuncea șarpele a zis:

„Nu veți muri. V-a interzis,

5Din acest pom ca să gustați,

Ca voi să nu vă deșteptați,

Să fiți la fel ca Dumnezeu,

Știind asemeni Lui mereu,

Ce este rău și ce e bine.

Așa e, crede-mă pe mine!”

6Femeia a mâncat din pom;

Și-i dete și la al ei om,

Iar el sărmanul, a mușcat,

Și iată dar ce a urmat:

Păcatul lui Adam

7Atunci, ochii li s-au deschis –

S-a spulberat frumosul vis –

Și s-au văzut cât sunt de goi.

S-au rușinat și – amândoi –

Din smochin, frunze au luat;

Șorțuri din ele-au însăilat,

Iar după ce le-au isprăvit,

Cu ele s-au acoperit.

8Din munca lor, i-a tulburat

Chiar Dumnezeu, cari S-a plimbat,

În zorii zilei, prin grădină.

Omul, știindu-se de vină,

Fiind de glasul Lui pătruns,

De frică, iute s-a ascuns,

Știind că Domnul va să vină

Printre copacii din grădină.

9Dumnezeu Domnul l-a chemat:

„Hei omule! Ce s-a-ntâmplat?”

10Pe dată, omul I-a răspuns:

„Te-am auzit și ne-am ascuns,

Căci suntem goi. Astfel a sta,

N-am mai putut, în fața Ta.”

11Domnul altă-ntrebare-a pus:

„Că sunteți goi, cine v-a spus?!

Nu cumva nu M-ai ascultat

Și-mpins de poftă ai mâncat

Din fructul ce ți-a fost oprit,

Așa precum ți-am poruncit?!”

12Omul vorbit-a din grădină,

Dând pe femeie-ntreaga vină:

„Sprijinul care mi l-ai dat –

Femeia – ea m-a îndemnat

Să gust din mărul din grădină.

Deci numai ea este de vină.”

13Femeii, Domnul i-a vorbit:

„Ce ai făcut?” „M-a amăgit

Un șarpe, să mănânc din pom

Și l-am servit și pe-al meu om.”

14Spre șarpe, Domnu-a cuvântat:

„Pentru că astfel ai lucrat,

Fii blestemat, tu, printre fiare,

Și câte zile viața-ți are,

Doar cu țărână să trăiești

Și pe pământ să te târăști.

15De-acum, voi pune vrăjmășie,

Care de-a pururi va să fie,

Între femeie și-ntre tine,

Pedeapsă ce ți se cuvine!

Sămânța ei îți va zdrobi

Capul, și nu te va slăbi!

Sămânța ta – când va-ncerca –

Călcâiul doar i-l va mușca!”

16Femei-i zise: „Pedepsită

Vei fi: durerea ta mărită,

La fel însărcinarea ta.

Vei naște greu. Dorința ta

Va fi după al tău bărbat –

El ca stăpân îți este dat!”

17Apoi se-ntoarse către om:

„Fiindcă ai mâncat din pom

Și de femeie-ai ascultat,

Pământul este blestemat

Din vina ta! Să îl muncești!

Cât vei trăi, să te trudești!

18Spini, pălămidă, să îți dea!

Din câmp, doar iarbă vei avea

19Și în sudoarea feței tale

Mănâncă-ți pâinea, pân’ cu cale,

Voi socoti că-i potrivit

Să te întorci de-unde-ai pornit!

Căci Eu te-am făcut din pământ,

Și-n el îți vei afla mormânt!

20„Eva”, și-a botezat nevasta,

Adam; pentru că-n lumea asta,

Mamă le e oamenilor –

Deci ea e mama tuturor.

21După această judecată,

Domnul i-a îmbrăcat pe dată –

Haine din piele a croit,

Cu care, El i-a dăruit.

22Apoi, în adunarea Sa,

Domnul a spus, atunci, așa:

„Omul, acum, a devenit

La fel ca Noi. A dobândit

Pricepere să înțeleagă,

Din rău, binele să-l aleagă.

Deci trebuie împiedicat

Până când încă n-a luat,

Din pomul vieții, fructul care

Viață îi dă, nepieritoare!”

23Astfel, omul s-a pomenit

Că din Eden, e izgonit,

24Iar Dumnezeu a așezat,

La acel pom mult lăudat,

Doi heruvimi, să îl păzească –

Săbii de foc să învârtească –

Tăind pofta acelor – bieții –

Cari jinduiesc la pomul vieții.