Amos 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Iată că Domnul Dumnezeu –

Al cărui slujitor sunt eu –

Astă vedenie mi-a dat:

Un coș cu poame-am observat,

Iar fructele acelea, toate,

Văzut-am precum că sunt coapte.

2„Ce vezi tu, Amos?”– m-a-ntrebat

Domnul; eu am răspuns, de-ndat’:

„Un coș în cari, poamele toate,

Îmi pare precum că sunt coapte.”

Domnul, atuncea, mi-a vorbit:

„Iată, sfârșitul a venit,

Pentru poporul Israel,

Căci nu-l mai pot ierta, defel!

3În gemete, cântul cel care

Se-nalță-n Templu, atunci are

A se preface. Peste tot,

Oameni-n ulițe își scot

Pe ai lor morți și în tăcere,

Îi vor zvârli, plini de durere.”

4Lucrul acest să-l ascultați

Voi toți, cei care îl mâncați

Pe cel sărac și-i prăpădiți

Pe cei ce sunt nenorociți!

5Voi ziceți: „Când va trece, oare,

Luna cea nouă, după care,

Să vindem grâul adunat?

Când trece ziua de Sabat,

Să descuiem hambarele,

Să micșorăm și efele,

Siclul să îl mărim apoi,

Să înstrâmbăm cumpăna noi

Și pe-orice cale să-ncercăm,

Cât vom putea, să înșelăm?

6Pe-argint, pe nevoiași apoi,

Să-i cumpărăm, vom merge noi.

În cuget n-o s-avem mustrări,

Când pe-o pereche de-ncălțări,

Pe cel sărac îl cumpărăm.

În loc de grâu, codină dăm.”

7Domnul, atuncea, a jurat

Pe slava care s-a aflat

În Iacov și a zis, de-ndată:

„Nu voi uita Eu, niciodată,

Nimic din ceea ce-am văzut,

Din faptele ce le-au făcut!

8Nu o să fie, oare, iară,

Cutremurată-ntreaga țară,

Din pricina ăstor mișei,

Iar toți locuitorii ei

Nu vor jeli, fără-ncetare?

N-o să se umfle țara, oare,

Precum un râu, săltându-se

Și-n urmă pogorându-se

Asemeni apelor pe care

Râul Egiptului le are?”

9„În acea zi, voi face Eu” –

Spusese Domnul Dumnezeu –

„Astfel încât o să-nceteze

Soarele, să mai lumineze.

Ameaza când are să vină,

El nu o să mai dea lumină,

Pentru că o să asfințească.

Întreaga-ntindere cerească

Și tot pământu-asemenea,

În beznă-atunci, vor rămânea.

10Cântările vi le prefac

În bocet pentru morți și fac –

Din zilele de sărbătoare –

O nesfârșită jale mare,

Iar coapsele acoperite

Cu saci vor fi și pleșuvite

Voi face capetele lor.

Arunc țara ăstui popor,

În jale-adâncă, jale care,

Numai când pierzi un fiu, apare.

Sfârșitul, pentru astă țară,

Va fi ca și o zi amară.”

11„Iată că voi aduce Eu” –

Spusese Domnul Dumnezeu –

„O foamete nespus de mare.

Dar nu va fi o foame care

Lipsei de pâine-i datorată,

Ci foametea ce se arată –

Precum și arșița setei –

Va fi din pricina lipsei

Din țară, a cuvântului

Care este al Domnului.

12Oameni-atunci, de la o mare,

Vor pribegi la altă mare,

Din miazănoapte-n răsărit,

Până se vor fi istovit

Tot căutând Acel Cuvânt

Rostit de către Domnul Sfânt.

Zadarnic, au să se trudească,

Pentru că nu au să-L găsească.

13Când acea zi să vină are,

Se vor topi, de sete, mare

Fete frumoase și feciori.

14Ei sunt cei care – deseori –

Pe al Samariei păcat,

Cu jurăminte s-au legat,

Zicând: „Pe al tău Dumnezeu,

Dane, care e viu, mereu!”,

Și-apoi, „Pe drumul Beer-Șebei!”,

Obișnuiesc a zice ei.

Curând, aceștia vor pica

Și nu se vor mai ridica.”