1În urmă, Roboam s-a dus
Pân’ la Sihem, unde-a fost pus
Mare-mpărat, în Israel.
2Când vestea a ajuns la el,
Ieroboam – acela care
Drept tată, pe Nebat, îl are –
Era tot în Egipt aflat,
Unde scăpare a cătat,
De furia lui Solomon,
Sub aripa lui Faraon.
3Îndată, soli, la el s-au dus
Și-apoi în țară l-au adus.
Ieroboam – având cu el
Aproape-ntregul Israel –
Pe Roboam l-a căutat
Și-n acest fel a cuvântat:
4„Al tău părinte-a pus, pe noi,
Un jug prea greu. Vrem ca apoi,
Tu – în așa fel să lucrezi –
Robia să ne-o ușurezi,
Căci doar așa ne învoim
Ca ție să îți mai slujim.”
5El a răspuns: „Acum, plecați!
Trei zile, vreau să mă lăsați
Să cuget la ce pot a face.
Plecați acum, și dați-mi pace!
Dați-mi trei zile, iar apoi,
Întoarceți-vă înapoi.”
Atunci, poporul a plecat
Și-acolo, singur, l-a lăsat,
6Iar el, să vină-a poruncit,
Bătrânii cari l-au însoțit
Pe Solomon, pe tatăl lui.
În fața împăratului,
Bătrânii s-au înfățișat,
Iar Roboam a întrebat:
„Ce sfat îmi dați? Ce pot a spune,
Când ăst popor o să se-adune?”
7Bătrâni-au zis: „Dacă vei face
Precum vrea el, poți fi pe pace!
Să fii dar, binevoitor,
Față de-al tău întreg popor,
Dacă voiești ca pe vecie,
Poporul să-ți slujească ție.”
8Dar Roboam n-a ascultat
Sfatul pe care i l-au dat
Bătrânii, ci s-a sfătuit
Cu ai săi tineri – negreșit –
Pe care-n juru-i i-a avut,
Căci împreună au crescut.
9El a-ntrebat: „Ce sfat îmi dați?
Ce să răspund, când adunați
Vor fi cu toți, în jurul meu
Și îmi vor zice: „Jugul greu,
Pe care tatăl tău l-a pus,
Să-l ușurezi!”?” Tineri-au spus:
10„Când va veni poporul dar,
Și are să îți spună iar,
„Ne ușurează, de îndată,
Jugul cel greu, pus de-al tău tată”,
Tu să răspunzi așa: „Vă zic
Precum că degetul meu mic
Mai gros va fi și mult mai tare,
Decât sunt coapsele pe care,
Al meu părinte le-a avut.
11Acum – așa cum ați văzut –
Asupra voastră, un jug greu
Fusese pus de tatăl meu,
Dar vă voi pune un jug care
O să v-apese și mai tare;
Iar dacă bice v-au lovit,
Când tatăl meu a-mpărățit,
Cu scorpioane-am să vă bat,
Când voi ajunge împărat.”
12Ieroboam, la el s-a dus,
A treia zi, precum s-a spus,
Având alăturea de el,
Întreg poporul Israel.
13Dar Roboam n-a ascultat
Sfatul cere-i fusese dat
De cei bătrâni, ci a găsit
Că este mult mai potrivit
Cuvântul tinerilor lui.
14El a vorbit, poporului:
„Dacă ați dus jugul cel greu
Cari pus a fost de tatăl meu,
Eu vă voi pune un jug care
O să v-apese și mai tare.
Iar dacă bice v-au lovit
Când tatăl meu a-mpărățit,
Cu scorpioane-am să vă bat
Când voi ajunge împărat.”
15Deci, Roboam n-a prețuit
Sfatul pe care l-a primit
De la bătrâni, ci l-a luat
Pe cel ce-a fost, de tineri, dat.
Lucrul acesta – negreșit –
De Domnul fost-a cârmuit,
Ca să aducă-n acest fel,
La împlinire, ce-a spus El,
Prin Ahia din Silo, când
A hotărât, în al Său gând,
Să îl așeze împărat,
Pe-acel fecior al lui Nebat,
Care, Ieroboam, se cheamă.
16Poporul a băgat de seamă
Precum că nu e ascultat
De către noul împărat,
Și astfel a răspuns, apoi:
„Ce parte, oare, avem noi,
Cu David – cu acela care
Părinte, pe Isai, îl are?
Nu moștenim nimic, cu el!
La corturi, meargă Israel!
David să-și vadă de-a lui casă,
Iar tu, în pace-acum, ne lasă!”
Astfel, poporul a plecat
Și pe la corturi s-a-nturnat.
17Israeliții cei pe care,
Iuda, în țara sa, îi are,
Sunt singurii care-au rămas,
Cu Roboam, în acel ceas,
Și peste ei doar – negreșit –
Acesta a împărățit.
18După aceea, Roboam
I-a poruncit, lui Adoram –
Deci dregătorului cel care
E peste biruri, pus mai mare –
Să meargă-n grabă-n Israel.
Însă, cu pietre, a fost el
Ucis, când vrut-a să-mplinească
Acea poruncă-mpărătească.
Mai mulți, atunci – la împărat –
Au mers și-au spus ce s-a-ntâmplat.
Când Roboam a auzit
Aceste lucruri, s-a-ngrozit.
Un car, îndată, a luat
Și-n mare grabă a plecat
Către Ierusalim, să cate
Un adăpost bun, în cetate.
19În vremea ‘ceea, Israel
S-a dezlipit, în acest fel,
De David, care a rămas
Singur, de-atunci până-n ăst ceas.
20Tot Israelul a aflat
Că, din Egipt, s-a-napoiat
Ieroboam. Oameni, au pus,
Care au mers și l-au adus,
Iar astfel, fost-a așezat,
În Israel, drept împărat.
Cu David dar, în acel ceas,
Casa lui Iuda a rămas.
21Când la Ierusalim ajunse
Cu spaima care îi pătrunse
În suflet, Roboam, de-ndat’,
Pe lângă sine-a adunat
Casa lui Iuda. Au venit
Și oamenii care-au ieșit
Din Beniamin și îl slujeau.
O sută optzeci mii erau
Toți oamenii buni de război.
Cu ei, voia ca înapoi,
Să poată să aducă el,
Întreg poporul Israel.
22Șemaia, omul Domnului,
S-a dus însă, în fața lui,
Trimis de Domnul – negreșit –
Care, în ăst fel, i-a vorbit:
23„Spune-i lui Roboam – cel care,
Pe Solomon părinte-l are –
Cari peste Iuda, împărat,
De către Mine-i așezat.
Casei lui Iuda, să-i vorbești
Și-asemenea, să poruncești
La toți aceia care vin
Din ramura lui Beniamin!”
24Șemaia, împăratului –
După porunca Domnului –
I-a spus: „Ascultă glasul meu!
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Să nu-ndrăzniți să-ncepeți voi,
Cu Israelul, vreun război!
Tu, împărate, acum lasă
Aceste gânduri și acasă,
Să se întoarcă fiecare!
Toată această întâmplare,
Aflați dar, că s-a petrecut
Pentru că Eu, Domnul, am vrut!”
Cu toții s-au înspăimântat
Și-n urmă ei au ascultat
Astă poruncă-a Domnului,
Adusă de prorocul Lui.
Cei doi viței de aur25Ieroboam a ridicat,
Din nou, Sihemul, cari aflat
Este, în muntele cel care
La Efraim e, în hotare.
Acolo, el a locuit,
O vreme, până a zidit
Cetatea, Penuel, chemată.
26Ieroboam zise, odată:
„Poate că astă-mpărăție,
Dată – curând – are să fie
Din nou, la casa cea pe care,
David în stăpânire-o are.
27Dacă poporul meu va vrea
Ca la Ierusalim să dea
Jertfe, în cinstea Domnului –
Mergând, astfel, la Casa Lui –
Poate că va dori apoi,
Să se întoarcă înapoi
La Roboam, căci împărat
E peste Iuda așezat.”
28Ieroboam, sfat, a ținut
Și-apoi, în urmă, a făcut –
Din aur – doi viței. I-a pus,
În față la popor, și-a spus:
„De-acum, nu vreau să ne suim,
Cu jertfe, la Ierusalim!
Iată, aici, adus-am eu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu!
Privește-L dar, cu încântare,
Israele, pe Domnul care,
Din al Egiptului ținut,
Te-a scos și liber te-a făcut!”
29În Dan, trimise un vițel,
Iar celălalt, către Betel.
30Fapta aceasta a lăsat
Calea deschisă spre păcat,
Dând astfel, pentru-ntreaga fire,
Prilejul de păcătuire.
În Dan, poporul se-aduna,
Și-unui vițel se închina.
31O casă fost-a înălțată,
În acel loc, casă aflată
Pe înălțimi. În ea erau
Preoți, cari slujbe împlineau.
Ei, din popor, erau veniți,
Căci după neam, n-au fost Leviți.
32A rânduit și o serbare,
În luna-a opta, când apare
A cincisprezecea zi. Prin ea,
El căutase a avea
O sărbătoare-asemuită
Cu cea, în Iuda, prăznuită.
La sărbătoarea lui, drept dar,
Se-aduceau jertfe pe altar.
Iată dar, ce făcuse el,
Ca să se-aducă, la Betel,
Jertfe, vițeilor turnați
Din aur. Fost-au așezați
Preoți apoi, în număr mare,
Pe înălțimile pe care
Ieroboam le-a ridicat.
33Pe-altarul, în Betel aflat,
Aducea jertfe, la serbare,
În luna-a opta, când apare
A cinsprezecea zi. Astfel,
La bunul plac alese el,
O zi de sărbătoare-n care,
A lui Israel adunare
Să se îndrepte spre altar,
Tămâie aducând, în dar.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
