Isaia 62 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Venirea mântuirii

1„De dragostea Sionului

Și a Ierusalimului

Nu tac și nu voi înceta

Până nu se va arăta,

În urmă, mântuirea lui,

Ca și lumina soarelui,

Iar izbăvirea-l va cuprinde

Ca o făclie ce se-aprinde.

2Popoarele se vor uita

Să vadă mântuirea ta,

Iar împărații au să vină

Să vadă slava ta divină.

Un nume nou ți se va pune,

Cum gura Domnului va spune.

3În mâna Domnului, cea tare,

Vei fi cunună lucitoare.

Tu ai să fii o-mpletitură,

O-mpărătească legătură,

În mâna celui cari, mereu,

E al tău Domn și Dumnezeu.

4Atunci nu vei mai fi numită,

Ca mai ‘nainte, „Părăsită”,

Și nici pământul n-o să-ți fie

Privit precum e o pustie.

Te vor numi „Plăcerea Mea

Se află, tot mereu, în ea”.

„Beula”, tu vei fi chemată

Ceea ce-nseamnă „Măritată”.

5Așa după cum se unește –

Atunci când se căsătorește –

Un om și o femeie, iată,

La fel se va-ntâmpla odată,

Când toți ai tăi fii vor veni,

Cu tine spre a se uni.

Așa cum mirele era –

Așa precum se bucura

De-a lui mireasă – Dumnezeu

O să Se bucure, mereu,

De tine. Plin de veselie,

Atuncea, El are să fie.”

6„Ierusalime, am adus

Niște străjeri și-apoi i-am pus

Pe ale tale ziduri stând,

Pentru a nu tăcea, nicicând.

De-a lungul zilei, n-au să tacă

Și nici când noapte-o să se facă.

Să nu vă odihniți, defel,

Voi care-I amintiți de el,

Lui Dumnezeu. Nu încetați,

7Nici un răgaz să nu Îi dați

Până când nu o să lucreze

Și nu are ca să așeze,

Din nou, Ierusalimul sfânt,

Drept laudă pentru pământ!

8Pe dreapta Lui, Domnu-a jurat

Și-n acest fel a cuvântat:

„Grâul, de pe al tău ogor,

Nu-l voi mai da vrăjmașilor

Și nici străinii n-au să vie

Ca să bea vin, din a ta vie,

Vin pentru care te-ai trudit

Și pentru care-ai ostenit.

9Cei care strâng grâul acel,

Aceia vor mânca din el

Și laudă lui Dumnezeu,

Au să-I aducă, tot mereu.

Cei ce fac vin, de-asemenea,

Vor fi acei cari îl vor bea,

În curțile cele pe care

Locașul Meu cel sfânt le are.”

10Treceți pe porți! Un drum croiți

Și-o cale să îi pregătiți

Poporului! S-o curățați

De pietre și să ridicați

Un steag anume pus, sub soare,

Să fluture peste popoare!

11Iată ceea ce a vestit

Domnul, atunci când a vorbit

S-audă tot pământul Lui:

„Spuneți fiicei Sionului:

„Iată, al tău Mântuitor

Vine purtat pe-aripi de nor.

Iată, cu El se află plata

Și-n fața Lui merge răsplata.

12Atuncea, ei vor fi chemați

„Popor sfânt și Răscumpărați

Ai Domnului”; ție-ți vor pune

Un nume nou și îți vor spune

Că ești „Cetatea căutată,

Nepărăsită niciodată”.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help