2 Cronici 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

ISTORIA LUI SOLOMONSolomon împărat

1Fiul lui David – Solomon –

După ce a urcat pe tron,

Și-a întărit a sa domnie,

Iar Domnul S-a vădit să fie,

Mereu, alăturea de el

Și la-ntărit mai mult, astfel.

2Deci Solomon a poruncit

Și ascultare a primit

De la întregul său popor,

Din partea căpitanilor

Cetelor care-au fost făcute

Din mii de oameni și din sute,

Apoi din partea celor cari –

Peste familii – sunt mai mari,

Precum și de la dregători,

Dar și de la judecători.

3Poporu-a mers cu Solomon,

La înălțimea Gabaon,

În acel loc fiind aflat

Cortu-ntâlnirii așezat,

Pe care, Moise l-a făcut

Când în pustie a șezut.

4Chivotul, în alt loc, a stat,

Până când David l-a luat,

Iar de la Chiriat-Iarim

Dus fost-a la Ierusalim,

În cortu-anume pregătit

Pentru a fi adăpostit.

5În fața lui – de bună seamă –

Era altarul de aramă,

Ce l-a făcut Bețaleel;

Fiu, al lui Uri, este el

Și al lui Hur, de-asemenea.

6Întreg poporu-l însoțea

Pe Solomon, când a voit

Ca să Îl cate, negreșit,

Pe Domnul. Astfel, el s-a dus

Și-o mie jertfe a adus

Pe-altarul de aramă care

Își avea loc de așezare

Chiar înaintea cortului,

Unde-i chivotul Domnului.

Acele jertfe se socot

A fi drept ardere de tot.

7La Solomon, Domnu-a venit,

Noaptea, și astfel i-a vorbit:

„Cere-Mi acum, tot ce dorești,

Căci – negreșit – ai să primești.”

8Solomon zise: „Ne-ncetat,

Bunăvoință-ai arătat

Față de David – tatăl meu –

Și de aceea, iată, eu

Ajuns-am astăzi împărat;

Căci Tu, Doamne, m-ai așezat –

După cum toată lumea știe –

Pe al său scaun de domnie.

9Fă dar, să fie împlinită

Făgăduința cea rostită

Față de David – tatăl meu –

Căci iată că ajuns-am eu,

Să fiu acuma, pus mai mare,

Peste poporul Tău, cel care

E-atât de mult, încât nu poate

Nimeni pe lume-a-l mai socoate,

Fiindcă e numărul lui,

Ca pulberea pământului!

10Un lucru numai, îmi doresc:

Ajută-mă să dobândesc

Înțelepciune, ca să știu

Cum să mă port, cât am să fiu,

În Israel, conducător.

Căci cine, pe al Tău popor,

Să-l judece, are să poată,

Când mare-n număr, se arată?”

11Această cerere, făcută

De Solomon, a fost plăcută

În fața Domnului, iar El

A glăsuit în acest fel:

„Fiindcă-n inimă-ai avut

Astă dorință și n-ai vrut

Nici viață lungă și nici bani,

Nici moarte pentru-ai tăi dușmani,

Ci-nțelepciune doar voiești

Să poți ca să Îmi cârmuiești

Poporul, iată, am să fac

Așa precum îți e pe plac.

12Așa precum tu îți dorești,

Pricepere ai să primești.

Mai mult: iată, am să-ți dau ție,

Salvă și multă bogăție,

Cum nimenea n-a mai avut,

‘Nainte de-a te fi născut

Și cum, asemeni, nimenea –

Vreodată – nu va mai avea.”

Avuția lui Solomon

13După aceea, Solomon

Se-ntoarse de la Gabaon –

Din locu-n care s-a aflat

Cortu-ntâlnirii așezat –

Și la Ierusalim se duse,

Unde, ca împărat șezuse

Și a domnit, în acest fel,

Peste întregul Israel.

14În slujbă, Solomon avuse

Mulți călăreți și care, puse.

Iar toate carele avute,

Au fost o mie patru sute.

La doisprezece mii erau

Toți călăreții ce-l slujeau.

Apoi, cetăți a construit,

Pe care el le-a folosit

Ca adăpost al carelor,

Precum și-al călăreților.

Chiar și-n Ierusalim erau

Mulți călăreți cari îl slujeau.

15Sub a lui Solomon domnie,

Argintu-ajunse ca să fie

Obișnuit, căci îl găsim

Ca pietrele-n Ierusalim,

Iar cedri-atât de mulți erau,

Cum sicomorii se vădeau

A fi, în număr, pe câmpie.

16Acea întreagă herghelie

Cari Solomon o stăpânise,

Doar din Egipt o dobândise;

Căci negustorii săi mergeau

Și din Egipt, cai, aduceau.

Aceștia fost-au adunați

Și la grămadă cumpărați,

La prețul care, stabilit

Era-nainte, negreșit.

17Dacă un car se aducea,

El, în argint, se prețuia,

Iar sicli care s-au plătit,

La șase sute s-au vădit.

Un cal putea fi cumpărat

Tot pe argint, iar prețul dat –

Cari tot în sicli-i socotit –

O sută cincizeci, s-a vădit.

Aceiași negustori erau

Cei care, cai, le aduceau

Și împăraților aflați

Peste Hetiți încoronați

Și-asemeni și celor pe care,

În frunte, Siria îi are.