1 Împărați 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nevasta lui Ieroboam la prorocul Ahia

1În acel timp, s-a potrivit

Că Abiia s-a-mbolnăvit.

Când împăratul – tatăl lui –

Află de boala fiului,

2Îi zise-ndat’, nevestei sale:

„Iată ce am găsit cu cale

Că trebuie, acum, să faci:

Cu alte haine să te-mbraci –

Căci nu aș vrea ca să se știe

Precum că ești a mea soție –

Și către Silo să pornești.

Pe Ahia ai să-l găsești,

Când vei ajunge-n acel loc.

El e al Domnului proroc,

Căci el e cel care mi-a spus

Că împărat eu voi fi pus.

3Ia zece pâini. Turte mai ia.

Miere să iei, de-asemenea.

Când vei ajunge-n acel loc,

Intră – cu darul – la proroc,

Iar el are a-ți spune ție,

Cu fiul nostru, ce-o să fie.”

4Femeia-ndată a făcut

Așa precum i s-a cerut:

La Silo, iute, a plecat

Și, pe proroc, l-a căutat.

Acesta mult îmbătrânise

Și-astfel, vederea îi slăbise.

Anii care îl apăsau,

Să vadă, nu-i îngăduiau.

5Dar Dumnezeu l-a înștiințat:

„Află că fi-vei căutat

De-a lui Ieroboam soție,

Voind să afle ce-o să fie

Cu al ei fiu care bolește.

Ai grijă dar, când ea sosește,

Va încerca alta să pară.”

6În urmă, Ahia – afară –

Vuiet de pași a auzit,

Iar când femeia a venit,

A întrebat-o de îndat’:

„Tu ești nevastă de-mpărat.

De ce, în fața mea, dorești,

Drept alta, ca să te vădești?

Ia seama dar acuma bine,

Căci lucruri aspre, pentru tine,

Însărcinat sunt să-ți vestesc.

7Ascultă deci, ce-am să-ți vorbesc:

Du-te și, împăratului,

Aste cuvinte să le spui:

„Așa vorbește Cel pe care

Israelul, drept Domn, Îl are,

Acela care e, mereu,

Singurul Domn și Dumnezeu:

„Eu – din popor – te-am ridicat

Și-apoi te-am pus drept împărat

Ca să domnești în Israel,

8Căci am dorit să rup, astfel,

Împărăția cari, odată,

Casei lui David a fost dată.

Eu, Domnul, astă-mpărăție,

Ți-am dăruit-o-n urmă, ție.

Dar n-ai fost vrednic, cum mereu

Fusese David, robul Meu,

Cari a Mea cale a păzit

Și legile Mi le-a-mplinit,

Căci cu dreptate s-a ținut

În tot ce-n față-Mi, a făcut.

9Tu n-ai urmat exemplul său,

Ci ai făcut cu mult mai rău

Decât toți cei cari, împărați,

‘Naintea ta, au fost aflați.

Mai rău ești decât toți acei,

Căci ai turnat alți dumnezei.

Pe Mine-apoi m-ai lepădat,

Iar în ăst fel, M-ai mâniat!

10Asupra casei tale, Eu,

Nenorociri, trimit mereu:

Voi nimici pe orișicine

De ale tale case ține,

Fie că rob se află el,

Ori liber e în Israel.

Voi mătura casa pe care

Ieroboam, acum, o are,

Cum murdăria-i măturată,

Până când o să piară toată.

11Ce-l ce-n cetate o să piară

Va fi mâncat de câini. Afară,

Atunci când întâmpla-se-va

Că o moară cineva,

De păsările cerului

Va fi mâncată carnea lui.

Totul așa va fi-mplinit,

Pentru că Domnul a vorbit.

12Tu scoală-te și du-te-apoi

Către cetate, înapoi.

Când vei ajunge – negreșit –

Copilul tău va fi murit.

13Atunci, întregul Israel

Are să plângă după el

Și-apoi îl va înmormânta,

Căci numai el – din casa ta –

Va avea parte de mormânt,

Pentru că doar în el, Cel Sfânt

Găsit-a ceva bun. Astfel,

14Domnul va pune-n Israel

Alt împărat, în urmă, care –

Întreaga casă ce o are

Ieroboam – o s-o lovească

Până când o s-o nimicească

Și are s-o prefacă-n scrum.

Dar nu se-ntâmplă, chiar acum,

Lucrul pe care l-am vestit?

15Israelul va fi lovit,

Fiind ca trestia lăsată

De voia apei clătinată.

Domnul va smulge, ăst popor,

Din țarina părinților.

O să-l alunge, mai târziu,

Să-l risipească peste Râu.

Toate se vor fi întâmplat,

Pentru că el n-a ascultat

De al său Domn, neabătut.

Idoli, poporul și-a făcut,

Iar prin aceasta, negreșit,

A Lui mânie a stârnit.

16Ieroboam e vinovat,

Că-n voia sorți-a fost lăsat

De către Domnul, Israel.

Ieroboam a tras, astfel,

Întreg poporul în păcat!”

17Femeia-n urmă, a plecat,

Iar când în Tirța a ajuns

Și când în casă a pătruns,

Copilul ei a și murit,

Așa precum i s-a vestit.

18Întreg poporul Israel

A plâns atuncea, după el.

După aceea, l-au luat

Și-ntr-un mormânt l-au așezat.

Aceste lucruri s-au vădit

Că toate s-au înfăptuit

După cuvântul Domnului

Rostit chiar prin prorocul Lui.

Moartea lui Ieroboam

19Tot ceea ce a-nfăptuit

Ieroboam, cât a domnit –

Războiul care l-a purtat

Și felu-n care a lucrat

Cât a trăit pe-acest pământ –

În cartea Cronicilor sânt,

Cu cele-ale-mpăraților

Din al lui Israel popor.

20Două decenii el a stat,

În Israel, ca împărat.

Când a murit, ai lui l-au dus

Și lângă-ai săi părinți l-au pus.

Feciorul său, Nadab numit,

În urma sa a-mpărățit.

Domnia lui Roboam

21Fiul lui Solomon – cel care

Drept Roboam, nume își are –

În Iuda a împărățit.

Când la domnie a venit,

Cu-n an, de patruzeci, trecuse,

Căci patruzeci și unu-avuse.

El, la Ierusalim, a stat

Șapteșpe ani, ca împărat.

Astă cetate, Dumnezeu

O alesese ca, mereu,

A Lui să fie, căci voia,

Să-Și pună Numele în ea.

O Amonită ce se cheamă

Naama, îi fusese mamă.

22Țara lui Iuda-n timpul său

Făcut-a doar ce este rău

În toate-n fața Domnului,

Stârnind astfel, mânia Lui.

23În vremea ‘ceea, s-au zidit

Multe-nălțimi și s-au cioplit,

Apoi, mulți stâlpi, pe vârful lor,

În cinstea Astarteelor.

Astfel de stâlpi au fost aduși

Fiind pe vârf de dealuri puși

Și sub orice copac vădit

Precum că este înverzit.

24Atunci, și sodomiți veniră

Și-apoi în țară locuiră,

Încât poporul a făcut

Tot răul care l-a văzut

La neamurile izgonite

De Dumnezeu, când dăruite

I-au fost pământurile care

Împărăția lui le are.

25Când Roboam împărățea

În Iuda – și cinci ani avea

De când ajunse împărat –

Șișac, cel care-ncoronat

Era-n Egipt, porni război.

Către Ierusalim apoi,

Cu oștile s-a îndreptat,

26Iar de acolo, a luat

Din visteria Domnului –

Adică din a Casei Lui –

Și-apoi din visteria care

Casa-mpăratului o are,

Tot aurul ce l-a găsit.

În acest fel, a jefuit

Acele lucruri minunate

Ce-au fost, de Solomon, lucrate.

Și scuturile, le-a luat,

Care, din aur, s-au turnat,

27Iar Roboam – când a văzut –

Îndată, altele-a făcut;

Dar ele-au fost – de bună seamă –

Făcute numai din aramă.

Toate au fost încredințate

În grija cetelor aflate

În slujba împăratului,

Pentru păzirea casei lui.

Cete de-alergători erau

28Acestea. Ele trebuiau

Ca aste scuturi să le ducă

Și înapoi să le aducă.

În fața împăratului,

Mergeau la Casa Domnului

Și scuturile le-așezau.

Când înapoi le aduceau –

În casa-alergătorilor –

Le așezau la locul lor.

29Dar toate câte-au fost făcute

De Roboam, nu sunt trecute

În cărțile Cronicilor

Ce sunt ale-mpăraților

Cari peste Iuda au domnit?

30Atâta timp cât a trăit,

O luptă duse Roboam,

În contra lui Ieroboam.

31Când Roboam a adormit,

A fost și el adăugit

Părinților ce i-a avut.

Al său mormânt a fost făcut

Chiar în cetatea cea pe care,

David al său părinte-o are.

O Amonită, cari se cheamă

Naama, îi fusese mamă.

Apoi, fiul lui Roboam –

Cari se chemase Abiam,

În Iuda fosta-nscăunat

Și a domnit ca împărat.