Psalmii 19 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Către mai marele pe care,Ceata de cântăreți îl are.Psalmul acesta, negreșit,De David este-alcătuit.

1Iată că ceruri, câte sânt,

De slava Domnului Cel Sfânt

Mărturisesc necontenit.

A lor întindere-a vestit

Lucrările mâinilor Lui.

2Despre lucrarea Domnului,

Ziua ce-n asfințit apune,

La următoarea îi va spune.

3Fără vreun sunet sau cuvânt –

Purtate pe aripi de vânt –

4Veștile ei se răspândesc

Peste pământ și-l împânzesc,

Cutreierând lumea cea mare,

Până la ale ei hotare.

În ceruri, mâna Domnului

Un cort întins-a soarelui.

5Soarele-apoi, ca și un mire,

Și-arată fața peste fire.

Precum un mire ce-a ieșit

Dintr-o odaie de nuntit.

Ca un viteaz neînfricat,

Pe boltă, el s-a aruncat,

Iar drumul său are să fie

Făcut, mereu, cu bucurie.

6Răsare-n capul cerului

Și își sfârșește drumul lui,

La celălalt capăt pe care,

Întinderea cerească-l are.

Căldura-i peste tot pătrunde

Și nimeni nu se poate-ascunde

De flacăra dogorii lui.

7Iată că legea Domnului

Se-arată-a fi desăvârșită,

Căci numai ea este menită

Ca ne-ncetat să ne vegheze

Și suflete să-nvioreze.

Mărturisirea ce-a fost dată

De Domnul este-adevărată,

Și-nțelepciune dă, ușor,

Omului cel neștiutor.

8Orânduirile pe care

Al nostru Dumnezeu le are,

Fără prihană se vădesc

Și inima o-nvăluiesc.

Poruncile Domnului Sfânt,

Necontenit, curate sânt,

Iar celor care le urmează,

Mereu, ochii le luminează.

9Frica de Domnul e curată

Și pe vecie-i așezată,

Iar judecățile pe care

Al nostru Dumnezeu le are,

Adevărate s-au vădit,

Căci drepte sunt, necontenit.

10Mai mult preț ele-au arătat,

Decât tot aurul curat.

Dulceața lor e mult mai mare,

Decât dulceața ce o are

Mierea din fagure în ea.

11Învățătură va avea,

Mereu, din ele, robul Tău,

Drept călăuză-n drumul său.

Răsplată mare dobândește

Acela care le păzește.

12Dar cine are cunoștință,

Când a greșit din neștiință?

Mă iartă pentru ce-am făcut,

Fără ca eu să fi știut!

13Păzește, de asemenea,

Pe robul Tău, de boala rea

Cari numai din mândrie vine

Și n-o lăsa ca peste mine

Să poată pune stăpânire!

Atuncea, în neprihănire,

Am să trăiesc neîncetat,

Fiind mereu nevinovat,

Căci n-o să am păcate cari

Să se vădească a fi mari.

14Privește, cu bunăvoință,

Către umila mea ființă,

Primind la Tine – negreșit –

Cuvintele ce le-am rostit

Și simțămintele pe care

Adâncul inimii le are,

Căci Tu ești Stânca mea, mereu!

Tu ești Izbăvitorul meu!