2 Petru 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Simon, zis Petru, rob supus

Și-apostol, în Hristos Iisus,

Către cei care-au dobândit

Credința ce s-a dovedit

De-același preț cu cea pe care,

Noi am primit-o, fiecare,

Prin voia Dumnezeului

Și a Mântuitorului

Nostru, aflat în ceruri, sus –

Adică prin Hristos Iisus.

2Harul și pacea să vă fie,

În vremile ce au să vie,

Sporite, prin cunoașterea

Lui Dumnezeu și-asemenea,

Prin cea a lui Hristos Iisus,

Al nostru Domn, din cer, de sus!

3Puterea Lui, dumnezeiască,

Putut-a să ne dăruiască

Totul – în ceea ce privea

Viața și-apoi, evlavia –

Doar prin cunoașterea Celui

Cari, prin puterea slavei Lui,

La El, acuma, ne-a chemat

4Și cari, făgăduieli, ne-a dat –

Nespus de mari și scumpe – care,

Părtași, ne fac, pe fiecare,

La firea cea dumnezeiască,

Dacă, de starea cea lumească –

De stricăciuni ce s-au găsit

În pofta lumii – am fugit.

5De-aceea, dați-vă și voi,

Toată silința mai apoi,

Unind cu faptele, credința;

Cu fapta-n urmă, cunoștința;

6Cu cunoștința, înfrânarea;

Lângă-nfrânări, puneți răbdarea,

Iar cu răbdarea mai apoi,

Evlavia, uniți-o voi.

7Cu dragostea de frați, să știți,

Evlavia, să o-nsoțiți;

Cu dragostea de frații voștri,

Iubirea, semenilor noștri.

8Când, din belșug, veți avea voi,

Aceste lucruri, ele-apoi

N-au să vă lase ca să fiți

Leneși, sau să vă dovediți

Neroditori dar, cu privință

La o deplină cunoștință

A Domnului Hristos Iisus.

9Încă ceva trebuie spus:

Acela care e lipsit

De-aceste lucruri, negreșit,

E orb, umblând – neîncetat –

Cu ochi-nchiși, și a uitat

Cum că el fost-a curățit,

De-orice păcat a săvârșit.

10De-aceea fraților, să știți,

Alegerea, să vi-o-ntăriți –

Chemarea pe care-o aveți.

Numai așa, o să puteți

Ca, nicicând, să n-alunecați.

11În acest chip de vă purtați,

În adevăr, o să primiți

Intrare, din belșug – să știți –

În veșnica Împărăție –

Care e gata ca să vie –

A Domnului Hristos Iisus,

Mântuitorul nost’, de sus.

12De lucrurile-acestea, eu

Sunt gata, să v-aduc, mereu,

Aminte, măcar că le știți

Și că, voi, tari, vă dovediți,

În acel adevăr, pe care,

L-aveți, acuma, fiecare.

13Însă, drept este – socotesc –

Cât, în ăst cort, mai locuiesc,

Aminte, să v-aduc, mereu,

Și astfel, treji, să vă țin eu;

14Căci știu că dezbrăcarea, iată,

De-al meu cort, va veni deodată –

Exact așa precum mi-a spus

Al nostru Domn, Hristos Iisus.

15Mă ostenesc dar, fraților,

Ca și după ce am să mor,

Mereu, să v-amintiți apoi,

De toate-aceste lucruri, voi.

16În adevăr, eu v-am făcut,

Vouă, la toți, de cunoscut,

Puterea și venirea Lui –

Adică cea a Domnului

Iisus Hristos – întemeiate

Nu pe cuvinte minunate,

Pe basmele meșteșugite,

Ci doar pe faptele trăite,

De noi, cei care am văzut,

Tot ceea ce s-a petrecut.

Noi am văzut, mărirea Lui,

17Căci din înaltul cerului,

Slavă și cinste a primit,

Atuncea când s-a auzit

Glasul acel, deasupra Lui,

Venit din partea Tatălui –

Venit chiar de la Dumnezeu,

Mărturisind: „E Fiul Meu

Acesta, și Mi-e prea iubit.

În El, plăcerea, Mi-am găsit”.

18El era, încă, pe pământ,

Iar noi, pe muntele cel sfânt,

Eram cu El și-am auzit

Glasul din cer, când a vorbit.

19Cuvântul prorociei, noi,

Tare-l avem făcut; iar voi,

E bine că îl ascultați

Și că, la el, seama, luați,

Ca la lumina minunată

În loc întunecos aflată,

Cari strălucește, ne-ncetat,

Pân’ ce, de ziuă, s-a crăpat,

Și până în a voastră viață,

Luceafărul de dimineață –

În inimi – o să vă răsară;

20Fiindcă vreau să mai știți iară,

Întâi, că nici o prorocie,

De prin Scriptură, n-o să fie,

Prin sine însăși, tâlcuită.

21Căci nici una nu e venită,

Prin voia omului. Mereu,

Oamenii, de la Dumnezeu,

Vorbit-au, iar al lor cuvânt

Fost-a rostit de Duhul Sfânt.”