Geneza 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Avram biruie pe împărați

1Când Amrafel împărățea

În Șinear, Arioc ședea

În țara Elasarului;

Pe vremea împăratului

Chedorlaomer, cari domnea

Peste Elam, când stăpânea

Tideal șezând ca împărat

Peste Goiimu’ încoronat,

2Război s-a întâmplat să fie,

În care – după cum se știe –

Pe lângă cei ce-s arătați,

Au mai luptat mulți împărați.

Iată-i dar, și pe ceilalți care

Au fost la astă luptă mare:

Bera-al Sodomei împărat,

Birșa-n Gomora-nscăunat,

Șineab ce-n Adma stăpânea,

Șemeber cel care domnea

În Țeboim, și-un împărat

Ce în Țoar e-ncoronat.

3Deci ultimii dintre-mpărați,

Cu toții au fost adunați

În Sidim – sau Marea Sărată –

Voind să fie răzbunată

4Vremea de doisprezece ani –

S-au răsculat la treișpe ani –

Cât Chedorlaomer a stat

Stăpân și, greu, i-a apăsat.

5Dar în anul al paișpelea,

Chedorlaomer mai avea

Mulți împărați. El a pornit

Și, pe Refaimi, el i-a zdrobit

La Așterot-Carnaim; la Ham,

Și-apoi la Șave-Chiriataim,

El îi înfrânse pe Zuzimi

Și întreg neamul de Emimi.

6La rând, Horiții au venit;

Chedorlaomer i-a lovit

Între Seir și-ntre Paran.

Apoi, precum avea în plan,

7El s-a întors și a venit

La En-Mișpat și i-a zdrobit

Pe-Amaleciți și Amoriți,

Din Hațațon-Tamar ieșiți.

8Atuncea, primii împărați,

Ieșit-au toți, încoronați,

Șezând în fruntea oștilor.

Aflatu-s-au în rândul lor

Cel care-n Adma e-mpărat,

Cel ce-n Sodoma-i așezat,

Cel ce-n Gomora stăpânea,

Cel care-n Țeboim ședea,

Și cel care-n Țoar a stat.

Oștirile le-au așezat

În valea din Sidim și-apoi,

S-au pregătit pentru război,

9Cu împăratul Amrafel,

Cu Tideal, Chedorlaomer

Și-asemenea, și Arioc.

Cinci împărați, în acel loc,

Erau cu oastea adunați,

Să-nfrunte alți patru-mpărați.

10Valea Sidim era-mpânzită

Cu gropi de smoală clocotită;

Iar împăratul Sodomei,

Fugind, cu cel al Gomorei,

Capcanele nu le-au văzut

Și-astfel, în ele, au căzut.

Toți ceilalți împărați de frunte,

Au vrut să scape înspre munte.

11Biruitori-au jefuit

Tot ce-n Sodoma au găsit.

Apoi, Gomora a urmat,

Și-n fine, iată, au plecat.

12Cu ei, l-au dus – atunci – pe Lot,

Cu tot avutul lui cu tot,

Cu slugile ce le avea,

Căci în Sodoma locuia.

13Un om, din cei care scăpară

Din luptele ce se purtară,

În mare grabă, a plecat

Și pe Avram l-a înștiințat

De ceea ce s-a petrecut,

Mărturisind tot ce-a văzut.

Avram fusese așezat

În locul care s-a chemat

„Stejarii lui Mamre” – cel care

Fusese Amorit și-l are

Pe Eșcol și Aner, drept frați –

De-Avram, cu toți fiind legați

Prin înțelegeri multe – toate,

De pace și vecinătate.

14Avram, când vestea, a aflat,

Pe dată, oameni a-narmat,

Din rândul cetei de argați

Care la el erau aflați

Și-n casa lui au fost născuți,

Fiind cei mai viteji avuți.

S-au înarmat, gata să plece,

Fiind treisute optsprezece;

Pe împărați i-au urmărit

Până la Dan; s-au împărțit

15În cete și au atacat

Când înserarea s-a lăsat.

Pe împărați, i-au biruit

Și pân’ la Hoba i-au gonit,

Cetate ce se-aflase lângă

Damasc, fiind pe partea stângă.

16Ei l-au eliberat pe Lot,

Cu bogății, femei, cu tot

Norodul care-a fost luat,

Când împărații s-au luptat.

Melhisedec binecuvântează pe Avram

17Chedorlaomer, cu fârtații –

Adica cu toți împărații –

Au fost învinși. Victorios,

Avram, când, înapoi s-a-ntors,

În valea împăratului –

Sau „Șave” – înaintea lui,

Venit-a, ca să țină sfat,

Chiar al Sodomei împărat.

18A mai ieșit, spre ai ura,

Melhisedec – care era

Peste Salem încoronat

Și preot Celui Prea Înalt.

El, vin și pâine, a adus

19Și lui Avram, astfel i-a spus:

„Să fie binecuvântat

Avram, de Domnul, ne-ncetat,

De Prea Înaltul Dumnezeu,

De Cel care e viu mereu,

De Ziditorul cerului

Precum și al pământului!

20Și binecuvântat să fie

Cel Prea Înalt, în veșnicie,

Pentru că El te-a ajutat

Și pe vrăjmașii tăi i-a dat,

Azi, în puterea mâinii tale,

După plăcerea voii Sale!”

Avram ascultă cu sfială

Și-apoi, îi dete zeciuială.

21Acela care împărat

Era-n Sodoma așezat,

Către Avram, a glăsuit:

„Avrame, iată, m-am gândit

Ca oamenii să mi-i lași mie;

Tu ia întreaga bogăție.”

22Avram privi la împărat

Și-apoi, astfel a cuvântat:

„Ridic mâna spre Dumnezeu

Cel Prea Înalt, spre Domnul meu,

Spre Ziditorul cerului

Precum și al pământului,

23Și jur: nu îți va fi luat

Nimic, ci îți va fi lăsat

Totul! Căci eu nu voi avea,

Un fir de ață, o curea

De-ncalțăminte, de la tine,

Să nu poți spune, despre mine

„Pe-Avram, eu l-am îmbogățit”.

Nimica nu mi-a trebuit,

24Afară doar, de ce-au mâncat

Flăcăii – cei ce m-au urmat.

Aner, Eșcol, Mamre – de vor –

Dă-le să-și ieie partea lor!”