Ioan 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Păstorul cel bun

1„Adevărat vă spun, că cine,

La staulul de oi, când vine,

De nu pătrunde prin intrare,

Ci peste gard acela sare,

Este un hoț și un tâlhar,

Venit cu gând să prade. Dar,

2Cel ce-n staulul oilor,

Pe ușă intră, e păstor.

3El, de portar, este știut,

Iar glasul îi e cunoscut

De către oi; pe fiecare,

El le numește, după care,

Le scoate-afară, iar apoi,

4În frunte stă. Ale lui oi,

Au să se strângă-n urma lui,

Căci știu glasul păstorului

Și după pasul său, se țin.

5Ele nu merg după străin,

Ci vor fugi din calea lui,

Pentru că al străinului

Cuvânt, nu le e cunoscut.”

6Cei ce-ascultau, n-au priceput

Nimic, din ceea ce Iisus,

Prin astă pildă, lor, le-a spus.

Iisus, ușa oilor

7Iisus, apoi, a cuvântat:

„Iată, vă spun adevărat

Și pe-nțelesul tuturor,

Că Eu sunt ușa oilor.

8Cei ce-n ‘nainte-Mi, au venit,

Hoți și tâlhari s-au dovedit;

Dar oile n-au ascultat

De-aceștia, și nu i-au urmat.

9Ușa, sunt Eu; iar orișicine

Voiește a intra, prin Mine,

Are să fie mântuit –

Intra-va, iar, când a ieșit,

Pășune proaspătă, găsește.

10Hoțul, să fure doar, voiește,

Să junghie, să prăpădească.

Dar Eu doresc să viețuiască

Oile Mele, toate: vreau,

Din belșug, viață, să le dau.

11Eu sunt, adevărat vă spun,

Păstorul – Păstorul cel bun –

Care-și dă viața pentru oi.

12Dar cel plătit, nu are oi –

El nu-i păstor, are simbrie –

Și-atunci, când lupul o să vie –

La staul – va fugi de-ndată,

Lăsând turma neapărată.

Lupul, la oi, se repezește,

Le-mprăștie și le răpește.

13Nu-i pasă, celui ce-i plătit,

De oi – de-aceea a fugit.

14Încă odată, vă mai spun,

Că Eu sunt Păstorul cel bun.

Eu Îmi cunosc oile, bine,

Iar ele Mă cunosc pe Mine,

15Cum Mă cunoaște Tatăl Meu

Și cum – pe Tatăl – Îl știu Eu.

16Mai am, însă, și alte oi;

Nu sunt din staul – de la voi –

Dar trebuie ca să Mă duc,

Ca și pe ele să le-aduc.

Vor asculta de glasul Meu

Și astfel, fi-vor, tot mereu,

O turmă doar, și un Păstor

Adevărat, al oilor.

17De Tatăl sunt iubit, că-Mi dau

Viața, ca iarăși să o iau.

18Nimeni, cu sila, nu Mi-o ia:

O dau Eu – e-n puterea Mea.

Putere am ca să o dau

Și pot, apoi, iarăș’ s-o iau:

Astă poruncă, am primit,

Când – de la Tatăl – am venit.”

19Tot ceea ce a zis Iisus,

Iar, dezbinare, a adus,

Între mulțimea de Iudei.

20Au existat mulți, dintre ei,

Care au zis: „Dar, la ce bun,

Veniți la El? Este nebun,

Ba are drac! De ce mai stați,

Aicea, să Îl ascultați?!”

21Alții ziceau: „Nu a vorbit,

Asemeni unui îndrăcit!

Un drac poate avea putere,

Ca să dea, orbilor, vedere?!”

Iisus la praznicul Înnoirii

22Ierusalimul prăznuia,

Un praznic, care se numea

Al înnoirii Templului –

În iarnă, era timpul lui.

23Iisus, prin Templu, a trecut,

Pe sub pridvorul cunoscut

Ca al lui Solomon fiind.

24Iudei-n jurul Său venind,

L-au întrebat: „Până când, oare,

Ne ții sufletu-n încordare?

De ești Hristosul, negreșit,

Acum ne spune, deslușit!”

25Privind în jurul Său, Iisus

Le zise tuturor: „V-am spus,

Însă, a crede, voi nu vreți,

Deși lucrările-Mi, vedeți.

Sub ochii voștri, le fac Eu,

În Numele Tatălui Meu,

Pentru că ele, cel mai bine,

Dau mărturie, despre Mine.

26Voi n-ați crezut în ce spun ele,

Căci nu sunteți oile Mele.

27Oile Mele, tot mereu,

Au ascultat, de glasul Meu.

Eu le cunosc, pe toate, bine,

Iar oile vin după Mine.

28Veșnică viață, le dau Eu

Și astfel, vor trăi mereu.

Nu le va smulge nimenea,

Nicicând, de-aici, din mâna Mea.

29De Tatăl Meu, ele-Mi sunt date.

De la El, nu pot fi luate,

De nimeni, căci putere are

Și – decât toți – El e mai mare!

30Eu și cu Tatăl, una sânt!”

31Când auziră ăst cuvânt,

Iudeii, iar, au căutat

Pietre, voind ca, imediat,

Să Îl omoare. Însă El,

32Blând, a privit, norodu-acel,

Și-a început, din nou, a spune:

„Văzut-ați multe lucrări bune,

Pe care le-am săvârșit Eu,

Și cari vin de la Tatăl Meu.

Voi, însă, pentru ce lucrare,

Vreți s-aruncați, cu pietre, oare?”

33„Nu pentru o lucrare bună” –

Ziseră ei – „vor toți, să pună,

Mâna, pe pietre, ca – în Tine –

Să dea, precum Ți se cuvine,

Ci pentru faptul că hulești,

Când Tu – un om – Te-asemuiești

Cu Dumnezeu! Ai îndrăznit,

Chiar Dumnezeu, de Te-ai numit!”

34Iisus a zis, către Iudei:

„Eu spus-am: „Sunteți dumnezei”.

Nu este scris, așa ceva,

În Legea ce-o aveți, cumva?

35Dacă, prin Lege, „dumnezei”,

Au fost numiți cu toți acei

Căror, Cuvântul Domnului,

Vorbitu-le-a – putință nu-i,

Scriptura, să o desființați –

36Atuncea, cum de afirmați

Că Eu hulesc – Eu, Cel sfințit

De Tatăl, Eu care-am venit

În lume, căci El M-a trimis,

Cum prin Scripturi vi s-a promis?!

Și-aceasta, doar pentru că Eu

Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!

37Când veți vedea că nu voi face

Lucrări ce doar Tatăl le face,

Să nu Mă credeți! De le fac –

38Chiar dacă nu vă e pe plac

A crede – totuși, să credeți,

Lucrările ce le vedeți,

Ca astfel, să știe oricine,

Precum că Tatăl e în Mine,

În timp ce Eu, în Tatăl, sânt.”

39Când auziră ăst cuvânt,

Au vrut să-L prindă, imediat,

Dar El, din mână, le-a scăpat.

Plecarea lui Iisus în Perea

40Iisus, dincolo de Iordan –

Pe unde boteza Ioan –

Merse, și-acolo-a poposit.

41Atunci, la El, mulți au venit,

Zicând: „Ioan nu a făcut

Vreun semn, noi, însă, am văzut

Că tot ceea ce el ne-a spus,

E-adevărat, despre Iisus.”

42Și foarte mulți, din locu-acel,

Atuncea, au crezut în El.