Ieremia 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Mustrări și amenințări

1Iată cuvântul ce-a venit

Din partea Domnului, rostit

De Ieremia, robul Lui:

2„La poarta Casei Domnului

Așază-te, ca să vestești

Cuvintele ce le primești.

Spune, în fața Templului:

„Iată Cuvântul Domnului,

Spus pentru voi, care intrați

În Templu, să vă închinați!

Iată Cuvântul cel de sus,

Cari pentru Iuda este spus:

3„Așa vă spune, tuturor,

Cel care-i Domn al oștilor!

În acest fel vorbește Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel:

„Faptele voastre le-ndreptați

Și căile vă curățați,

Căci numai astfel o să fiți

Lăsați aici să locuiți.

4De-aceea zic: nu vă lăsați,

De gânduri goale, înșelați,

Privind la Casa Domnului

Și-apoi zicând: „E Templul Lui!”

5„Căci numai dacă veți căta,

Fapte și căi a vă-ndrepta,

Dacă – în urmă – o să știți

Dreptatea s-o înfăptuiți,

6De nu veți asupri apoi

Pe cel străin aflat la voi,

Pe văduve și pe orfani

Și n-aveți a le stoarce bani,

Dacă nu va mai fi vărsat

Sângele cel nevinovat,

De nu veți vrea alți dumnezei

Ca să vă închinați la ei,

7Atuncea voi veți fi lăsați

În locu-acesta ca să stați,

În țara care a fost dată

Pentru ai voști’ părinți, odată,

Drept moștenire să le fie,

Din veșnicie-n veșnicie.

8Dar cu nădejdi amăgitoare,

Văd că hrănit e fiecare,

Nădejdi de care pot să zic

Că nu ajută la nimic.

9Ce faceți voi? Curviți, furați,

Știți să ucideți, strâmb jurați,

Tămâie-aduceți Baalilor,

Vă-nchinați dumnezeilor

Pe care nu i-ați cunoscut!

10Iar după tot ce ați făcut,

Vă-nfățișați la Casa Mea,

În locul unde, peste ea,

Este chemat Numele Meu.

Veniți și spuneți, tot mereu,

„Iată că suntem izbăviți!”,

Ca iarăși să păcătuiți,

Căci alte urâciuni, apoi,

Veți merge ca să faceți voi!”

11„Dar Casa peste care-anume,

Mereu chemat e al Meu Nume,

E peșteră pentru cei cari

Se dovedesc a fi tâlhari?

Așa e, oare, Casa Mea?

Așa gândiți voi, despre ea?”

„Eu Însumi am văzut, de sus,

Lucrul acest!” – Domnul a spus.

12„Mergeți la locul arătat,

Care fusese închinat –

La Silo – unde, bunăoară,

Pusesem Eu, odinioară,

Numele Meu să fi șezut

Și veți vedea ce i-am făcut,

Din pricina răului cel

Pe care-l face Israel!”

13„Acum, pentru că am văzut

Ce fel de fapte ați făcut,

Pentru că nu ați auzit

De câte ori Eu v-am vorbit

Și pentru că n-ați ascultat

În clipa-n care v-am chemat,

14Casei în care tot mereu

Este chemat Numele Meu –

În care voi v-ați încrezut –

Aflați că îi voi fi făcut

La fel precum la Silo, Eu

Făcutu-i-am locului Meu.

15În urmă, fi-veți lepădați

Din fața Mea, cu ai voști’ frați,

Ca și cei care sunt vădiți

Că sunt din Efraim ieșiți!”

16„Tu, însă, să nu îndrăznești,

Pentru popor, să mijlocești!

Cereri și rugăciuni, astfel,

Să nu-Mi faci Mie, pentru el.

Nu stărui pe lângă Mine,

Căci nu voi asculta de tine!

17Dar în Ierusalim, știi oare,

Ce săvârșesc, fără-ncetare?

Nu ai văzut ce fac în el?

Nu ai văzut că fac la fel,

Și în cetățile pe care

Țara lui Iuda-n ea le are?

18Copiii strâng lemne, de zor,

Și-apoi le duc părinților,

Care fac focul, de îndat’.

Femeile au frământat,

Grabnic apoi, o plămădeală

Și turte fac, fără-ndoială,

Împărătesei cerului

Și-asemenea oștilor lui,

Iar din a jertfelor măsură,

Dau jertfe pentru băutură

În cinstea altor dumnezei.

Prin toate câte le fac ei

Au reușit să Mă mânie

Și au stârnit a Mea urgie.”

19Domnul, apoi, a întrebat:

„Pe Mine, ei M-au mâniat?

Nu pe ei înșiși, ci pe Mine?

Și nu spre marea lor rușine?”

20De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Am să revărs a Mea mânie,

Precum și-ntreaga Mea urgie –

De-ndată – peste acest loc

Și astfel am să ard cu foc

Copacii toți de pe câmpie,

Roadele scoase de sub glie,

Oameni și dobitoace. Iată,

Focul porni-va dintr-odată,

Întreaga țară o va-ncinge,

Va arde și nu se va stinge.”

21„Așa vorbește, tuturor,

Cel care-i Domn al oștilor!

În acest fel, vorbește Cel

Ce-i Dumnezeu, în Israel:

„Arderi de tot adăugați

Și jertfe; carne să mâncați!

22Căci la ai voști’ părinți, nimic

Nu am avut ca să le zic,

Despre adusul jertfelor,

Atunci când pe al lor popor,

Din al Egiptului ținut,

L-am scos și liber l-am făcut.

23Doar o poruncă, Eu le-am dat

Și-n acest fel am cuvântat:

„Să ascultați de glasul Meu,

Căci sunt al vostru Dumnezeu.

Umblați precum am poruncit,

Pe căile ce le-am gătit,

Pentru ca astfel, voi să fiți,

Întotdeauna, fericiți.”

24Ei, însă, nu M-au ascultat.

Mereu, urechea și-au plecat

Numai la sfaturile-acele

Ieșite doar din inimi rele.

N-au mai mers drept, ci înapoi,

Ajuns-au de au dat apoi.

25De când Egiptu-au părăsit

Părinții voști’, necontenit,

Proroci trimis-am pe-al lor drum

Și le-am vorbit, până acum.

26Ei, însă, nu M-au auzit,

Ci gâtul și-au înțepenit

Și mult mai mult rău au făcut,

Decât părinții, la-nceput.

27Și chiar dacă, poporului,

Aceste toate-ai să le spui,

N-o să te-asculte niciodat’.

De strigi, să fii încredințat

Că n-are a-ți răspunde el.

28De-aceea, să îi spui astfel:

„Acest popor n-a ascultat

De Domnul său și n-a luat

Învățătură de la Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel.

Cuvântul adevărului

Nu se mai află-n gura lui.”

29„Să îți tunzi părul – de îndat’ –

Ierusalime, și-aruncat

Departe să îți fie-apoi.

Pe înălțimi să mergeți voi

Și-acolo faceți o cântare

De jale și de supărare,

Căci Domnul Se îndepărtează,

Lepădând neamul ce cutează

Să-L întărâte la mânie

Și să ațâțe-a Lui urgie.

30Copiii care au ieșit,

Din Iuda, au păcătuit,

Căci urâciuni ei au adus

Și în a Mea Casă le-au pus,

În casa peste cari, mereu,

Este chemat Numele Meu.

Prin felu-n care au lucrat

Ei, a Mea Casă, au spurcat.

31Locuri înalte, apoi – iată –

În valea Ben-Hinom chemată

Și la Tofet, ei au zidit,

Unde – în urmă – au jertfit

Pe-ale lor fiice și pe fii,

Căci arși au fost ai lor copii.

Lucrul acesta l-au făcut,

Chiar dacă Eu nu l-am cerut.

Astfel de lucruri, negreșit,

Nicicând Eu nu am poruncit.

Așa ceva nu se putea

Să fi trecut prin mintea Mea.”

32De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Schimbat va fi numele lui –

Adică al Tofetului –

Precum și numele pe care

Valea din Ben-Hinom îl are;

Căci valea Ben-Hinomului

Va fi valea măcelului,

Iar morții fi-vor adunați

Și la Tofet vor fi-ngropați.

Atunci va fi o lipsă mare

De locuri de înmormântare.

33Doar trupuri moarte-ale celor

Care sunt din acest popor,

Zărite fi-vor, pe câmpie,

Ajungând hrană ca să fie

Doar fiarelor pământului

Și păsărilor cerului,

Cari n-au să fie alungate

Căci nu pot a mai fi speriate.

34Astfel, în Iuda, face-voi –

Și în Ierusalim apoi –

Să înceteze veselia

Și-asemenea și bucuria.

Cântec de mire și mireasă

N-au să răsune-n orice casă,

Căci toată țara o să fie,

În vremea ‘ceea, o pustie!”