1Mă scapă Doamne-n ceasul greu,
Căci crește apa-n jurul meu,
Iar viața mi-e amenințată!
2Nu mă mai pot ține și iată
Că în noroi m-am afundat.
Într-o prăpastie-am picat,
Iar apele dau peste mine.
3Nu pot să strig, căci nu mă ține
Gâtlejul cari mi s-a uscat.
Privirea mi s-a-negurat,
Iar ochii mei, iată-s topiți
De când spre cer sunt pironiți
În disperarea-n care eu
Privesc spre Dumnezeul meu.
4Urât sunt, de dușmanii mei,
Fără să aibă vreun temei.
Aceia cari mă dușmănesc,
Mai mulți – în număr – se vădesc,
Decât sunt perii cei pe care
Sărmanul meu cap îi mai are.
Aceia cari puternici sânt
Vor să mă vadă în mormânt
Căci pe nedrept mă urmăresc
Și pe nedrept mă dușmănesc.
Iată că am de-napoiat
Ceea ce eu nu am furat.
5Tu Doamne, a mea nebunie,
O știi. Nu-Ți sunt ascunse Ție,
Greșelile ce le-am făcut,
Căci Tu, pe toate, le-ai văzut.
6Cei ce nădăjduiesc în Tine,
Să nu rămână de rușine
Din vina mea. Îndurător
Ești Doamne al oștirilor!
Să nu roșească de rușine
Cei ce Te caută pe Tine –
Pe Tine, Domnul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are!
7Eu port ocara, pentru Tine;
Fața-mi acopăr de rușine
8Și un străin adus de vânt –
Acuma – printre frați, eu sânt,
Iar pentru cei ce i-a născut
Măicuța, sunt necunoscut.
9Căci iată, râvna Casei Tale
Mă macină pe a mea cale
Și-n urmă, cade peste mine
Ocara ce țintește-n Tine.
10Plâng și postesc – acuma – eu,
Iar ei mă ocărăsc, mereu.
11Numai în sac m-am învelit,
Ei – însă – m-au batjocorit.
12Cei cari la poartă se opresc,
Doar despre mine povestesc.
Ajuns-am ca aceia cari
Se-mbată cu băuturi tari
Să râdă batjocoritor,
Căci pus sunt în cântecul lor.
13Dar către Tine, Domnul meu,
La vremea potrivită, eu
Îmi înalț rugăciunea mea
Ca ajutor să pot avea.
În bunătatea Ta cea mare,
Arată-mi Doamne, îndurare!
Răspunde-mi, Dumnezeul meu,
Și-ajută-mă în ceasul greu!
14Te rog, mă scoate din noroi,
Să nu mă mai afund apoi.
De-ai mei vrăjmași, scapă-mă iară
Și, din adânc, mă scoate-afară!
15Valul să nu mă mai lovească,
Adâncul să nu mă-nghițească,
Iar groapa care-n cale-mi vine
Să nu se-nchidă peste mine!
16Ascultă ruga mea șoptită,
În bunătatea-Ți nesfârșită!
În îndurarea Ta, fă bine,
Întoarce-Ți ochii către mine
17Și nu ascunde-al Tău obraz,
De robul Tău! Sunt în necaz!
Arată-mi îndurarea-Ți multă!
Grăbește-Te de mă ascultă!
18Doamne Te-apropie de-al meu
Suflet, să-l izbăvești mereu!
Doamne, nicicând, să nu mă lași!
Mă scapă de ai mei vrăjmași!
19Știi ce ocară, ce rușine
Și ce batjocuri sunt pe mine!
Potrivnici-mi înverșunați,
În fața Ta toți sunt aflați.
20Ocara, inima-mi, rănește,
Iar boala, trupul-mi, ofilește.
Milă aștept, s-aibă cumva,
Față de mine, cineva,
Însă degeaba am sperat.
Mângâietori am așteptat,
Însă nici unul nu apare.
21Ei îmi pun fiere în mâncare
Și-n urmă, doar oțet îmi dau –
Când îmi e sete – ca să beau.
22O cursă, fie masa lor,
Iar liniștea dușmanilor
Facă-se laț sub ai lor pași!
23Fă Doamne ca ai mei vrăjmași
S-aibă priviri întunecate
Și să le fie clătinate
Coapsele-n veci! Fă ca să vie,
24Asupra lor, a Ta mânie!
Fă ca urgia-Ți să se-aprindă,
Degrabă, și să îi cuprindă!
25Casa să li se pustiască!
Nimeni să nu mai locuiască
În corturile lor vreodată,
26Pentru că ei prigonesc – iată –
Pe cel ce-a fost lovit de Tine
Și au găsit că este bine
Să povestească tuturor,
De suferințele celor
Care de Tine-au fost răniți.
27În veci, să fie ei lipsiți
De îndurarea Ta cea mare
Și-adaugă la fiecare –
Pe lângă multele lor rele –
Alte nelegiuiri, la ele!
28Din cartea vieții, șterși să fie,
Iar Dumnezeu să nu-i mai scrie
Cu oamenii cari sunt vădiți
Precum că sunt neprihăniți!
29Doamne, eu sunt nenorocit:
De suferință sunt lovit.
Dă-mi ajutorul Tău, cu care
Să mă ridic iar, în picioare!
30Căci Numele lui Dumnezeu,
Atuncea am să-L laud eu.
Cântări am să Îi rostuiesc
Și laude, să-L preamăresc.
31Lucrul acesta – e știut –
Că Domnului Îi e plăcut,
Mai mult decât vițelul care
Și coarne și copite are!
32Nenorociții au aflat
Ăst lucru și s-au bucurat.
Vouă, la cei care-I cântați
Lui Dumnezeu și-L lăudați,
Veselă, inima vă fie!
33S-asculte pe săraci, El știe
Și nu nesocotește-apoi
Pe cei cari prinși sunt, de război.
34Să-L laude pe Domnul Sfânt
Și marea și acest pământ –
Cu tot ce mișună pe ele –
Precum și cerul plin de stele.
35Căci Domnul o să mântuiască
Sionul și o să zidească
Cetățile cele pe care
Țara lui Iuda-n ea le are.
Ele voi fi iar, locuite
Și de Israel stăpânite.
36Sămânța robilor pe care
Al nostru Dumnezeu îi are,
Apoi, au să le moștenească.
În ele au să locuiască
Aceia care se vădesc
Că al Său Nume Îl iubesc.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
