Psalmii 44 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Către mai marele pe care,Ceata de cântăreți îl are.Psalmul acesta, negreșit,Fiii lui Core l-au urzit;Psalmul acesta, totodată,Drept o cântare se arată

1O Doamne, noi am auzit –

Și-ai noști’ părinți ne-au povestit

Lucrările ce le-ai făcut,

În vremile care-au trecut.

2Cu mâna Ta, ai izgonit

Neamuri și-n urmă ai lovit

Popoarele, căci i-ai adus

Pe-ai noști’ părinți pe cari i-ai pus

În locul lor. Ne-ai sprijinit

Părinții și i-ai răsădit

În astă țară minunată,

După promisiunea dată.

3Nu prin puterea sabiei

Ce o aveau, ajuns-au ei

În țară de-a fi stăpânit.

Nu al lor braț i-a mântuit,

Ci doar lumina Feței Tale

Și dreapta Ta, care – pe cale –

I-a însoțit neîncetat,

Căci dragoste le-ai arătat.

4O, Doamne, Tu ești Dumnezeu

Și Tu ești Împăratul meu:

Dă o poruncă, peste fire,

Pentru-a lui Iacov izbăvire!

5Cu Tine-n luptă, tăbărâm

Peste vrăjmași și-i doborâm,

Căci numai cu Numele Tău,

Zdrobim potrivnicul cel rău.

6Nu-n arc îmi e încrederea,

Și nu-mi e nici în sabia

Pe care-o port la cingătoare,

7Ci este-n brațul Tău cel tare,

Pentru că Tu ne ocrotești,

De-ai noști’ vrăjmași ne izbăvești

Și faci s-ajungă de rușine

Acel cari ură, pe noi ține.

8În fiecare zi cântăm,

Pe-al nostru Domn îl lăudăm,

Slăvind – în veacul veacului –

Numele Sfânt al Domnului.

(Oprire)

9Dar Tu ne-ai lepădat, văd bine,

Și ne acoperi de rușine,

Pentru că nu Te mai grăbești,

Oștirea noastră s-o-nsoțești.

10În luptă cu vrăjmașii, noi

Ajuns-am să dăm înapoi.

Aceia care ne-au urât,

Asupră-ne au tăbărât,

Iar noi, cu jale, ne-am uitat

Cum prăzi bogate ne-au luat.

11Făcut-ai să ajungem noi,

Precum sunt și acele oi

Care-au fost date de mâncat.

Singuri, acuma, ne-ai lăsat

Și – după cum văd eu – dorești,

În lume să ne risipești.

12Îți vinzi poporul, pe nimic;

Nu pui pe el preț, nici un pic.

13Ne faci s-ajungem de ocară

Și de batjocură în țară.

La cei din jur, Tu faci ca noi

De râs s-ajungem mai apoi.

14De pomină printre popoare

Și pricină de clătinare

Din cap, pentru străin apoi,

Făcut-ai să ajungem noi.

15Ocara mea mă însoțește,

Rușinea – fața-mi – învelește,

16Când îi aud pe-aceia care

Mă ocărăsc fără-ncetare

Și când îmi văd prigonitorul,

Vrăjmașul și răzbunătorul.

17Acestea ni s-au întâmplat,

Cu toate că Te-am ascultat

Și n-am călcat nici un cuvânt

Aflat în al Tău legământ.

18După cum bine ai văzut,

În inimi nu ne-am abătut

Și nici nu ne-am îndepărtat

De Tine, să ne fi lăsat

19Să fim acum un biet popor,

În ghearele șacalilor.

Ne-ai părăsit în voia sorții,

Și ne-nvelește umbra morții.

20De-ar fi uitat poporul meu

De-al nostru Domn și Dumnezeu

Și spre un domn străin apoi,

Ne-am fi întins mâinile noi,

21N-ar ști al nostru Dumnezeu,

Care – în inimi – tot mereu,

E în măsură să privească

Iar taina s-o descoperească?

22Din a Ta pricină apoi,

Înjunghiați ne aflăm noi,

În fiecare zi. Vedem

Că precum oile suntem,

Ce-s duse la măcelărie

Urmând tăiate ca să fie.

23Doamne trezește-Te, de-ndată!

De ce dormi? Fața Îți arată!

Trezește-Te! Milă să-Ți fie!

Să nu ne lepezi pe vecie!

24De ce-Ți ascunzi Fața de noi?

De ce vrei ca să uiți apoi,

Necazul care nu ne lasă

Și greutatea ce ne-apasă?

25Al nostru suflet e lovit

Și în țărână-i prăvălit,

Iar trupurile noastre sânt

Lipite-acuma, de pământ.

26Te scoală Doamne, nu mai sta!

Ne scapă-n bunătatea Ta!