2 Împărați 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iehu, împărat al lui Israel

1În număr, șaptezeci erau

Aceia care îl aveau

Pe-Ahab, drept tată. Negreșit,

Feciorii lui au locuit,

În al Samariei ținut.

Iehu, atuncea, a cerut

Ca să se scrie o scrisoare,

Spre-a fi trimisă celor care,

Peste Samaria erau

Mai mari, celor ce cârmuiau

În Izreel, bătrânilor,

Precum și-ngrijitorilor

Copiilor ce îi avea

Ahab. Scrisoarea glăsuia:

2„Când veți primi scrisoarea noastră,

Voi – care-aveți în grija voastră

Pe toți feciorii cei pe care,

Ahab, al vost’ stăpân, îi are,

Și carele stăpânului,

Cu armele și caii lui –

3Dintre-ai lui fii, să îl luați

Și la domnie-l așezați

Pe cel pe care îl știți voi

Că-i bun și vrednic. Mai apoi,

Lupta-veți pentru casa care

Cel ce vă e stăpân o are!”

4Când au citit scrisoarea

Cei – cari peste al Samariei

Ținut – mai mari s-au dovedit,

Înspăimântați, au glăsuit:

„Doi împărați, cum am văzut,

Să-i stea-mpotrivă, n-au putut.

Deci cum vom reuși apoi,

Ca împotrivă, să-i stăm noi?”

5Atuncea, toți aceia cari

S-au dovedi a fi mai mari

În casa împăratului,

Cei ce grijeau de fiii lui,

Cu căpeteniile-aflate

În a Samariei cetate

Și cu bătrânii din popor,

S-au strâns, îndată, în sobor,

Și-au hotărât că, o solie,

La Iehu, trebuie să fie

Trimisă grabnic, spre a-i spune:

„Pe nimenea, noi nu vom pune,

Ca să ne fie împărat.

În toate, noi te-am ascultat,

Căci toți suntem slugile tale.

Fă dar, precum găsești cu cale.”

6Iehu le-a scris altă scrisoare

Și i-a-ndemnat pe fiecare:

„Dacă ai mei vă arătați

Și al meu glas îl ascultați,

Ucideți-i pe toți cei care,

Drept fii, al vost’ stăpân îi are.

Cu capetele lor, apoi,

La Izreel să veniți voi.”

Cei șaptezeci de fii erau

Crescuți de cei ce cârmuiau

Cetatea. Oamenii acești,

7Când au primit aceste vești

Scrise de Iehu, i-au luat

Și capetele le-au tăiat

Fiilor împăratului,

Spre a-mplini porunca lui.

În urmă-n coșuri ei le-au pus

Și-apoi la Izreel le-au dus.

8Solul care le-a însoțit,

La Iehu-a mers și-a glăsuit:

„Sosit-au capetele lor,

Acelea ale fiilor

De împărat.” „Să le luați” –

Porunci Iehu – „și-nălțați

Două grămezi, la porți, în față,

Din ele, până dimineață.”

9Când zorii zilei s-au ivit,

Iehu, afară, a ieșit

Și-n acest fel a cuvântat,

Către norodul adunat:

„Voi, fără vină, v-ați vădit.

Eu sunt cel care-a uneltit

În contră, la stăpânul meu

Și l-am ucis. Dar – vă-ntreb eu –

Pe-aceștia, cine i-a lovit?

10Să știți dar toți că, negreșit,

Nici o frântură de cuvânt

Nu o să cadă la pământ –

Din ce rostit-a Dumnezeu –

Față de-Ahab – stăpânul meu –

Și de întreagă casa lui.

Astfel, cuvântul Domnului,

Vorbit prin robul Său Ilie,

Azi, împlinit, are să fie.”

11Iehu, apoi – în acel ceas –

Pe toți cei care au rămas

Din casa lui Ahab, la el –

Aflați fiind în Izreel –

I-a omorât, fără cruțare,

Și nimeni n-a avut scăpare.

Pieriră toți aceia cari

Au fost, în casa lui, mai mari,

Prietenii ce îi avea

Și preoții, de-asemenea.

12Când a sfârșit, s-a ridicat

Și spre Samaria-a plecat.

La o colibă s-a oprit,

Pe drum, care le-a folosit

Ciobanilor, drept loc în care

Se întâlneau. Din întâmplare,

13Iehu, în acel loc, a dat

De frații celui ce-mpărat

Fusese-n a lui Iuda țară.

Când oamenii ieșiră-afară,

Iehu i-a întrebat apoi:

„Să-mi spuneți, cine sunteți voi?”

„Frați suntem, cu Ahazia

Și mergem la Samaria” –

Ziseră ei – căci noi voim,

Acolo, să îi întâlnim

Pe fiii împăratului

Și ai împărătesei lui.

Dorim, după ce îi aflăm,

De bine, ca să le urăm.”

14Celor care l-au însoțit,

Iehu, atunci, le-a poruncit

„De vii, să-i prindeți!” Iar apoi,

Când toți cei patruzeci și doi

De frați ai împăratului

Au fost aduși în fața lui,

El i-a ucis – fără cruțare –

Aproape de fântâna care,

Lângă colibă, s-a aflat.

Din ei, nici unul n-a scăpat.

15Apoi, când iarăși a pornit

La drum, Iehu l-a întâlnit

Pe Ionadab, acela care –

Drept tată – pe Recab, îl are.

Văzându-l, l-a-ntrebat, îndată:

„La fel îți este de curată,

Inima ta, față de mine,

Precum a mea-i față de tine?”

„Inima mea este la fel

Ca și a ta” – răspunse el.

„Dă-mi mâna” – zise Iehu iar,

Și l-a suit în al său car,

16Adăugând: „Tu vei vedea

Ce mare este râvna mea,

Spre-a face voia Domnului.”

El s-a urcat, în carul lui.

Familia lui Ahab și prorocii lui Baal nimiciți

17Iehu și ceata ce-o avea

Ajuns-au la Samaria.

Cei care-acolo se găseau –

Și din Ahab se pogorau –

Au fost uciși, de mâna lui,

După cuvântul Domnului,

Rostit de robul Său, Ilie.

18Apoi, el a cerut să fie,

Întreg poporul, adunat

În fața lui, și-a cuvântat:

„Ahab, așa cum s-a vădit,

Pe Bal, puțin, el l-a slujit.

Eu – Iehu – vreau, cu mult mai mult,

Pe Bal, acuma, să-l ascult

Și să-i slujesc, cum se cuvine.

19De-aceea, să-i chemați la mine,

Pe toți prorocii cei pe care,

Bal, în Samaria, îi are.

Chemați-i și pe-ai lui preoți.

Aduceți-i aici, pe toți,

Căci vreau, pe Bal, să îl cinstesc

Și-o jertfă să îi dăruiesc.

Deci nimenea să nu-ndrăznească,

De la serbare, să lipsească!

Cel cari lipsește, negreșit,

Cu moartea fi-va pedepsit!”

Iehu lucra cu viclenie,

Căci sigur a voit să fie

Că vor veni la sărbătoare –

Și va putea să îi omoare –

Pe toți cei care îl slujeau

Pe Bal, și cari i se-nchinau.

20El a mai zis: „Să vă grăbiți,

O sărbătoare să vestiți

Și tuturor să dați de știre

Că e spre a lui Baal cinstire.”

Oameni-aceia au făcut

Așa precum li s-a cerut.

O sărbătoare au vestit,

După cum Iehu-a poruncit.

21Ei au trimis, în acest fel,

Soli, în întregul Israel.

La sărbătoare au venit

Oamenii care l-au slujit

Pe Bal. Cu toți s-au adunat

Și-apoi în templu au intrat

Încât acesta s-a umplut.

22Când aste lucruri le-a văzut,

Iehu, la sine, l-a chemat

Pe cel ce fosta-nsărcinat

De a păzi odaia-n care

Erau veșminte: „Fiecare

Dintre cei cari în templu sânt,

Au să primească un veșmânt.

Scoate veșmintele, de-ndată!

Câte o haină va fi dată

La toți cei care îl slujesc

Pe Bal, și-n templu, se găsesc.”

Omul acela a făcut

Așa precum i s-a cerut.

23Iehu, la templu, a venit,

Fiind, atuncea, însoțit

De Ionadab, acela care –

Părinte – pe Recab, îl are.

El zise celor ce erau

În templu și lui Baal slujeau:

„Să căutați dar, printre voi,

Să nu fie – cumva – apoi,

Vreun slujitor al Domnului.

Ci în clădirea templului,

Să fie cei ce se vădesc

Că numai pentru Baal slujesc.

24Apoi, în templu, au intrat

Să pregătească, de îndat’,

Arderi de tot și jertfe care

Să le aducă fiecare,

Spre a-l cinsti pe Bal. Afară,

Iehu ieși, în urmă, iară,

Și-apoi optzeci de slujitori

Puse, drept supraveghetori.

Oameni-aceia s-au grăbit

Spre el, iar Iehu le-a vorbit:

„Grijă s-aveți și să vegheați,

Ca nu cumva să îi scăpați

Pe cei pe care-am să îi dau

Pe mâna voastră, căci eu vreau

Ca omorâți – cu toți – să fie.

De scapă unul, să se știe

Că veți răspunde, negreșit,

Cu viața!” Când au isprăvit

25De adus jertfe, Iehu-a spus

Către acei pe cari i-a pus

De pază: „Grabnic, năvăliți

În templu și să îi loviți

Pe cei pe care îi aflați

Acolo! Să nu îi cruțați!

Să nu vă scape nimenea!”

Alergători, și-asemenea

Și căpetenii se aflau

Între cei care îl slujeau

Pe Iehu. Ei s-au repezit

Îndată-n templu și-au lovit

Pe toți cei care se aflau

Acolo și lui Baal slujeau.

Nu a fost nimenea ferit,

Căci prin odăi au scotocit

Și toate fost-au cercetate,

Pân’ la odaia cea din spate.

26Ai Astarteei stâlpi luați

Au fost și-n flăcări, aruncați.

27Stâlpul lui Baal a fost sfărmat,

Iar templul i l-au dărâmat,

Încât el a ajuns apoi,

A fi hazna pentru gunoi.

Grămada de moloz făcută,

Și azi mai poate fi văzută.

Iehu și închinarea la idoli

28Iehu a nimicit, astfel,

Din mijlocul lui Israel,

Templul lui Bal. Prin ce-a făcut,

29El – însă – nu s-a abătut

De la ce-nfăptuise rău,

Cândva, înaintașul său –

Ieroboam – acela care,

Drept tată, pe Nebat, îl are,

Cari – în păcate – după el,

Îl trase și pe Israel.

Vițeii care s-au turnat,

Din aur, Iehu i-a păstrat

Așa precum i-a găsit el,

Aflați la Dan și la Betel.

30Domnul, la Iehu, a venit

Și-n felu-acesta, i-a vorbit:

„Pentru că văd că ai făcut

Ceea ce Mie Mi-a plăcut –

Căci ai făcut, pe voia Mea,

Casei pe care o avea

Ahab – acum, la rândul Meu,

Iată că Mă-ngrijesc și Eu,

Ca fiii Tăi, la-mpărăție,

În Israel, mult timp, să fie.

Pân’ la al patrulea tău neam,

Eu, în vedere, am să-i am

Și am să-i țin, în acest fel,

Drept împărați, în Israel.”

31Dar totuși, Iehu n-a cătat

Ca să se țină, ne-ncetat,

Din inimă, pe calea Lui –

Pe calea Dumnezeului

Pe cari Îl are Israel –

Căci nu s-a abătut, defel,

De la păcatele pe care

Le-a săvârșit fără-ncetare

Ieroboam, cât timp a stat,

Peste popor, ca împărat.

32Pe vremea ‘ceea, s-a văzut,

Că Dumnezeu a început

Să tot taie câte-o bucată

Din țara ce fusese dată

Copiilor lui Israel.

Așa ajunse Hazael

Ca să îi bată, la hotare.

33Pornind înspre soare-răsare,

De la Iordan, el a bătut

Al Galaadului ținut,

Pe Rubeniți și Manasiți

Și-asemenea și pe Gadiți

În Aroer – cari, la hotare,

Apa Arnonului, o are –

Spre Galaad înaintând

Basanu-n urmă, atingând.

34Dar toate câte le-a făcut

Iehu atunci, nu s-au trecut

În cărțile Cronicilor

Ce sunt ale-mpăraților

Cari înainte-i au venit

Și-n Israel au stăpânit?

35Când de pe lume a plecat

A fost și el adăugat

Părinților ce i-a avut.

Mormântul său a fost făcut

În a Samariei cetate,

Iar când au fost sfârșite toate,

Al său fiu – Ioahaz numit –

În Israel a stăpânit.

36Ani douăzeci și opt a stat

Iehu, ca mare împărat,

În Israel, și cârmuia

Poporul, din Samaria.