Faptele apostolilor 27 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Plecarea lui Pavel la Roma

1Către Italia, apoi,

S-a hotărât, să mergem noi.

Pavel, atunci, a fost luat –

Cu alți câțiva cari s-au aflat

Închiși – și dați unui sutași

Din fruntea cetei de ostași

Augusta. Iuliu, s-a numit

Acel sutaș. La Adramit,

2Într-o corabie-am urcat,

Care avea de navigat

Spre coasta Asiei. Cu noi,

Veni și Aristarh apoi –

Macedonean era, de fel,

Și, la Tesalonic, sta el.

3Când, la Sidon, am poposit,

Iuliu, pe Pavel, l-a-nvoit –

Căci omenos el se purta

Cu Pavel – de a-și vizita

4Prietenii. Iar am pornit,

Pe-a apei cale, și-am plutit

Pe lângă Cipru, căci băteau

Vânturi ce ni se-mpotriveau.

5Trecurăm marea ce scălda

Cilicia și cari uda

Pământul din Pamfilia,

Sosind la Mira-n Licia.

6Sutașu-acolo a plecat

Și-altă corabie-a cătat.

Găsit-a una, cari venea

Tocmai din Alexandria,

Urmând să plece, mai apoi,

Către Italia. Pe noi,

Grabnic, ne-a dus de am suit

7Pe puntea ei, și am plutit,

Încet, cu mare greutate,

Pe apele învolburate,

Mai multe zile. Am atins

Cnidul, dar vântul ne-a împins

Și, să oprim, nu am putut.

De capul Cretei, am trecut

Lângă Salmona. De abia

8Înainta corabia,

Pe lângă insulă. Apoi,

Cu mare greu, ajuns-am noi,

La locul care s-a chemat

„Limanuri bune”, loc aflat

Aproape de cetatea care

Se numea Lasea. Peste mare,

9Au început vânturi să bată,

Și-astfel, călătoria, iată,

Primejdioasă s-a făcut,

Căci chiar și „postul” a trecut.

De-aceea, Pavel i-a-nștiințat,

10Pe ceilalți: „Eu am observat

Cum că astă călătorie,

Ușoară, nu are să fie.

S-a arătat primejdioasă

Și, pe deasupra, păguboasă

Pentru noi toți – corabiei,

Precum și-ncărcăturii ei,

Și pentru viața noastră chiar.

V-am spus să aveți grijă doar.”

11Sutașul, însă, a plecat

Urechea și a ascultat,

Mai mult, vorba cârmaciului

Precum și pe-a stăpânului

Corăbiei, decât la ceea

Ce spuse Pavel. De aceea,

12Din locu-acela, am plecat

Și, un liman – bun de iernat –

Cătarăm noi. Mulți s-au gândit,

Că locul cel mai potrivit,

Fenix ar fi, un loc aflat

În Creta – el e așezat

În miazănoapte, spre apus,

Și înspre miazăzi, în sus.

13Din miazăzi, vântu-a-nceput,

Ușor, să sufle, și-au crezut

Toți, că, la țintă, au s-ajungă,

Căci calea nu-i așa de lungă.

De-aceea, ei au ridicat

Sus ancora și-au navigat

Pe lângă Creta. Dar, de-odată,

14Marea a fost învolburată,

De Eurachilon, vânt care

Bătea cu o putere mare,

Pe insulă. Corabia,

15Să lupte-n contră-i, nu putea;

De-aceea, ea a fost luată

Și-n voia lui a fost purtată.

16În grabă mare-am ocolit

Ostrovul – care s-a numit

Clauda – și abia am pus

Mâna pe luntre. Apoi, sus

17Am ridicat-o, imediat,

Și-n urmă-au întrebuințat

Mijloacele de ajutor.

Cu frânghii, au încins, de zor,

Corabia și au lăsat,

Jos, pânzele, căci s-au speriat

Să nu fie, de vânt, luați

Și, peste Sirta, aruncați.

În voia valurilor, noi

Rămas-am să plutim apoi.

18Fiind furtuna tot mai tare,

În zori, am aruncat, în mare,

Încărcătura ce-o avea,

În cala ei, corabia.

19A treia zi, am aruncat

Uneltele. N-a luminat –

20Mai multe zile – soarele;

Nu s-au văzut nici stelele.

Furtuna s-a-ntețit mai tare,

Încât, nădejdea de scăpare,

Toți am pierdut-o. N-am mâncat,

21De multă vreme. S-a sculat,

Atuncea, în mijlocul lor,

Pavel zicând: „Oamenilor!

Vă spun că ar fi fost mai bine

De m-ați fi ascultat pe mine –

În Creta – când v-am îndemnat

Să ne oprim. Am fi scăpat

Și de primejdie, precum

Și de-astă pagubă. Acum,

22Vă sfătuiesc, veseli să fiți,

Pentru că nu o să pieriți.

Pierderi, nimeni nu va avea –

Pierdută-i doar corabia.

23Un înger, al lui Dumnezeu –

Al cărui slujitor sunt eu –

Azi noapte, mi s-a arătat

Și-această veste, el mi-a dat:

24„Tu, Pavele, teamă să n-ai,

Pentru că trebuie să stai,

La Roma, ca să îi vorbești

Cezarului. Astfel, primești

Pe toți cei cari te-au însoțit

La drum, căci ți i-a dăruit

Chiar Dumnezeu.” Așa mi-a spus

Îngeru-acel, apoi, s-a dus.

25Deci, liniștiți-vă, căci eu

Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu,

Și totul fi-va împlinit

Așa precum El a vorbit.

26Avem, peste-un ostrov, să dăm:

Atenți doar, trebuie să stăm.”

27De paisprezece nopți eram

Purtați de valuri și pluteam

Bătuți de vânturi, la-ntâmplare,

Pe Adriatica, pe mare.

La miezul nopții, am simțit

Că marinari-au bănuit

Cum că acum aproape sânt

De un liman, deci de pământ.

28Pe dată, ei au măsurat

Apa, și-atuncea, au aflat

Că douăzeci de stânjeni are,

În adâncime, după care,

Încă puțin, am mai plutit

Și, cinșpe stânjeni, au găsit.

29De teamă să nu se lovească

De stâncă și să se zdrobească

Corabia, au aruncat,

Spre partea dinspre cârmă-ndat’,

Chiar patru ancore, iar noi,

Zorii, i-am așteptat, apoi.

30Corăbierii căutau

Prilej să fugă, și voiau

Ca să sloboadă luntrea-n mare,

Spunând că fac o încercare

De-a ancora corabia

Și-n față. Dar, Pavel știa

31Care, de fapt, e planul lor.

Astfel, a zis ostașilor,

Și-asemenea, sutașului:

„Pentru voi toți, scăpare nu-i,

De-aceștia au să reușească,

Corabia, s-o părăsească.”

32Ostași-atuncea au tăiat

Frânghiile și au lăsat

Să cadă luntrea-n marea-apoi.

33Pavel se-ntoarse înapoi,

Către ceilalți, și a vorbit:

„Azi, paișpe zile-ați împlinit,

De când, de veghe, voi ați stat

Și nimenea nu a mâncat.

34Vă rog, acuma, să luați

Cu toți, ceva, și să mâncați,

Căci vreau să știe fiecare,

Că asta-i spre a sa scăpare.

Nu vă veți pierde, așadar,

Un fir de păr, din cap, măcar.”

35După ce, astfel, a vorbit,

Luând pâinea, a mulțumit

Lui Dumnezeu și a mâncat,

Frângând-o-ntâi. Ei au luat,

36Atunci, cu toții, din mâncare

Și au simțit o-mbărbătare.

37La bord, corabia luase

Cam două sute șapte’șișase

De suflete. Toți au mâncat

38Și-apoi, sătui, au ușurat

Corabia, căci au zvârlit

Grâul, în mare. În sfârșit,

39Când zorile au apărut,

Pământul, nu l-au cunoscut;

Dar au văzut un golf, în zare,

Cu maluri de nisip, spre care,

Au hotărât – de s-o putea –

Să-ndrepte-ncet corabia.

40Ei, ancorele, le-au tăiat,

Au slăbit cârma și-au săltat

Ventrila mică, după vânt.

41Dar, într-o limbă de pământ,

Corabia s-a împlântat,

Cu botul. Neclintită-a stat,

În timp ce partea din ‘napoi

Prinse-a se rupe, mai apoi.

42Ca nimeni să nu scape-not,

Ostași-au socotit că pot

A-i omorî pe cei aflați,

Pe al lor vas, întemnițați.

43Însă, sutașul i-a oprit,

Căci el, pe Pavel, a voit

Să-l scape-n acest fel. A dat

Porunci, spunând ca, imediat,

Aceia care știu și pot,

Să plece, către țărm, înot.

44Ceilalți, pe scânduri, să se pună,

Pe resturi care se adună

De pe corabia sfărmată.

Ei au făcut așa, de-ndată

Și s-au trezit, împinși de val,

Că au ajuns, cu toți, la mal.