1 Samuel 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vitejia lui Ionatan

1Dar Ionatan – acela care,

Pe Saul, drept părinte-l are –

Pe slujitorul ce-l avea

Și care armele-i ducea,

Grabnic, la sine, l-a chemat

Și-n acest fel, a cuvântat:

„Vino cu mine, să-ncercăm,

La Filisteni, ca să intrăm!”

Nimic, lui Saul, nu i-a spus,

Ci doar cu sluga lui s-a dus.

2Saul, la Ghibea, se găsea

Și lângă al ei zid ședea,

Sub rodiul care e aflat

Chiar la Migron, înconjurat

Fiind de toată oastea lui;

Iar numărul poporului

Care alăturea-i ședea,

La șase sute, se vădea.

3Pe-atuncea, Abia – cel care

Pe Ahitub, tată, îl are,

Și care, frate, se vădea

Cu I-Cabod care-l avea,

Tată, pe Fineas, pe cel care,

Drept fiu, preotul Eli-l are

Și cari, la Silo, Îi slujise

Lui Dumnezeu – se potrivise

De a purta efodul lui,

Adică al preotului.

În tabără, nu s-a aflat

Că Ionatan era plecat.

4În trecătorile prin care

Croit-a Ionatan cărare

Spre străjile ce le aveau

Ceata de Filisteni, erau

Două stânci mari ce s-au aflat

Față în față, ne-ncetat,

Ca niște paznici puși sub soare,

De veghe, lângă trecătoare.

Boțeț, întâia, s-a numit,

Iar cea de-a doua a primit,

Drept nume, Sene. Prima stâncă

5Spre miazănoapte-arată încă,

Având Mișmașu-n față pus.

A doua, fața și-a adus

Spre miazăzi și a privit

Astfel la Gheba, negreșit.

6În urmă, Ionatan îi zise

Feciorului ce-l însoțise:

„Haidem acum, să încercăm –

De vom putea – să-naintăm

Până la straja cea pe care

Neamul de Filisteni o are.

De neamu-acesta, niciodat’ –

Cari împrejur e netăiat –

Să nu te temi, căci Dumnezeu

E Cel ce poate ca, mereu,

Să ne aducă izbăvire –

Indiferent de ce oștire

Ne însoțește. Dacă-i mare –

Sau dacă este mică – n-are

Vreo importanță-n ochii Lui,

Căci voia este-a Domnului.

Să mergem dar, căci El, apoi,

Poate lucrează pentru noi.”

7Feciorul cari îl însoțea

Și care, armele-i, ducea,

Răspunse-ndată: „Fă cum vrei,

Dar și pe mine să mă iei,

Căci sunt alăturea de tine.

Să faci precum gândești că-i bine.

Urmează-ndemnul cel pe care,

Inima ta, îl simți, că-l are.”

8„Ei bine!” – Ionatan a spus –

„Acum e timpul de-a fi pus

Al nostru plan, în aplicare,

Hai să ieșim la drumul mare,

Să ne-arătăm dar, străjilor

Din oastea Filistenilor.

9Dacă au să ne zică: „Stați

Unde sunteți și așteptați,

Pentru că, de îndată, noi

O să ne pogorâm la voi!”,

Ne vom opri să-i așteptăm

Și n-o să mai înaintăm.

10Dacă vor zice: „Hai, veniți

Grabnic, aici să vă suiți!”,

Vom merge, fără teamă, noi,

Pentru că știm că Domnu-apoi,

În mâna noastră, o să-i dea

Și-astfel, izbândă, vom avea.

De-aceea-ți spun acuma, ție:

Semn, lucru-acesta să ne fie!”

11S-au înțeles astfel și-apoi,

La Filisteni s-au dus cei doi.

Străjile cari i-au observat,

În acest fel, au cugetat:

„Evreii care s-au pitit

Prin găuri, iată-i, au ieșit.”

12Străjeri-au spus către cei doi:

„Suiți-vă până la noi!”

Atuncea, Ionatan îi zise

Feciorului ce-l însoțise:

„Hai după mine, fără teamă,

Căci Domnul nost’, de bună seamă,

În mâna noastră, o să-i dea

Și-astfel, izbândă, vom avea!”

13Și Ionatan s-a cățărat

Pe stânci, cu greu. S-a ajutat

De mâini, precum și de picioare,

Scăldat în valuri de sudoare.

Îndeaproape-a fost urmat,

De slujitorul său, de-ndat’.

Straja de Filisteni apoi,

Pieri sub mâna celor doi.

14În lupta care s-a purtat,

La douăzeci s-a ridicat

Numărul morților pe care

Ceata de Filisteni îi are.

Locul în care s-au bătut –

Ca suprafață – a avut

Cam jumătate de pogon.

15Apoi, o groază – ca un zvon –

S-a abătut peste popor,

Pe ceata prădătorilor

Și-asupra străjii. Negreșit,

Întreaga țară s-a-ngrozit,

Căci era groaza Domnului

Venită-asupra orișicui.

16Saul la Ghibea se găsea,

Și-n jur, mai multe străji, avea.

Străjile sale au văzut

Tot ceea ce s-a petrecut:

Văzut-au oamenii speriați,

Cum alergau înspăimântați,

Fără a ști unde aleargă,

Sau încotro vor ca să meargă.

17Saul a zis poporului,

Care era în jurul lui:

„Vă rog, acum, să-i numărați

Pe cei care-s cu noi aflați,

Pentru că vreau să știu apoi,

Cine lipsește dintre noi.”

Oameni-ndată au făcut

Așa precum li s-a cerut

Și au aflat, în acest fel,

Precum că Ioanatan e cel

Care, din tabără, lipsea,

Și cel ce armele-i ducea.

18Saul, la Ahia, s-a dus,

Apoi, în grabă, și i-a spus:

„Adu chivotul Domnului!” –

În acel timp, chivotul Lui,

Era cu fiii cei pe care

Neamul lui Israel îi are. –

19Când Saul încă mai vorbea

Cu preotul, zarva creștea

În rândul Filistenilor,

Și se-ntărea zgomotul lor.

Saul, la preot, a strigat:

„Îți trage mâna, imediat!”

20De ai săi oameni însoțit,

Saul, în urmă, a venit,

La locul luptei și-a văzut

Tot ceea ce s-a petrecut.

Când Filistenii i-au zărit,

În luptă s-au învălmășit

Și s-au bătut oameni-acei –

Fără să știe – între ei.

21Evreii care s-au urcat

La Filisteni – cari s-au aflat

Mai dinainte printre ei –

S-au strâns și s-au unit cu cei

Care, pe Saul, îl urmau

Și cari cu Ionatan erau.

22Toți ai lui Israel bărbați

Cari se-ascunseseră speriați

În muntele acela mare,

Pe care Efraim îl are,

Atuncea când au auzit

Că Filistenii au fugit,

Pornit-au ca să-i urmărească

Pe drum și să îi nimicească.

23Domnul a fost, atuncea, Cel

Cari i-a adus lui Israel –

În ziua ‘ceea – izbăvire,

De-a Filistenilor oștire.

Luptele date au cuprins

Ținutul ce era întins

Dincolo de acel loc care

Drept, Bet-Aven, nume, își are.

Ionatan în primejdie

24Ziua aceea s-a vădit

Obositoare, negreșit,

Pentru bărbații cei pe care

Neamul lui Israel îi are.

Saul, pe-al său popor, l-a pus,

Atunci, să jure, și a spus:

„Mereu, să fie blestemat

Omul care va fi mâncat

Din pâine, până se-nserează,

Până când umbrele se-așează,

Și până n-am să mă răzbun

Pe-ai mei dușmani și-am să-i răpun!”

Și nimenea nici n-a mâncat

Până când seara s-a lăsat.

25La o pădure a ajuns

Poporul, iar când a pătruns

În acel codru, s-a-ntâmplat

Că peste multă miere-a dat.

26Când prin pădure a trecut

Poporul, miere, a văzut,

Dar n-a-ntins mâna, nimenea,

Ca să mănânce-apoi, din ea,

Căci jurământu-a fost ținut

De toți cei care l-au făcut.

27Doar Ionatan, știre, n-avuse

De jurământul ce-l făcuse

Întreg poporul. A găsit

Un fagure și și-a înfipt

Toiagu-n el. L-a ridicat

Și-ndată i s-au luminat

Ochii, când gustul, i-a simțit.

28Un om, atuncea, i-a vorbit:

„Iată că tatăl tău a pus

Poporul a jura și-a spus:

„Să fie blestemat cel care

Se va atinge de mâncare!”

Cu toții fost-au obosiți

Și de puteri erau sleiți.

29Îndată, Ioanatan îi zise

Omului care îi vorbise:

„Iată ce cred, acuma, eu:

Gândesc precum că, tatăl meu –

Prin jurământul așezat –

Poporul doar l-a tulburat.

Când am simțit gustul pe care

Mierea aceasta bună-l are,

Privirea mi s-a luminat!

30Poporul – de ar fi mâncat

Din prada Filistenilor –

Încredințat sunt eu, că lor,

Pierderi mai multe-ar fi putut –

Atuncea – să le fi făcut.

Astfel, înfrângerea lor, oare,

Nu ar fi fost cu mult mai mare?”

31Israeliții, negreșit,

Pe Filisteni i-au biruit

În ziua ‘ceea, începând

De la Micmaș și ajungând

Până la Aialon apoi.

Când s-a sfârăit acel război,

Poporul fost-a obosit

Și de puteri era sleit.

32Asupra prăzii, de îndat’,

Cu toți-apoi s-au aruncat.

Au adunat viței și boi,

Precum și foarte multe oi

Pe care le-au înjunghiat

Jos – pe pământ – și le-au mâncat

Cu tot cu sânge, negreșit.

33Mai mulți, la Saul, au fugit,

În grabă, și l-au înștiințat

De tot ceea ce s-a-ntâmplat:

„Iată, poporul tău greșește,

Acuma, și păcătuiește

Față de Dumnezeu, căci iată,

Cu sânge, carnea e mâncată!”

Saul a zis: „Vă dau de știre

Că faceți o nelegiuire.

O piatră mare să luați

Și-aicea să o așezați.

34Împrăștiați-vă-n popor

Și spuneți-le, tuturor,

Să își aducă fiecare,

Boul sau oaia ce o are,

Aici, spre a fi junghiate

Și-abia apoi pot fi mâncate,

Ca nu cumva să mai greșească

Și astfel să păcătuiască,

Față de Domnul, când mănâncă

O carne-n cari sânge e încă.”

Apoi, poporul a venit

Să își aducă – negreșit –

Boul să fie-njunghiat

Pe piatra ce s-a așezat.

35Acolo, Saul a zidit,

În urmă, un altar, menit

A fi în cinstea Domnului.

E cel dintâi altar al Lui,

Pe care Saul l-a durat.

36Saul, apoi, a cuvântat:

„Să mergem ca să-i urmărim,

Pe Filisteni, să-i jefuim,

De ziuă pân’ o să se crape,

Și nici unul să nu ne scape!”

În urmă, preotul s-a dus

La Saul și astfel i-a spus:

„Hai să ne-apropiem – zic eu –

Întâi, cu toți, de Dumnezeu.”

37Saul pe Domnul L-a-ntrebat:

„Dorești să mă pogor, îndat,’

Pe urma Filistenilor?

O să lași oare-al lor popor,

În mâinile lui Israel?”

Dar Domnul, în ceasul acel,

Nici un răspuns, lui, nu i-a dat.

38Saul din nou a cuvântat:

„Toți căpitanii cei pe care

Poporul Israel îi are,

Să vină-n față, să-ncercăm

Ca împreună să-l aflăm

Pe cel care-a păcătuit,

În astă zi. Căci – negreșit –

39De-i vinovat chiar fiul meu,

Viu este Domnul Dumnezeu –

Izbăvitorul Cel pe care

Neamul lui Israel Îl are –

Cu moartea fi-va pedepsit.

Nici un cuvânt nu a rostit

Poporu-atunci, ci a tăcut.

40Saul, apoi, a mai cerut

Ca toți să se îndepărteze

Și mai deoparte să se-așeze,

Zicând: „De altă parte, eu

Am să m-așez cu fiul meu –

Cu Ionatan.” Toți au făcut

Așa precum li s-a cerut

Și i-au răspuns: „Fă precum crezi

Că e mai bine să lucrezi!”

41Saul a zis, atunci, astfel:

„O, Doamne al lui Israel,

Arată-mi adevăru-ndat’,

Căci vreau să știu ce s-a-ntâmplat!

Sorți-au fost puși s-aleagă-apoi

Și au căzut pe amândoi –

Pe Saul și pe al său fiu –

Scăpând întreg poporul viu.

42În urmă, a mai zis apoi:

„S-aleagă sorții, între noi,

Să știm cine-i de vină: eu,

Sau Ionatan, feciorul meu!”

Pe Ionatan sorți-au căzut,

Iar tatăl său, când a văzut

43Lucrul acesta, l-a-ntrebat:

„Spune-mi acum, ce s-a-ntâmplat?

Atuncea, Ionatan a spus:

„Când prin pădure eu m-am dus,

Puțină miere am luat,

Cu-al meu toiag, și am gustat.

Sunt vinovat, căci am greșit.

Pot fi, cu moartea, pedepsit.”

44Saul răspunse: „Dumnezeu,

Cu toată-asprimea Lui, mereu,

Față de mine să se poarte,

De nu vei fi lovit de moarte!”

45Poporul, însă, a sărit

Să-l apere și a vorbit:

„Pe Ionatan, acum, voiești,

Cu moartea să îl pedepsești?

Dar nu e el acela care,

Această izbăvire mare,

Azi, a făcut-o-n Israel?

Să nu te-atingi, cumva, de el!

Viu este Domnu-ntr-adevăr,

Căci nici măcar un fir de păr

N-ai să clintești din capul lui,

Căci doar cu voia Domnului,

El, toată ziua, a lucrat!”

Astfel, poporul l-a scăpat –

Pe Ionatan – de moartea care

Gata era a-l prinde-n gheare.

46Saul nu i-a mai urmărit

Pe Filisteni, ci a pornit

Spre casa lui și, imediat,

Întreg poporul l-a urmat.

Războaiele lui Saul și neamul lui

47După ce Saul a șezut

Ca împărat, el a făcut

Războaie multe cu cei care,

Israelul, vrăjmași, îi are.

El s-a luptat cu Moabiții

Și cu Edom, cu Amoniții,

Cu împărații cari ședeau

La Țoba de împărățeau

Și-apoi cu Filistenii care,

Pe Israel, apăsau tare.

În lupta împotriva lor,

A fost, mereu, biruitor.

48Saul, viteaz, s-a dovedit

Și pe-Amalec l-a biruit,

Scăpându-l pe al său popor,

De crudul lui jefuitor.

49Saul, trei fii, a dobândit:

Primul e Ionatan numit,

Al doilea Ișvi s-a chemat,

Și Malchișua l-a urmat.

Saul, și fete, mai avea:

Merab întâia se numea,

Iar ultima ce s-a născut,

Mical, drept nume, a avut.

50Ahinoam, a fost chemată

Nevasta lui, iar al ei tată

Fusese Ahimaț, cel care

E căpetenia cea mare

De peste oastea lui Abner,

Iar al său tată este Ner –

Unchiul lui Saul – negreșit.

51Tatăl lui Saul s-a numit

Chis, și e fratele lui Ner –

Cel care-i tatăl lui Abner.

Chis și cu Ner, frați, se aflau,

Iar pe-Abiel, tată-l aveau.

52Viața lui Saul s-a vădit

Un lung război – necontenit –

Crâncen și neîndurător,

În contra Filistenilor.

Saul, de câte ori găsise

Un om care se dovedise

Voinic și tare, îi cerea

Să-i șeadă-apoi, alăturea.