Ieremia 23 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Păstorii lui Israel

1„Vai de păstorii cei pe care

Sărmana Mea turmă îi are,

Pentru că ei Îmi risipesc

Turma și-apoi o nimicesc!”

2Iată ce-a zis Domnul, Acel

Ce-i Dumnezeu în Israel:

„Pentru că voi Mi-ați risipit

Turma și nu v-ați îngrijit,

Cu drag, de ale Mele oi,

Am să vă pedepsesc apoi,

Căci rele fapte-ați săvârșit.”

3„Eu Însumi Mă voi fi-ngrijit,

De rămășița cea pe care

Sărmana Mea turmă o are.

În țările în care voi

Mi-ați risipit bietele oi,

Voi merge să Mi le adun

Ca laolaltă să le pun.

Le voi aduce înapoi

Și pe pășunea lor, apoi,

Am să le-așez, să le-ngrijesc

Să crească și să le sporesc.

4Am să aleg alți păstori, noi,

Și îi voi pune peste oi.

Ei, turma Mea, au să o pască

Și ne-ncetat au s-o păzească,

Iar oilor – de bună seamă –

Atunci nu le va mai fi teamă.

Nici groază n-au să mai simțească

Și nici una n-o să lipsească.

5„Iată, vin zile” – Domnu-a zis –

„În care, precum am promis,

Odrasla cea neprihănită

Are să-i fie dăruită

Lui David. El va-mpărăți

În țară și va împărți

Dreptatea, căci în ce va spune,

Va arăta înțelepciune.

6Când vremea Lui are să vie,

Mântuit, Iuda, o să fie,

Iar Israelul va avea,

În locuință, liniștea.

Un Nume, El o să primească

Și astfel au să Îl numească

Toți oamenii din țara voastră,

„Domnul, Neprihănirea noastră!”

7„De-aceea Domnul a zis: „Iată,

Curând, o vreme se arată,

În care nu se va putea

Ca să mai spună nimenea

„Viu este Domnul! Viu e Cel

Care l-a scos pe Israel,

Din al Egiptului ținut

Și din rob, liber l-a făcut!”

8Atuncea se va spune-astfel:

„Viu este Domnul! Viu e Cel

Cari pe Israel l-a scăpat

Din țara-n care s-a aflat,

În miazănoapte – înrobit –

Și de pe unde izgonit

Fusese de-al său Dumnezeu!”

Căci iar, îl voi aduce Eu,

Pe al lui Israel popor

Și-am să-l așez în țara lor.”

9Iată cuvântul ce s-a spus

Și e pentru proroci adus:

„Inima-n piept mi s-a zdrobit

Și-un tremur, fără de sfârșit,

Mi-a cuprins oasele de-ndat’.

La fel sunt, ca și un om beat –

Ca și cel care-i amețit

De vinul ce l-a înghițit –

Din pricina cuvântului

Cel sfânt, din partea Domnului.

10De preacurvii, țara e plină,

Iar jurămintele-s pricină

Pentru-a ei jale necurmată.

Iată, câmpia e uscată.”

Alergătura lor țintește

Numai spre rău și se vădește

Că vitejia arătată

Spre făr’delegi e îndreptată!

11Prorocii lor și-ai lor preoți,

Stricați, se dovedesc, cu toți.

„Căci a lor răutate, iată,

Și-n Casa Mea este aflată” –

Spusese Domnul despre ei.

12„De-aceea, oamenii acei

Vor avea calea lunecoasă,

Nesigură și-ntunecoasă.

Vor fi împinși și au să cadă

Și toată lumea o să vadă

Că voi aduce-asupra lor

Valul nenorocirilor,

În anul ce îl pregătesc,

În care am să-i pedepsesc.”

13Printre prorocii cei pe care

Țara Samariei îi are,

O nebunie și-a făcut

Loc în cuvânt și am văzut

Cum că pe Baal l-au prorocit.

Pe-al Meu popor l-au rătăcit,

Și în păcat, în acest fel,

Au dus întregul Israel!

14Dar în Ierusalim, apoi,

Printre prorocii de la voi,

Lucruri grozave am văzut,

Căci mari păcate au făcut.

Sunt preacurvari și se adună

Ca să trăiască în minciună,

Să-i întărească pe cei care

Fac rele doar, fără-ncetare,

Și nu voiește nimenea

Să-și lase calea lui cea rea.

De-aceea, i-am asemănat

Eu, cu Sodoma, de îndat’,

Și cu Gomora, căci toți sânt

La fel, o apă și-un pământ.”

15„Văzând fapta prorocilor,

A zis Domnul oștirilor:

„Pelin, drept hrană, vor avea

Și apă otrăvită-or bea,

Căci prin proroci – pe care-i știm

Că sunt azi în Ierusalim –

Nelegiuirea, negreșit,

Întreaga țară a-mpânzit.”

16„A zis Domnul oștirilor:

„Cuvintele prorocilor,

Nu le-ascultați, căci vă mințesc!

Închipuiri vă prorocesc

Și doar vedenii născocite,

Din ale lor inimi ieșite.

Nu de la Domnul a venit

Ceea ce ei au prorocit.

17Celor ce Mă nesocotesc,

În acest fel ei le vorbesc:

„Nu trebuie griji a vă face,

Căci vă veți bucura de pace”,

Iar tuturor acelor care,

După a inimi-aplecare

Știu să trăiască, ei le zic:

„Nu se va întâmpla nimic!

De-aceea-ncredințați să fiți

Că nici un rău n-o să pățiți!”

18Cine e cel care a stat,

La sfatul Domnului, vreodat’,

S-asculte vorba Domnului?

Și cine, la cuvântul Lui,

Urechile și le-a plecat?

Cine l-a auzit, vreodat’?

19Iată, furtuna Domnului

Se iscă la cuvântul Lui.

Când vijelia se stârnește,

Urgia Lui se năpustește

Și cade peste toți cei răi,

Cari se vădesc dușmani ai Săi!

20Mânia nu se potolește,

Până când nu se împlinește

Planul pe care l-a avut,

În a Sa inimă născut.

Veți înțelege tot, ușor –

Curând – în cursul vremilor.

21Pe-acești proroci, iată, v-am zis

Precum că Eu nu i-am trimis.

Și totuși, ei au alergat.

De-asemenea, nu i-am chemat

Și astfel Eu nu le-am vorbit.

Dar totuși, ei au prorocit.

22Dacă, de față ei erau

La sfatul Meu, atunci vesteau,

Poporului Meu, negreșit,

Cuvintele ce le-am rostit

Și-l întorceau din calea rea,

Curmând răul ce îl făcea.

23Numai de-aproape-s Dumnezeu,

Iar de departe nu sunt Eu?

24Dar oare, poate cineva,

În loc ascuns să stea, cumva,

Fără ca să pot să-l văd Eu?” –

Întreabă Domnul Dumnezeu.

„Nu umplu Eu acest pământ

Și cerurile, câte sânt?

25Am auzit ce proroceau

Aceia cari minciuni rosteau

În al Meu Nume. Ei au zis:

„Iată că am avut un vis!”

26Dar până când au să scornească

Minciuni, ca să le prorocească,

Și-nșelăciunile acele

Născute-n inimile rele?

27Dar cred ei că, prin visul lor,

Vor face ca al Meu popor

Să-Mi uite Numele, vreodat’,

Așa precum Mi l-au uitat

Părinții lui, când au trăit,

Căci Baalilor ei le-au slujit?

28Prorocul care a vist

Un vis, să-l spună de îndat’,

Iar cel care a auzit

Cuvântul ce a fost rostit

De către Mine, e dator

Ca să îl spună tuturor,

Întocmai precum a fost spus,

Fără a pune ceva-n plus!

De ce trebuie-amestecat

Grâul cu paie, ne-ncetat?”

29Cuvântul Meu nu-i ca un foc,

Ca un ciocan care – pe loc –

Sfărâmă stânca cea mai tare?

30De-aceea, multă supărare

Îmi fac prorocii cari ar vrea

S-ascundă, unul altuia,

Cuvintele ce le-am rostit.

31Mare necaz am, negreșit,

Pe cei care cuvântu-și iau

Și drept al Meu cuvânt îl dau.

32Mare necaz am pe cei care

Istorisesc, fără-ncetare,

Visuri ce nu-s adevărate,

În inimile lor iscate,

Și care, prin minciuna lor,

Îl rătăcesc pe-al Meu popor.

Ei mint cu mare îndrăzneală,

Cu toate că – fără-ndoială –

Nu Eu sunt cel ce i-a trimis.

Nu Eu le-am spus ce au de zis.

Pentru popor, neîndoios,

Ei nu sunt de nici un folos.

33Dacă poporul din ăst loc,

Dacă un preot sau proroc

Are să-ți pună o-ntrebare,

Zicând: „Ce fel de-amenințare,

A făcut Domnul?”, să le spui:

„Iată cuvântul Domnului,

Prin cari sunteți amenințați:

„Să știți că fi-veți lepădați!”

34Dacă vreun om din acest loc,

Dacă vreun preot sau proroc

Are să vină, după care

Va zice: „O amenințare

A Domnului!”, bine să știe

Că pedepsit are să fie.

Am să îl pedepsesc pe el,

Precum și casa lui, la fel!

35Așa să spună fiecare,

Aproapelui pe cari îl are,

Sau fratelui său: „Ce a spus?”,

Sau „Ce a zis Domnul de Sus?”

36Să nu mai spună altceva!

Să nu mai spună-apoi, cumva,

„Iată, e o amenințare

A Domnului!” Acela care

O să vorbească-n acest fel

Să știe dar că pentru el,

Cuvântul spus de Domnul are

Să fie o amenințare,

Pentru că a răstălmăcit

Cuvintele ce le-a rostit

Cel care-i Domn al oștilor,

Cel viu în vecii vecilor,

Acela care e mereu,

Al nostru Domn și Dumnezeu!

37Așa să-i zici prorocului:

„Care-i cuvântul Domnului?

Ce ți-a răspuns sau ce ți-a spus

Al nostru Dumnezeu, de sus?”

38Dar dacă întâmpla-se-va

Că va mai zice cineva:

„A Domnului amenințare!” –

Deși v-am zis, la fiecare,

Să nu mai spună niciodată

Nimeni, aceste vorbe, iată

39Că am să leapăd, mai apoi,

Cetatea, precum și pe voi!

40Aduc o veșnică ocară

Și peste voi și peste țară.

Aduc necinstea ce va sta

Pe voi și nu se va uita.”