Isaia 19 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Asupra Egiptului

1Aceasta e o prorocie,

Pentru un timp ce va să vie

Peste Egipt, căci se arată

Că împotrivă-i e-ndreptată.

Iată că Domnul călărește

Pe un nor iute și sosește

În al Egiptului ținut.

Înspăimântați, când L-au văzut,

Toți idolii Egiptului

Au tremurat în fața Lui,

Iar Egiptenii – dintr-odată –

Și-au simțit inima-nmuiată.

2„Pe Egipteni am să-i adun,

Îi înarmez și-apoi îi pun

Ca să se bată între ei.

În acel timp, oameni-acei

Se vor lupta frate cu frate,

Și-apoi cetate cu cetate.

Prietenul o să se bată

Cu-al său prieten de îndată,

Pentru că o împărăție,

În contra altei o să fie.

3Duhul din Egipteni-acei

Are să piară-atunci din ei,

Iar al lor sfat am să-l lovesc

Degrabă, și-am să-l nimicesc.

Poporul Egiptenilor

Va cere sfat idolilor.

Îi va-ntreba pe vrăjitori,

Îi va-ntreba pe ghicitori

Și-i va-ntreba – de bună seamă –

Pe-aceia care, morții, cheamă.

4Egiptul îl voi fi lăsat

În mâna unui împărat

Care, de milă, e lipsit

Și-aspru, din fire, s-a vădit.

El îi va fi stăpânitor” –

A zis Domnul oștirilor.

5Apele mării vor seca

Și-atunci râul se va usca,

6Iar apele cele pe care

Țara Egiptului le are,

De-ndat’ au să se împuțească,

Canalele-au să se golească,

Iar trestia se veștejește

Și pipirigul se-ofilește.

7Livezile Egiptului,

De lângă malul Nilului –

Chiar lângă-mbucătura care

O face râul lângă mare –

Se vor preface în țărână.

Are să se usuce până

Și apa-n matca râului.

Ogoarele Egiptului,

Cu ale lor grâne bogate,

Pier, în nisipuri, înecate.

8Pescarii gem și-au să bocească

Cei care au să pescuiască

În apa râului. Toți cei

Care întind mreje, și ei

Se vor boci, nemângâiați.

9Apoi, cei care-s învățați

A face inul dărăcit,

Precum și cei care-au urzit

Albele pânze, rușinați

Vor fi atuncea. Întristați

10Fi-vor ai țării domnitori,

Iar simbriașii lucrători

Vor avea inima amară,

Căci nu va fi de lucru-n țară.

11Cei ce-n Țoan vor stăpâni,

Atuncea vor înebuni,

Iar sfetnicii cei înțelepți –

Cari se vădeau cei mai deștepți,

Din slujba Faraonului –

Au să își piardă-n fața lui

Înțelepciunea arătată

Și proști vor fi ei, dintr-odată.

„Dar oare, cum de îndrăzniți,

Lui Faraon să îi vorbiți

Și să îi spuneți mai apoi:

„Fii de-nțelepți doar, suntem noi,

Venind din vechii împărați

Ce-au fost aici încoronați!”?”

12„Unde-ți sunt oameni deștepți?

Unde sunt ai tăi înțelepți?”

„Să vină, să le poruncești

Descoperiri dumnezeiești

Să-ți facă și să te-nștiințeze

Despre ce are să urmeze,

Ca să știi astfel, negreșit,

Tot ceea ce a pregătit

Acum Domnul oștirilor,

În contra Egiptenilor.

13Cei ce-n Țoan au stăpânit,

Cu toții au înnebunit,

Iar cei din Nof – fără-ndoială –

În tot ceea ce spun, se-nșală.

De-asemenea, aceia cari

Sunt peste seminții mai mari –

Condușii fiind de a lor fire –

Duc tot Egiptu-n rătăcire.

14Domnul a pus – fără-ndoială –

În toți, un duh de amețeală,

Spre-a fi Egiptul clătinat

Asemenea unui om beat.

15Egiptul nu va mai avea,

Pe lângă el, pe nimenea

În stare ca să socotească

Și-apoi, ceva să-nfăptuiască,

Căci cap, el nu va mai avea,

Nici coadă de asemenea,

Nici trestii, nici ram de finic.

El nu va mai avea nimic.

16Ca o femeie o să fie

Egiptul, când are să vie

Timpul acela. Tremur mare,

Îl va-ncerca pe fiecare,

Când va vedea asupra lui,

Brațul întins al Domnului.

17Atunci, chiar a lui Iuda țară,

O grozăvie, o să pară

Pentru Egipt. Dacă cumva,

O să vorbească cineva

Despre această țară, iată,

Se îngrozește, dintr-odată,

Din pricine întemeiate

Pe hotărârile luate

De către Cel care, mereu,

E al oștirii Dumnezeu.

Egiptul împreună cu Asur și Israel

18În vremea care va să vie,

Doar cinci cetăți au să mai fie,

În al Egiptului ținut,

În care să se fi putut

Vorbi în limba cea pe care

Țara Canaanului o are.

Dintre acestea, una – iată –

„A nimicirii” e chemată!

19În al Egiptului ținut,

În acel timp, va fi făcut

Un stâlp – pus chiar lângă hotar –

Precum și un mare altar,

Cari fi-vor ale Domnului.

Altarul Său și stâlpul Lui

Vor fi – pentru întreaga fire –

Un semn, precum și-o amintire,

20Iar pentru Cel cari, tot mereu,

E al oștirii Dumnezeu,

Acestea vor avea să fie

Un semn, precum și-o mărturie –

În al Egiptului ținut –

Pentru tot ceea ce-a făcut.

Poporul fi-va, negreșit –

În vremea ‘ceea – asuprit

Și apăsat de un jug greu.

Îl va striga pe Dumnezeu

Și-atuncea, un mântuitor –

Care-i va fi apărător –

Are să îi trimită El

Și îl va izbăvi astfel.

21Apoi, Domnul oștirilor,

În fața Egiptenilor,

O să Se facă cunoscut,

Fiind – astfel – de toți, știut.

Îi va aduce fiecare,

Jertfe și daruri de mâncare,

Iar juruințele făcute,

În fața Lui, vor fi ținute.

22După ce are să-i lovească,

Domnul o să-i tămăduiască

Pe Egipteni, iar ei – apoi –

Se vor întoarce înapoi

La Domnul, dându-I ascultare,

Și-au să primească vindecare.

23Un drum, Egiptul va avea –

Atunci – până-n Asiria.

Pe el va merge Egipteanul

Și va veni Asirianul,

Căci împreună, amândoi,

Vor sluji Domnului apoi.

24În acea vreme, Israel,

Al treilea o să fie el,

Unit fiind cu Egiptenii

Precum și cu Asirienii,

Ca și o binecuvântare

Dată de Dumnezeu Cel tare,

În mijlocul ăstui pământ.

25Atunci, va zice Domnul Sfânt:

„Să fie binecuvântat

Întreg Egiptul, ne-ncetat,

Căci el este poporul Meu.

Voi binecuvânta mereu,

De-acuma, și Asiria,

Pentru că e lucrarea Mea.

Să fie binecuvântat

Și Israel, neîncetat,

Pentru că întreg neamul lui

E moștenirea Domnului!”