Faptele apostolilor 24 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Pavel la Cezareea

1După cinci zile, a venit

Marele preot, însoțit

De mulți bătrâni. În rândul lor,

Fusese și un vorbitor.

Acela, Tertul, s-a chemat,

Iar preotul care-a-nmânat

Plângerea către dregător,

Fu Anania. Apoi, lor,

2Pavel le-a fost înfățișat,

Iar Tertul a-nceput, pe dat’,

Să îl pârască-n acest fel:

„Mărite Felix” – a spus el –

„De pace, noi ne-am bucurat,

Iar al nost’ neam a căpătat,

Mari îmbunătățiri, prin tine.

3Lucrul acesta, la oricine,

În orice vreme, îl vestim,

În orice loc, și-ți mulțumim.

4Nu vrem, prea mult, să abuzăm

De al tău timp, deci, te rugăm

Ca-n bunătatea ta cea mare,

Câteva vorbe, cu răbdare,

Să le asculți. Noi am găsit,

5Că omu-acesta, negreșit,

Este o ciumă; plănuiește

Rele, mereu, și-i răzvrătește

Pe toți Iudeii care sânt,

Azi, risipiți pe-acest pământ.

De-asemeni, el e cel mai mare,

Între Nazarineni – cel care,

6Să spurce Templul, a-ncercat.

L-am prins și-am vrut ca, judecat,

Să fie, după Legea noastră.

7Vedeți dar, înălțimea voastră,

Că Lisias, când a aflat,

Din mâna noastră, l-a scăpat

8Și-a poruncit pârâșilor,

La tine – mare dregător –

Să vină, să-l învinuiască.

Măria ta, de-o să voiască

Să-l cerceteze-amănunțit,

Are să afle, negreșit,

De ce anume-l pârâm noi.”

9Iudeii s-au unit apoi,

În vina cari i s-a adus,

Zicând că-i drept tot ce s-a spus.

Apărarea lui Pavel

10Când dregătorul i-a făcut

Semne, Pavel a început

Ca să vorbească-n apărare:

„Știu că, de mult, tu ești cel care

Ai fost – și ești – judecător,

Al neamului Iudeilor.

De-aceea, eu am să-ndrăznesc,

Cu-ncredere, ca să vorbesc,

În apărarea mea, pe dată:

11Cam doisprezece zile, iată,

Trecut-au de când m-am suit –

Lucrul acesta-i dovedit

Și poți să te încredințezi

Singur, de vrei să cercetezi –

Eu, la Ierusalim, cu bine,

Să mă închin, cum se cuvine.

12Cu nimeni, eu nu am vorbit.

La Templu, ei nu m-au găsit –

În sinagogi sau în cetate –

Făcând răscoală. Astfel, toate

13Acele lucruri ce le-au spus –

Pe care-n seama mea le-au pus –

Voind să mă învinuiască,

Nu pot ca să le dovedească.

14Iată, mărturisesc că eu

Slujesc acelui Dumnezeu,

Slujit și de părinții mei,

După o Cale, pe cari ei,

Acum, partidă o numesc;

De-asemenea, mărturisesc

Cum că, în Lege, cred mereu,

Și în proroci. În Dumnezeu,

15Este nădejdea mea cea mare –

Cum au ei înșiși, fiecare –

Că-n timpul care o să vie,

O înviere va să fie

Și pentru cei care sunt drepți,

Și pentru cei care-s nedrepți.

16De-aceea, mă silesc, mereu,

Să îmi păstrez, cugetul meu,

Curat, în fața Domnului,

Dar și în fața omului.

17După ce mulți ani am lipsit,

Cu milostenii, am venit,

Pentru-al meu neam; apoi m-am dus,

La Templu, daruri, de-am adus.

18Tocmai atunci, niște Iudei,

Din Asia – pârâșii mei –

Tocmai atunci deci, curățit,

Șezând în Templu, m-au găsit.

Dar fără gloată-n jurul meu

Și fără nici o zarvă. Eu

19Gândit-am că acești Iudei,

Ar trebui ca înșiși ei,

Să vină-aici și să vorbească

Și-n fața ta să mă pârască,

Dacă cumva ei ar avea,

De spus, ceva-mpotriva mea.

20Să spună cei care-au venit

Aici, ce vină mi-au găsit,

Când, în Sobor, m-am arătat,

21Afară de a fi strigat:

„Pentru-nvierea morților,

Supus sunt judecăților!”

22Felix știa de „Cale”. El

I-a amânat, vorbind astfel:

„Voi cerceta, pricina voastră,

Când va veni, în fața noastră,

Chiar căpitanul Lisias.

Acuma, să plecați, vă las.”

23Sutașului, i-a poruncit,

Ca Pavel să fie păzit

Și, în acelaș’ timp, lăsat

Puțin mai slobod, căutat

De cei cari vor să îi vorbească

Sau ar fi vrut să îi slujească.

Pavel stă de vorbă cu Felix

24Câteva zile au trecut,

Când Felix chiar, a apărut

De-a sa nevastă, însoțit.

Drusila, soața-i s-a numit,

Fiind Iudeică. L-au chemat

Pe Pavel și l-au ascultat

Vorbind despre Hristos Iisus.

25Când de neprihănire-a spus

Pavel, precum și de-nfrânare,

De judecata viitoare,

Felix îi zise îngrozit:

„Azi e destul cât am vorbit.

Du-te, căci o să mai vorbim,

Când alt prilej o să găsim.

Am să te chem și iar vom sta,

Atenți, și te vom asculta.”

26Felix, încă, nădăjduia,

Că Pavel, bani, are să-i dea;

De-aceea, el l-a tot chemat

Și, să vorbească, l-a lăsat.

Pavel înaintea lui Festus

27Doi ani s-au scurs, în acest fel.

Felix plecă, iar după el,

Porcius – zis Festus – a venit.

Pentru că Felix a voit

Să facă după placul lor –

Adică al Iudeilor –

Pe Pavel, și când a plecat,

El îl lăsă întemnițat.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help