Deuteronomul 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Omorurile ai căror făptuitori sunt necunoscuți

1„Dacă în țara ce-o primești

Tu, de la Dumnezeu, găsești,

Pe câmp, întins – din întâmplare –

Un om ucis, făr’ a ști care

Este acel ce l-a lovit,

2Să chemi bătrânii, negreșit,

Și pe ai tăi judecători.

Să facă ei, măsurători,

Pentru a ști ce depărtare

E între prima așezare

Și trupul mort ce l-ai găsit.

3După ce fi-va stabilit

Care-i cetatea căutată –

Deci care-i mai apropiată –

Bătrânii din cetatea ‘ceea,

Vor trebui, după aceea,

Ca să aleagă o vițea

Care, nicicând, de nimenea,

La muncă, nu a fost luată

Și nici la jug, n-a fost legată.

4Vițeaua trebuie adusă

Și într-o vale apoi, pusă,

Care, de apă, e udată

Și cari nu seacă niciodată.

Pământul ei, să nu-l arați

Și nici să nu îl semănați.

Duceți vițeaua-n vale voi,

Unde-i tăiați capul apoi.

5Atunci, preoții au să vie –

Fiii lui Levi – ca să fie

Aproape, căci, bine-nțeles,

Pe-aceștia, Domnul i-a ales,

Ca-n a Lui slujbă, să lucreze

Și ca să binecuvinteze

În Numele lui Dumnezeu

Și pot a hotărî, mereu,

În certurile izbucnite,

Sau când sunt răni pricinuite.

6Bătrânii din cetatea care,

La cea mai mică depărtare –

De trupul mort – are să fie,

În urmă, trebuie să vie

Ca, mâinile, să și le spele

Asupra acelei vițele

La care, capul, i-au tăiat

7Și-apoi, să spună: „N-au vărsat

Mâinile noastre – negreșit –

Sângele celui ce-a pierit.

Ai noștri ochi nu au văzut,

Când al său sânge s-a pierdut.

8Iartă-l dar, Doamne, pentru el,

Pe-al Tău popor, pe Israel.

Nu ține-n socoteala lui,

Sângele scurs al omului –

Sângele-acest nevinovat,

Care aici a fost vărsat.”

Sângele-atunci – fără-ndoială –

Nu îți e pus, la socoteală.

9Deci astfel, fi-va curățat

Sângele cel nevinovat,

Din neamul tău, făcând mereu,

Ce-I e plăcut, lui Dumnezeu.”

Prinșii de război – Drepturile întâilor născuți

10„Când o să mergeți la război

Și-n mâinile voastre, apoi,

Vrăjmașii, prinși, vă vor cădea –

Căci Dumnezeu o să vi-i dea –

11Poate-ntre ei o să vedeți

Femei frumoase, pe cari vreți,

Neveste, să le-aveți apoi.

12Să le luați, acasă, voi

Și-acolo, când vor fi intrat,

Să-și taie unghiile-ndat’,

Să-și radă capul, după care

13Să-și lepede straiul pe care,

Când au fost prinse, l-au purtat.

Vor plânge-o lună, ne-ncetat,

Pe-ai lor părinți și-abia apoi,

Puteți intra, la ele, voi,

Ca de soții, să le luați

Pentru ca să le fiți bărbați.

14Dacă, cumva, nu îți va place

Femeia, să o lași în pace,

Să plece unde o să vrea;

Dar pe argint, nu vei putea

Ca să o vinzi și nici nu poți,

Drept roabă ca să o socoți –

Și-astfel, de ea, să te slujești –

Căci n-ai voie s-o înjosești.

15Dacă există un om care,

Acasă, două soațe are,

Iar el, pe una, se vadește

Cum că mai mult o îndrăgește

Și dacă întâmpla-se-va

Că omul va avea, cumva,

Copii născuți de-aste femei,

Iar cel născut primu-ntre ei

E al aceleia pe care –

Soțul – nu o iubește tare,

16Când va-mpărți al său avut,

De cel care-i întâi născut

Va trebui grijă-a avea.

Nu-i este-ngăduit să-i ia

Dreptul pe cari l-a dobândit

Când el, pe lume, a venit,

Pentru a-l da celui pe care

L-a născut cea iubită tare.

Deci dreptul ce l-a căpătat,

Nu va putea a-i fi luat;

17El trebuie recunoscut –

De tatăl său – drept prim născut –

Chiar dacă-i al femeii care

Nu e iubită foarte tare –

Și, din averea dobândită,

Să îi dea partea cuvenită.”

Fiii neascultători

18„Dacă un om – întâmplător –

Are un fiu ne-ascultător

Și îndărătnic, un fiu care

Nu o să deie ascultare

Cuvântului părintelui –

Al mamei, sau al tatălui –

Chiar dacă fost-a pedepsit,

Iată ce trebuie-mplinit:

19Tatăl și mama să se ducă,

Să-l ia și-n urmă, să-l aducă

Bătrânilor – acei pe care,

Cetatea lor, atunci, îi are –

La poarta locuinței lor.

20Să spună-apoi, bătrânilor:

„Acesta-i fiul nostru. El

Nu vrea s-asculte-n nici un fel,

De vorbele părinților,

Căci este neascultător

Și îndărătnic. Negreșit,

Bețiv și lacom, s-a vădit.”

21Pietre să fie adunate,

Iar cei cari fi-vor în cetate,

Cu ele-apoi, să îl lovească,

Pân’ are să se prăpădească.

Să-nlături, din mijlocul tău –

În felu-acesta – orice rău.

Israelul – de bună seamă –

Va auzi și-o să se teamă.”

Despre cei spânzurați

22Dacă se va-ntâmpla, cumva,

Că omorât e cineva –

Pentru a sa nelegiuire

Care-i aduce osândire

La moarte – și l-ai spânzurat,

23Al său trup nu va fi lăsat

Noaptea, pe lemn, ci să-l luați

Și-n acea zi să-l îngropați;

Căci omul spânzurat, mereu,

E blestemat, de Dumnezeu.

Să nu spurcați țara pe care,

Iată că Domnul vostru are

Ca să v-o dea, în stăpânire,

Să o aveți drept moștenire.”