2 Samuel 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Războiul cu amoniții

1Când cel ce fost-a-nscăunat,

Peste Amon, ca împărat,

Muri, în locu-i a venit

Feciorul său, de a domnit.

Hanun, e numele purtat

De către noul împărat.

2David a zis: „La rândul meu,

Acum, am să arăt și eu

Bunăvoință lui Hanun,

Căci și-al său tată a fost bun,

Față de mine, ne-ncetat.

Astfel, așa cum s-a purtat

Cu mine – în trecut – Nahaș,

La rându-mi, cu al său urmaș,

La fel am să mă port și eu,

Și am să-i dau sprijinul meu.”

Apoi el, slugi, a repezit,

Pân’ la Hanun, căci a dorit

Să-l mângâie-n durerea lui,

Dată de moartea tatălui.

Când slujitorii au intrat

În țara lui Amon, de-ndat’,

3Toți oamenii aceia cari

Peste-Amoniți erau mai mari,

S-au dus pân’ la Hanun și-au zis:

„Tu crezi că David i-a trimis

Pe slujitorii săi – la tine –

Ca să te mângâie? Ei bine,

Noi nu credem așa ceva!

Este cu totul altceva:

David trimite-astă solie,

Căci el dorește ca să știe

Cum e cetatea și-a ei pază,

Iar după ce o cercetează,

Încredințat fii că pornește

Încoace, și o nimicește.”

4Hanun, atuncea, i-a-nhățat

Pe slujitori și le-a tăiat

Bărbile, doar pe jumătate;

Și hainele le-au fost tăiate,

Până la coapse, și-napoi –

La David – i-a trimis apoi.

5David fusese înștiințat

De tot ceea ce s-a-ntâmplat

Și niște oameni a trimis

În fața lor, prin cari le-a zis:

„La Ierihon să vă opriți

Și-acolo să v-adăpostiți

Pân’ vă va crește barba iar,

Și-apoi să vă întoarceți dar.”

6Toți Amoniți-au priceput

Cum că prin ceea ce-au făcut,

Ajuns-au ca, urâți, să fie,

De-a lui Israel seminție.

De-aceea, oameni și-au tocmit

Și de război s-au pregătit,

Iar pedestrimea adunată,

Din Siria a fost luată.

Erau la douăzeci de mii

Dintre ai Siriei copii.

Unii, din Bet-Rehob, veneau;

Alții, din Țoba, se trăgeau;

De la cel care-nscăunat

A fost, în Maca, împărat,

O mie de oșteni chemară,

Iar doisprezece mii luară

Dintre aceia care sânt

Aflați pe-al Tobului pământ.

7David fusese înștiințat

De tot ceea ce s-a-ntâmplat,

Și-astfel Ioab – acela care,

Peste oștiri era mai mare –

Trimis a fost, în contra lor,

Cu oștile Evreilor.

Cei care, cu Ioab, erau,

Oameni viteji, se dovedeau.

8Când Amoniții i-au zărit,

În mare grabă au ieșit

Și-n linie – pentru război –

S-au așezat cu toți apoi,

Chiar lângă poarta de intrare,

Pe cari cetatea lor o are.

Oastea din Siria luată,

În câmp fusese așezată,

Căci la un loc s-au adunat

Cei cari din Țoba au plecat,

Cei de la Maca, din Rehob,

Precum și cei veniți din Tob.

9Ioab a înțeles, de-ndat’,

Ce luptă are de purtat,

Știind că se va bate-apoi,

Și înainte și-napoi.

O ceată-atuncea, și-a ales

Și pe-acei oameni i-a trimes,

În contra Sirienilor.

10A așezat, conducător,

Pe restul oștii adunate,

Pe Abișai – pe al său frate –

Care să țină, în război,

Piept, Sirienilor. Apoi,

11El zise, către Abișai:

„Tu, neclintit, voiesc să stai.

Dar dacă întâmpla-se-va

Că Sirieni-or fi, cumva,

Mai tari, decât sunt eu, să știi

Că-n ajutor, doresc să-mi vii.

Atunci însă, când voi vedea

Precum că nu veți mai putea

Să țineți piept, la Amoniți,

De mine, fi-veți sprijiniți.

12Fii tare și să arătăm

Curaj, în lupta ce-o purtăm,

Pentru cetățile pe care,

Al nostru Dumnezeu le are,

Și pentru-al nost’ popor. Acum,

Să facă Dumnezeu precum

Găsește El, de cuviință!

Va fi, după a Lui dorință!”

13Ioab și-ai săi i-au atacat

Pe Sirieni. Ei s-au speriat

Și au fugit din fața lor.

14Oștirea Amoniților,

Din depărtare, a văzut

Tot ceea ce s-a petrecut,

Fugind apoi, înspăimântată,

De Abișai și a lui ceată.

Toți, în cetate, au pătruns,

Unde, în urmă, s-au ascuns.

Apoi Ioab – și-ai săi – porniră

Și la Ierusalim, veniră.

15Când Sirienii au văzut

Că Israelul i-a bătut,

Puterile și-au adunat,

Ca să-l înfrunte înc-odat’.

16Mulți Sirieni, atunci, erau,

Cari dincolo de Râu ședeau.

Hadarezer, soli, a trimis,

La ei, prin care le-a transmis

Să vină la Helam apoi,

Gata fiind pentru război.

Hadarezer, în fruntea lor,

L-a așezat conducător,

Chiar pe Șobac, pe-acela care

Era, în oastea lui, mai mare.

17David, atunci când a aflat,

Întreg poporul și-a chemat

Și-astfel, o oaste și-a făcut.

Peste Iordan el a trecut

Și spre Helam s-a îndreptat,

Gata de luptă. Imediat,

Toți Sirienii au ieșit

18Să-i țină piept, dar au fugit

Înspăimântați, din fața lui

Și-a oștii Israelului.

Caii pe care i-a tăiat

David, atunci, s-au ridicat

La șapte sute. I-a lovit

Pe călăreți și au pierit

În ăst fel, patruzeci de mii,

Dintre ai Siriei copii.

Chiar și Șobac – acela care,

Peste oștire-a fost mai mare –

În acea zi, a fost rănit

Și-acolo-n urmă, a murit.

19Toți împărații cei pe care,

Hadarezer, supuși, îi are,

Bătuți – atunci când s-au văzut –

Cu Israel, pace-au făcut,

Iar Sirienii s-au smerit

Și-apoi nu au mai îndrăznit

Ca să îi vină-n ajutor

Neamului Amoniților.