Psalmii 71 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1La Tine Doamne, caut eu

A mea scăpare, tot mereu,

Căci numai astfel, niciodat’,

Nu voi rămâne rușinat.

2Scapă-mă, în dreptatea Ta!

Mă izbăvește, nu mai sta!

Pleacă-Ți urechea Domnul meu

Și ajutor îmi dă, mereu!

3Să-mi fii o stâncă, îmi doresc,

Pe care să m-adăpostesc!

Ai hotărât să-mi dai scăpare,

Căci Tu ești stânca mea cea tare,

Precum și cetățuia mea.

4Doamne, te rog, aminte ia

Și izbăvește robul Tău,

Din mâna omului cel rău,

Din mâna celui dovedit

Precum că e nelegiuit!

5Tu Doamne ești nădejdea mea.

În Tine-mi pun încrederea,

Încă din anii tinereții

Și până la sfârșitul vieții.

6Sprijin, pe Tine, te-am avut,

De când măicuța m-a născut.

De când în pântec eram eu,

Ești binefăcătorul meu.

Pe Tine, eu am căutat

Ca să Te laud, ne-ncetat.

7Eu, pentru mulți, acum pot spune

Că am ajuns ca o minune,

Dar Tu Te-arăți – fără-ncetare –

A fi scăparea mea cea tare.

8Doar laude avea-voi eu,

În gură, pentru Dumnezeu,

Căci zilnic am să Îl cinstesc

Și slavă am să-I dăruiesc.

9Să nu mă lepezi, Domnul meu,

Dacă bătrân am să fiu eu,

Fără puteri. Să mă păzești!

Nicicând să nu mă părăsești!

10Vrăjmașii mei vorbesc de mine

Și-așteaptă să le vină bine

Să îmi ia viața. Se-ntâlnesc

Și împotrivă-mi uneltesc,

11Zicându-și: „Iată, negreșit

Că Dumnezeu l-a părăsit!

Să-l înhățăm, căci nimenea,

Scăpare, nu o să-i mai dea!”

12Doamne, în bunătatea Ta,

De mine, nu te-ndepărta!

Doamne, al meu ocrotitor,

Grăbește și-mi dă ajutor!

13Fă să rămână de rușine,

Cei care mă pândesc pe mine

Și care moartea mi-o doresc!

Cei ce pierzarea-mi urmăresc,

Mereu să fie rușinați

Și de ocară apăsați!

14Nădejdi – atunci – voi avea eu

Și-am să Te laud tot mereu.

15În fiecare zi vestesc

A Ta dreptate și vorbesc

De mântuirea Ta cea mare,

Cari fără margini îmi apare.

16Despre-ale Tale lucrări cari

Se-arată-a fi nespus de mari –

Necontenit – am să vorbesc

Și-n lume-am să mărturisesc.

Numai a Ta dreptate, eu

Am să o pomenesc mereu.

17Din tinerețe Te-am urmat,

Căci numai Tu m-ai învățat,

Iar eu vestesc – pe a mea cale –

Minunile puterii Tale.

18Să nu mă lepezi, Domnul meu,

Dacă bătrâna am să fiu eu,

Ca să vestesc tăria Ta

Celor ce mă vor asculta,

Pentru a ști de ea, apoi,

Cei ce veni-vor după noi!

19Dreptatea Ta, neîncetat,

Până la cer s-a ridicat.

Ai săvârșit doar lucruri cari

Se-arată-a fi nespus de mari.

Doamne, îmi spune, oare cine

Se-arată-a fi la fel ca Tine?

20Prin mari necazuri ne-ai trecut;

Nenorociri ai abătut

Asupra noastră, însă iară,

Tu, Doamne, ne vei scoate-afară

Din hăul cel întunecat

Și-n viață ne vei fi păstrat.

21Înalță iar, a mea mărire!

Întoarce Doamne-a Ta privire

Spre mine, căci doresc a-Ți cere

Ca să îmi dărui mângâiere.

22În sunet de-alăute, eu

Am să Te laud tot mereu.

Neîncetat Îți voi cânta,

Apoi, credincioșia Ta.

Cu harfa-L laud pe Acel

Cari Sfânt îi e, lui Israel.

23Când laude Îți voi cânta,

Doar bucuria îmi va sta

Pe buze și-n sufletul meu,

Căci Tu l-ai izbăvit mereu.

24Zilnic – apoi – eu voi cânta

Și voi vesti dreptatea Ta,

Căci toți cei cari mă dușmănesc

Și-a mea pieire o voiesc,

Departe sunt ținuți de mine,

Și roși ajuns-au, de rușine.