Zaharia 14 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Iată dar că se pregătește

Și ziua Domnului sosește

Și fi-va prada dobândită,

În al tău mijloc împărțită.

2Voi strânge neamurile toate

Cari pe pământ vor fi aflate

Și spre Ierusalim apoi,

Le voi trimite, cu război.

Cetatea lui va fi luată

De oastea astfel adunată.

Casele fi-vor jefuite,

Femeile batjocorite

Și înrobită, jumătate

Are să fie din cetate.

Dar va scăpa o rămășiță

Din a poporului lui viță.

3Chiar Domnul Se va arăta,

În acea zi și va lupta –

Atunci – în fața tuturor

Popoarelor neamurilor,

Cum a luptat – precum se știe –

În ziua cea de bătălie.

4Pe muntele Măslinului,

Va sta piciorul Domnului

În ziua ‘ceea, negreșit.

Muntele e la răsărit,

Privind din înălțimea lui

Fața Ierusalimului.

Muntele fi-va despicat.

În două el va fi tăiat:

O parte către răsărit,

Iar alta către asfințit

Și se va face-o vale mare.

Jumate muntele-apoi are

Spre miazănoapte-a se lăsa,

Iar cealaltă parte a sa,

Spre miazăzi va fi lăsată.

5În valea-n acest fel formată

În munții Mei, veți fugi voi,

Căci până la Ațel, apoi,

Are să se întindă ea.

Ca-n vremile lui Ozia –

Cel ce în Iuda a domnit,

Când de cutremur ați fugit –

La fel și-atunci fugi-veți voi.

Se vor sfârși toate și-apoi,

Are să vină Domnul meu,

Cel care-mi este Dumnezeu.

Atunci când are să sosească,

Toți sfinții au să-L însoțească!

6Dar acea zi când o să vină,

În lume nu va fi lumină,

Iar stelele strălucitoare

Se vor ascunde-ngraba mare.

7Va fi o zi deosebită,

De către Domnul rânduită.

Nu va fi zi, dar – totodată –

Nu va fi noapte-ntunecată.

Dar când va fi vremea de seară,

Se va vedea lumina, iară.

8Când vremea ‘ceea o să fie,

O să se vadă, apă vie,

Cum din Ierusalim țâșnește,

Căci din cetate izvorăște.

Din astă apă, jumătate,

Spre mările-n apus aflate,

O să pornească – negreșit –

În timp ce către răsărit,

Spre mările acolo-aflate,

Va curge altă jumătate.

Așa are să fie-n vară

Și tot la fel, în iarnă, iară.

9Domnul va fi încoronat,

Peste pământ, drept Împărat.

Singurul Domn va fi în lume

Și-asemeni fi-va al Său Nume.

10Precum e șesul cel pe care

Valea Iordanului îl are,

Așa va fi țara, pornind

Din Gheba, la Rimon sosind,

În părțile cele aflate

La miazăzi de-acea cetate

Care-i Ierusalim chemată.

Cetatea fi-va înălțată

Și-n liniște învăluită,

Din poarta care e numită

Drept „a lui Beniamin” pornind,

La poarta cea dintâi sosind,

Până la poarta unghiului,

Până în fața turnului

Pe care l-a-nălțat acel

Ce se chema Hananeel

Și pân’ la teascurile care

Cel ce e împărat le are.

11Cei cari atuncea se vădesc

Că în Ierusalim trăiesc

Nu vor mai auzi blesteme

Și de nimic nu se vor teme,

Pentru că pace o să fie

Și liniște, pentru vecie.

12Iată urgia pregătită

De către Domnul, hărăzită

Popoarelor care, apoi

Au să pornească cu război,

Către Ierusalim: lovite

Ajunge-vor, pe negândite,

De o putreziciune mare.

Cât încă fi-vor în picioare,

Carnea o să le putrezească.

Gurile au să se golească

Prin putrezirea limbilor;

Găvanele ochilor lor,

Goale ajunge-vor de-ndat’,

Căci ochii se vor fi uscat.

13În acea zi – fără-ndoială –

Va arunca învălmășeală

Domnul, în rândul tuturor

Popoarelor neamurilor,

Încât oștirile lor toate,

Doar între ele se vor bate.

14Pe Iuda o să îl găsim

Că luptă la Ierusalim,

Strângând averea tuturor

Popoarelor neamurilor

Cari împrejur vor fi aflate.

Atunci, straie nenumărate,

Va strânge. Aur va avea

Și mult argint de-asemenea.

15Lovite de acea urgie,

Și animalele-au să fie,

Cari însoțesc tabăra lor,

Aceea a popoarelor.

Măgari, catâri, cai sau cămile

Și vite – în acele zile –

Răpuse toate au să fie,

De valu-acela de urgie.

16În urmă, toți aceia care

Vor rămânea, dintre popoare,

Au să se-ndrepte către voi,

Căci la Ierusalim, apoi –

An după an – ei au să vină

Ca împreună toți să țină

A corturilor sărbătoare

Și să-I aducă închinare

Celui care e așezat

Pe scaunul de împărat,

Drept Împărat al tuturor,

Precum și Domn al oștilor.

17Atunci când întâmpla-se-va

Că la Ierusalim, cumva,

Una din casele pe care

Fața pământului le are

Nu va veni, Domnul – apoi –

Nu are ca să îi dea ploi,

Pentru că ea nu s-a-nchinat

La Cel ce este așezat

Drept Împărat al tuturor,

Precum și Domn al oștilor.

18Atunci când întâmpla-se-va

Că la Ierusalim, cumva,

Una din casele pe care

Țara Egiptului le are

Nu va veni, Domnul – apoi –

Nu are ca să îi dea ploi.

Lovită ea are să fie

De către-a Domnului urgie,

La fel precum lovite sânt

Și casele de pe pământ

Care la Domnul n-au venit

Și care nu au prăznuit

A corturilor sărbătoare.

19Asta-i pedeapsa cea de care,

Egiptul parte va avea

Și neamurile-asemenea

Care la Domnul n-au venit

Și care nu au prăznuit

A corturilor sărbătoare,

Alături de alte popoare.

20Când acea zi are să vie,

Drept „Sfinți ai Domnului!” va scrie

Chiar și pe zurgălăi-aflați,

Pe frâu de cai, stând atârnați.

Precum potirele în care

Se-aduce jertfa, la altare,

Vor fi oalele Domnului

Care se află-n Casa Lui.

21Iată că oalele pe care

Țara lui Iuda-n ea le are –

La care sunt adăugate

Cele-n Ierusalim aflate –

Vor fi-nchinate Domnului,

Aflându-se în slujba Lui,

Căci El e Domn al tuturor,

Precum și Domn al oștilor.

Cei care au să-I dăruiască

Lui, jertfe, au să se slujească

Numai de oalele acele,

Ca să își fiarbă carnea-n ele.

În Casa Domnului pe care,

În fruntea ei, oștirea-L are,

Atunci nu vor mai fi găsiți

Aceia cari sunt Canaaniți.