1 Cronici 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

SPIȚELE NEAMURILORCei zece patriarhi de la Adam până la Noe

1Adam, întâiul, s-a vădit;

Set, cel de-al doilea, a venit;

Enoș urmează, după el;

2Chenan și Mahalaleel.

După acesta, de îndat’,

Iered e cel care-a urmat.

3Enoh, Metușelah, Lemec

Veniră-apoi. După ei trec –

Fiii lui Noe – Urmașii lui Iafet și Ham

4Noe, urmat de ai-săi copii:

Sem, Ham, Iafet sunt ai săi fii.

5Iafet, și el, pe-al vieții drum,

A dobândit urmași. Acum,

Să-i urmărim, din an în an:

Gomer, Magog, Madai, Iavan,

Tubal, Meșec, iar la sfârșit,

Tiras e cel care-a venit.

Ei sunt ai lui Iafet copii.

6Gomer avut-a și el fii:

Primii sunt Așchenaz, Rifat

Și-apoi Togarma a urmat.

7Iavan avu pe Elișa,

Tarșiș veni în urma sa,

Iar ultimii au fost Chitim

Cu al său frate, Dodanim.

După aceștia, au urmat,

În lume de s-au întrupat

8Fiii lui Ham: Cuș, Mițraim,

Put, Canaan – pe ei îi știm.

9Fiii lui Cuș au fost: Seba,

Havila, Sabta, Raema

Și Sabteca-n ultimul an.

Urmară Șeba și Dedan;

Ei se vădeau fiii pe care

Raema, drept urmași, îi are.

Feciori, și Cuș a dobândit,

10Căci pe Nimrod, l-a zămislit –

El este primul care-a fost

Puternic, pe pământul nost’.

11Din Mițraim ieși Ludimi,

Cu Naftuhimi, Anamimi

Și Lehabimi. Mai apoi,

12Veniră-n urmă încă doi:

Aceștia fost-au Patrusimi,

Urmat de către Casluhimi –

Acel din care, negreșit

Că Filistenii au ieșit –

Iar Caftorimi a-ncheiat

Șirul pe care l-au format.

13Din Canaan au apărut

Sidon și Het; i-a mai avut

14Pe Iebusiți, pe Amoriți

Și-asemenea pe Ghirgasiți;

15Și pe Siniți i-a mai născut,

Heviți și-Archiți a mai avut;

16I-a mai născut pe Arvadiți

Și Țemariți și Hamatiți.

Fiii lui Sem

17Și Sem, urmași mulți, a avut.

În ordine, au apărut:

Elam, Asur, Arpacșad, Lud,

Iar ultimul – deci cel mai crud –

Aram e. El i-a zămislit

Pe Uț, pe Hul, iar la sfârșit

El mai născut-a încă doi:

Pe Gheter și Meșec apoi.

18Și Arpacșad avut-a fii.

Iată-i dar, pe ai săi copii:

Șelah e cel ce l-a născut

Pe Eber, cel care-a avut

19Doi fii. Primul era Peleg

Al cărui nume, înțeleg,

Că împărțirea definea –

Pe-atunci, pământul se-mpărțea.

Fratele său era Ioctan,

20Care-l născuse, într-un an,

Pe Halmodad, ca prim născut.

După aceea, l-a avut

Pe Șelef și Ierah de-ndat’,

Și pe Hațarmavet, urmat

21Fiind apoi, de Hadoram,

De Dicla, iar în al lor neam –

Târziu – s-a mai născut Uzal,

22Abimael, Seba, Obal,

23Havila precum și Ofir,

Iobab fiind ultimu-n șir.

Șirul acesta-ntreg de fii

Sunt toți, ai lui Ioctan copii.

Cei zece patriarhi de la Sem la Avraam

24Sem este-ntâi; el l-a avut

Pe Arpacșad, cari l-a născut

Pe Șela, cari l-a dobândit

25Pe Eber – cel ce l-a primit

Pe Peleg. Rehu l-a urmat,

26Seruh și cu Nahor, de-ndat’.

27Avram – sau Avraam numit –

E cel cari șirul l-a sfârșit.

Fiii lui Avraam

28Avram avu doi fii, și el;

Ei sunt Isac și Ismael.

29Iată numele fiilor

Lui Ismael, în neamul lor:

E Nebaiot primul născut.

În urma lui, a apărut

Chedar, Adbel, Mibsam, Mișma,

30Duma, Masa, Hadad, Tema,

31Ietur, Nafiș, Chedma-n sfârșit,

La care șirul s-a oprit.

Șirul acesta-ntreg de fii

Sunt ai lui Ismael copii.

32Încă o soață și-a luat

Avram – Chetura s-a chemat.

Ea îl născuse pe Zimran

Și pe Iocșan și pe Medan,

Pe Madian, Ișbac și-n urmă

Șuah. Iocșan, pe a sa urmă,

Lăsă pe Seba și Dedan.

33Iată fiii lui Madian:

Efa, Efer, Enoh erau;

Elda și-Abida îi urmau.

Șirul acesta-ntreg de fii

Sunt ai Cheturiei copii.

Fiii lui Isaac și Esau

34Isac e fiul lui Avram;

Iată dar, spița lui, de neam:

El, doi copii, a dobândit –

Esau și Iacov s-au numit.

Iacov, știut e că, e cel

Care se cheamă Israel.

35Esau, un fiu, a dobândit,

Cari, Elifaz, a fost numit.

Al doilea fost-a Reuel.

Ieuș venit-a după el;

În urma lui, au mai fost doi:

Deci Iaelam și Core-apoi.

36Și Elifaz avu copii;

Teman și-Omar sunt ai lui fii;

Țefo urmă la rând și-apoi

Veniră, iute, încă doi:

Gaetam întâi și cu Chenaz –

Toți îi sunt fii, lui Elifaz.

37Iată-l acum pe Reuel

Și fiii care-i avu el:

Întâiul fiu a fost Nahat;

Zerah cu Șama l-au urmat,

Iar șiru-n urmă s-a oprit

La cel cari, Miza, s-a numit.

38Urmează fiii lui Seir.

Iată acum dar, al lor șir:

Lotan, Șobal și Țibeon,

Urmați de Ana și Dișon;

Iar la sfârșit, au mai fost doi:

Ețer și cu Dișan apoi.

39Lotan avu fii așadar,

Pe Hori și pe Hemam, iar

Pe Timna, soră, o avuse.

40Iată-i pe cei care-i născuse

Șobal: Alvan și Manahat,

Ebal, Șefo și a urmat

Onam. Țibeon i-a primit

Pe Aia și-Ana, la sfârșit.

41Ana, urmaș, l-a căpătat

Pe cel ce-a fost Dișon chemat.

Dișon avu fii pe Hamran,

Eșban, Itran și pe Cheran.

42Iată-i pe fiii care sânt

Ai lui Ețer, pe-acest pământ:

Bilhan, întâiul s-a chemat,

Zaavan și Iacan l-au urmat.

Fiii ce i-a avut Dișan,

Au fost doi: Uț și-apoi Aran.

Împărații Edomului

43Iată-i pe cei care-au domnit,

Ca împărați, și-au stăpânit

Peste Edom, ‘nainte ca

Vreun împărat de a urca

Peste-al lui Israel popor:

Bela e fiul lui Beor,

Dinhaba e cetatea sa

De scaun. Înălțimea-sa,

Peste Edom, a-mpărățit.

44Atunci când Bela a murit,

Iobab la succedat, pe dată –

Zerah din Boțra i-a fost tată.

45Iobab, în urmă, a murit;

Hușam, în locu-i, a venit,

Din țara Temaniților.

46Hușam muri. Hadad – fecior

Al lui Bedad – l-a-nlocuit;

Cetatea sa era Avit.

Cu Madian el s-a luptat

Și-o bătălie-a câștigat,

În țarina Moabului.

47Hadad muri, și-n locul lui,

Samla acolo-mpărățea,

Cari, din Masreca, se trăgea.

48Samla muri, și-al țării frâu,

Saul, din Rehobot pe Râu,

În mâna sa, l-a apucat.

49Când a murit, a fost urmat

De Bal-Hanan, al lui Acbor.

50Muri și el, iar succesor

I-a fost Hadad. Mehetabel

E soața ce-a avut-o el

Și peste Pahi stăpânea.

Soția lui, părinți, avea

Pe Matred și pe Mezahab.

Căpeteniile Edomului

51Hadad e ultimu-n șirag,

Pentru că șirul s-a sfârșit

Atuncea când el a murit.

Drept căpitan, la început,

Timna e cel ce-a apărut,

Cu Alva și Ietet, de-ndat’;

52Oholibama a urmat,

Cu Ela și cu Pinon, iar

53Apoi, Chenaz, Teman, Mibțar;

54Penultimul e Magdiel.

Cel ce venit-a după el,

A fost Iram; din acest șir,

E ultimul care-n Seir,

Din neamul lui Edom, a stat,

Pe-al țării tron, ca împărat.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help