Ieremia 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Vasul Olarului și nepocăința poporului

1Iată Cuvântul cel venit

Din partea Domnului, vestit

Lui Ieremia: „Scoală-te

2Și la olar pogoară-te!

Acolo, am să te fac Eu,

Ca să auzi cuvântul Meu!”

3M-am dus la casa cea pe care

Olaru-n stăpânire-o are,

După cum Domnul mi-a cerut.

Când am intrat, eu l-am văzut

Că peste roată-i aplecat,

Fiind – în lucru – cufundat.

4Vasul pe cari îl întocmise

N-a izbutit, precum dorise –

Cum se întâmplă, câteodată,

Cu lutul ce-i lucrat la roată,

De către meșterul olar.

N-a mai pierdut timpu-n zadar,

Ci el, de-ndată, a făcut

Un alt vas, precum i-a plăcut

5Cuvântul Domnului, de sus,

Atuncea a venit și-a spus:

6„Nu pot să fac și Eu, apoi,

Tot ceea ce doresc, cu voi,

Așa ca și olaru-acel,

Tu, casă a lui Israel?

Iată – asemeni lutului,

În mâinile olarului –

În mâna Mea, sunteți și voi.

7Eu sunt Cel care zic apoi,

De-un neam sau de vreo-mpărăție:

„Am să le smulg, să nu mai fie

Sub soare, căci le nimicesc.”

8Dar neamul despre cari vorbesc

Poate să capete cruțare,

Dacă din răutatea-i mare

Se va întoarce înapoi.

Atunci, Eu am să-l iert și-apoi,

Îmi va părea rău că am vrut,

Răul acel, să-l fi făcut.

9De-asemenea, aflați dar voi

Cum că la fel pot zice-apoi,

De-un neam sau de o-mpărăție,

Că am să-i fac, mari, ca să fie,

Pentru că vreau să îi zidesc

Sau poate vreau să îi sădesc.

10Dar dacă neamul despre care

Eu am vorbit, o rea purtare

Va dovedi în fața Mea,

Atuncea, rău Îmi va părea,

Căci gânduri bune am avut

Și să-i fac bine aș fi vrut.”

11„La cei ce-n Iuda locuiesc

Și la cei care se găsesc,

Azi în Ierusalim, de-ndată

Ai să te duci și-ai să spui: „Iată,

Așa vorbește Dumnezeu:

„Necazuri mari pregătesc Eu,

În contra voastră și-am făcut

Un plan, pentru că am văzut

Tot răul ce l-ați săvârșit.

De-aceea, este nimerit

Ca fiecare dintre voi

Să se întoarcă înapoi,

Din căile ce le avea,

Din relele ce le făcea!”

12„Dar ei, din ce-am cerut, nimic

Nu vor să facă și își zic:

„Degeaba! Pentru că apoi,

Vom face tot precum vrem noi,

Urmând pornirile acele,

Din inimile noastre rele!”

13„De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Dacă voiți ca să aflați,

Pe neamuri să le întrebați!

Poate să spună cineva,

C-a auzit așa ceva?

Iată, fecioara – cea pe care,

Neamul lui Israel o are –

Blestemății mari a făcut,

Cum nicăieri nu s-au văzut.

14Dar stânca, în ogoare-aflată,

Va părăsi oare, vreodată,

Zăpezile Libanului?

Sau seacă apa râului,

Cea proaspătă și curgătoare,

Ce vine de la depărtare?

15Totuși, Eu n-am fost ascultat

De-al Meu popor, căci M-a uitat,

Spre-a se-nchina idolilor,

Arzând tămâie-n cinstea lor.

Căile vechi, le-a părăsit

Și pe-alte drumuri a pornit.

A apucat căi nebătute

Ce îi erau necunoscute,

16Făcând ca țara lui să fie

Batjocorită și pustie.

Cei cari, prin ea trec, sunt uimiți

Și dau din cap, nedumeriți.

17Ca vânturile ce pornesc

Din răsărit, îl risipesc

Când vor veni dușmanii lui.

În zilele necazului,

Îi întorc spatele și-astfel,

Nu Îmi va mai păsa de el!”

18„Atuncea, ei s-au adunat

Și-n acest fel s-au îndemnat:

„Haideți dar toți, să ne unim

Și rele lucruri să urzim,

Contra lui Ieremia, care

Ne-amenință fără-ncetare!

Căci legea nu o să ne piară

Din lipsă de preoți în țară,

Și nici sfatul bătrânilor,

Din lipsa înțelepților.

Nu va pieri cuvântu-apoi,

Din lipsă de proroci, la noi.

Cu vorba să-l ucidem dar,

Când va-nțelege că-n zadar

E toată vorbăria lui

Și că nu-i pasă nimănui

De tot ce-a spus. Să n-avem teamă

Și-astfel să nu-l luăm în seamă!”

19„Ascultă Doamne, ce spun cei

Cari se vădesc dușmani ai mei!

20Dar binele înfăptuit,

Cu rău e oare răsplătit?

Iată, o groapă au făcut,

Căci să-mi ia viața, ei au vrut.

Adu-Ți aminte că am stat

În fața Ta, neîncetat,

Căci vrut-am bine să vorbesc

Pentru-acei oameni, să-i feresc

Și să abat a Ta mânie

Cari peste ei gata-i să vie.

21De-aceea, Doamne fă să cadă

Copiii lor, foametei, pradă

Și trece oamenii acei

Prin ascuțișul sabiei!

Fă dar, ca ale lor soții

Să ducă lipsă de copii

Și strai de văduvă să-și pună.

Pe-ai lor bărbați să îi răpună

Ciuma, iar tinerii să cadă

În luptă, săbiilor, pradă!

22Fă Doamne, ca din a lor casă,

Țipete mari, numai, să iasă,

Când cetele – de Tine puse –

Asupra lor vor fi aduse!

Căci ei, o groapă, au săpat,

În fața mea și-au căutat,

Necontenit, să îmi întindă

Lațuri, ca astfel să mă prindă.

23Doamne, știi că au uneltit

Și să mă prindă au voit.

De-aceea, Doamne nu-i ierta!

Nu șterge, dinaintea Ta,

Al lor păcat! Fie loviți

Și-n față-Ți, zacă prăbușiți!

Lucrează împotriva lor

Și-arată-Te necruțător,

Atunci când vei găsi cu cale

S-aduci vremea mâniei Tale!”