Ezechiel 23 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cele două surori curve, Samaria și Ierusalimul

1Apoi, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Două femei – cândva – erau,

Și-aceeași mamă ele-aveau.

3În tinerețe, au curvit,

Când în Egipt au locuit.

Acolo, țâțele lor – iată –

Strânse au fost, întâia dată,

Iar sânii lor, cei de fecioară,

Atinși au fost întâia oară.

4Ohola e întâia fată,

Iar Oholiba e chemată

Aceea care, dintre ele,

Este mai mică. Ale Mele

Fuseseră și s-a văzut

Că fii și fiice au născut.

Ohola e Samaria.

Ierusalimul este cea

Care fusese-a doua fată

Și Oholiba e chemată.

5Ohola Mi s-a dovedit

Necredincioasă. Negreșit,

De dragoste s-a aprins ea,

Pentru cei care îi avea

Ibovnici, iar printre acei,

Erau fiii Asiriei,

Aflați chiar în vecinătate.

6Aveau veșminte minunate,

Din stofe-anume pregătite

Cari în albastru-au fost vopsite.

Drept căpetenii se vădeau

Unii, și dregători erau

Alții, dar toți erau plăcuți,

Tineri fiind, bine făcuți.

Cu toți veneau din depărtări

Și toți, pe cai, erau călări.

7Ea a curvit cu toți acei

Cari frunte-i sunt Asiriei.

Ca o nebună a umblat

De dragul lor și s-a spurcat

Cu ei și cu idolii lor.

8Nici de ai tinereților

Iubiți, însă, nu a uitat,

Căci cu aceștia s-a culcat,

Iar sânii ei, cei de fecioară,

Ei i-au atins întâia oară,

Atunci când au făcut să vie

Asupra ei, a lor curvie.

9De-aceea lor, Eu am lăsat-o.

Ibovnicilor ei am dat-o,

Căci s-a îndrăgostit de ei –

De-acei fii ai Asiriei.

10Ei goliciunea-i dezveliră,

Fiii și fiicele-i răpiră

Și-n urmă scos-au sabia

Și au ucis-o-apoi, cu ea.

Despre tot ce i-au făcut ei,

Vestea s-a dus, printre femei.

11Când sora ei – aceea care

Drept Oholiba, nume, are –

Văzut-a ce a pătimit,

Mai fără frâu s-a dovedit

Și în curvie-a întrecut-o

Pe sora care a avut-o.

12De dragoste, s-a aprins ea,

Pentru vecinii ce-i avea –

Adică tocmai pentru cei

Cari fii îi sunt Asiriei.

Drept căpetenii se vădeau

Unii, și dregători erau

Alții, dar toți erau plăcuți,

Tineri fiind, bine făcuți.

Cu toți se dovedeau bogați

Și-n haine scumpe-nveșmântați.

La ea, veneau din depărtări

Și toți pe cai erau călări.

13Ca sora ei, ea s-a purtat,

Și-asemeni ei, ea s-a spurcat.

14Curvii mai multe a făcut,

Încât sora și-a întrecut.

Pe zid, văzut-a că bărbați,

În zugrăveli, erau aflați.

Erau icoane de Haldei.

Cu roșu-au fost bărbați-acei

Aflați pe ziduri zugrăviți,

15Fiind cu brâie-mpodobiți

Jur împrejurul coapselor.

Turbenele, pe capul lor,

Mândre erau și colorate,

Cu meșteșug înfășurate.

La chip, viteji se arătau,

Asemeni celor ce erau

Din Babilon, cari e știut

Că în Haldeea s-au născut.

Când chipurile le-a zărit,

De ele s-a îndrăgostit

16De-ndată, iar după aceea,

Soli le trimise, în Haldeea.

17Atuncea, toți aceia cari

În Babilon erau mai mari,

Venit-au pân’ la ea în țară

Și-apoi în patul ei intrară.

Cu ea, aceștia au curvit

Și au spurcat-o, negreșit.

După ce astfel s-a spurcat,

Inima i s-a-nstrăinat

18De ei. Când și-a descoperit

Necurăția și-a voit

Să-și dezvelească goliciunea,

Și când văzut-am urâciunea

Pe care-o săvârșise ea,

Atuncea și inima Mea,

Grabnic, de ea, s-a-nstrăinat,

La fel precum s-a depărtat

19De sora ei. Ea și-a-nmulțit

Curviile, căci s-a gândit

La vremile de la-nceput

Când în Egipt ea a șezut,

Când tânără se dovedea

Și în acel ținut ședea.

20Astfel, de pofte s-a aprins

Și spre necurății s-a-ntins.

Acestea, însă, se vădeau

Cum că asemenea erau

Precum carnea măgarilor;

Sau ca a armăsarilor

Apropiere. Negreșit,

21În acest fel ți-ai înnoit

Nelegiuirile făcute

În vremile de mult trecute,

Când Egiptenii ți-au strâns – iată –

Țâțele, pentru prima dată,

Iar sânii tăi, cei de fecioară,

Ți i-au atins întâia oară.

22Acuma dar, de bună seamă,

Tu Oholiba, să iei seamă

La ce a zis Cel cari mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Ațâț în contra ta, pe cei

Ce-ți sunt ibovnici, pe acei

De care te-ai înstrăinat

Și inima ți-ai depărtat.

Din toate părțile-i adun

Și împotriva ta îi pun

23Pe Babiloniei, pe cei

Care mai mari sunt la Haldei,

Pe toți feciorii cei pe care

Țara Asiriei îi are,

Pe cei cari voievozi erau

Sau căpetenii se vădeau,

Pe domni, pe cei bine făcuți

Care-ți erau ție plăcuți

Și îți veneau din depărtări

Fiind cu toți, pe cai, călări.

24Ei, împotriva ta, vin toți,

Cu arme, care și cu roți

Și cu mulțime de popoare,

Cu scut, cu coifuri lucitoare

Și paveze. Încredințată

Le este a ta judecată,

Iar a lor lege o vor ține

Când te vor judeca pe tine.

25Simți-vei a Mea gelozie.

Vei avea parte de urgie,

Din partea lor. Îți vor tăia

Urechile și-asemenea

Și nasul. Vei vedea, pe urmă,

A ta sămânță cum se curmă

Sub ascuțișul sabiei.

Fii-ți vor fi luați de ei,

Iar fiicele de-asemenea.

Copiii ce-ți vor rămânea

Răpuși vor fi și ei, pe loc,

Căci fi-vor înghițiți de foc.

26Au să îți ieie straiele,

Au să îți ia podoabele

Cu care mândră te țineai,

Atuncea când te-mpodobeai.

27Capăt, nelegiuirilor

Și tuturor curviilor

Pe care ți le-ai însușit

Când în Egipt ai locuit,

În felu-acesta, pune-voi

Și nu vei mai privi apoi,

Spre ei, căci n-o să mai dorești

Nici la Egipt să te gândești.

28Iată că Domnul Dumnezeu

A zis așa: „Te voi da Eu,

În mâinile celor pe care

Tu îi urăști cu-nverșunare,

De care te-ai înstrăinat

Și inima ți-ai depărtat.

29Cu ură te vor ataca,

Averea ți-o vor ridica

Și-au să-ți răpească tot ce pot,

Lăsându-te goală, de tot.

Descoperită o să fie

Nerușinata ta curvie.

Mulțimea urâciunilor

Și a nelegiuirilor

Care, de tine-s săvârșite,

Atunci vor fi descoperite.

30Acestea le vei fi pățit,

Căci tu, cu neamuri, ai curvit

Când ai urmat pe calea lor,

Slujindu-le idolilor.

31Ai mers și tu pe acea cale

Care a fost a sorei tale.

De-aceea-ți pun potirul ei,

În mâini, acuma, să îl bei.”

32Așa a zis Cel cari mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Iată că am găsit cu cale,

Să bei potirul sorei tale.

E larg și-adânc potiru-acel

Și mult poate-ncăpea în el!

De râs te fac s-ajungi – să știi –

Și de batjocură să fii!

33Căci partea pregătită ție

E de durere și beție.

Potirul care l-a avut

Samaria – și la băut –

Să știi dar, că acum e plin

Cu spaimă, groază și venin!

34Potiru-acela ai să-l iei

Și-l vei goli, când ai să-l bei.

Ai să rozi cioburile sale

Și-n acest fel, țâțele tale,

De ele fi-vor sfâșiate.

Voi împlini aceste toate,

Ca tu să știi că, negreșit,

Domnul e Cel care-a vorbit”

35De-aceea, Cel care mereu,

E Domn precum și Dumnezeu

A zis: „Pentru că M-ai uitat

Și pentru că M-ai aruncat

La al tău spate, pe-al tău drum,

Poartă-ți pedeapsa ta acum,

A tuturor curviilor

Și a nelegiuirilor

Pe care tu, necontenit,

Până acum le-ai săvârșit.”

36Apoi, Cuvântul Domnului

Îmi zise: „Fiu al omului,

Pe Oholiba și pe-a ei

Soră, Ohola, oare, vrei

Ca să le judeci? Ia aminte

Și le așează înainte

Fărădelegile avute

Și urâciunile făcute!

37Căci ele, după cum se știe,

S-au aplecat spre preacurvie.

Pe mâini, au sânge; au găsit

Idoli cu care au curvit.

Fiii pe cari Mi i-au născut

Ele, prin foc Mi i-au trecut,

În cinstea lor, căci au voit

Să îi mănânce, negreșit.

38Dar iată ce Mi-au mai făcut:

Pe lângă-acestea, am văzut

Că ele și al Meu Sabat

Și-al Meu Locaș sfânt le-au spurcat.

Pe toate Mi le-au pângărit.

39După ce ele au jertfit

Pe ai lor prunci, idolilor –

Mânate-apoi de firea lor –

Spre sfântul Meu Locaș plecară,

În acea zi, și Mi-l spurcară.

Iată dar, ceea ce-am văzut,

În Casa Mea, că au făcut.

40Soli au trimis, la toți cei care

Au locuit la depărtare.

Oameni-aceia au primit

Soliile și au venit.

Pe-aceștia, tu i-ai așteptat,

Căci pentru ei doar, te-ai scăldat.

Ochii ți i-ai sulemenit

Și cu podoabe te-ai gătit.

41Pe-un pat măreț te-ai așezat,

În fața cărui s-a aflat

O masă pe cari ai adus

Tămâia Mea și ai mai pus

Și untdelemnul Meu, pe ea.

42Un strigăt mare se-auzea:

Era strigăt de veselie.

Acea mulțime din pustie,

Niște bețivi a mai adus

Care, brățări, apoi, au pus,

Pe mâinile surorilor

Și-au pus cununi pe capul lor.

43Atunci, în ceea ce-o privea

Pe curva care se vădea

A fi bătrână, zis-am Eu:

„Oare își va vedea, mereu –

Ca pân’ acum – de-a ei curvie

Și oameni tot au să mai vie?”

44Și oamenii au tot venit,

Ca la o curvă, negreșit.

Așa s-au dus mereu la cea

Care, Ohola, se numea,

Precum și la aceea care,

Drept Oholiba, nume, are.

Aste femei erau vădite

Precum că sunt nelegiuite.

45Oamenii cari se dovedesc

Neprihăniți, le osândesc,

Cum osândite-s cele care

Știute-s că sunt preacurvare,

Ori cele care au vărsat

Sânge. Osândă li s-a dat,

Căci mâinile le sunt mânjite

De sânge și au fost găsite,

De preacurvie, vinovate,

Iar astfel nu vor fi cruțate.”

46De-aceea, Cel care mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis: „Mulțimea gloatelor,

Am s-o abat asupra lor.

Ele au să le chinuiască

Și au ca să le jefuiască.

47Cu pietre fi-vor doborâte

Și-apoi de sabie lovite,

În timp ce ai lor prunci, drept pradă,

În gheara morții au să cadă.

Casele lor, mândru zidite,

De flăcări fi-vor mistuite.

48Din țară – astfel – izbutesc,

Nelegiuirea, s-o stârpesc.

Învățătură, vor putea,

Femeile – atunci – să ia,

Nimeni să nu mai facă-apoi,

Nelegiuiri, la fel ca voi!

49Nelegiuirea săvârșită

O să vă fie răsplătită.

Păcatele ce le-ați făcut –

Cu idolii ce i-ați avut –

Atuncea o să le purtați.

În acest fel o să aflați –

Și o să știți apoi, mereu –

Că Eu sunt Domnul, Dumnezeu!”