Ezechiel 12 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Robia lui Zedechia și risipirea poporului

1Apoi, cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Tu locuiești în casa care

Doar îndărătnici, în ea, are.

Deși au ochi, ei dovedesc

Cum că nimica nu zăresc.

Au și urechi, însă nimic

N-aud cu ele, căci îți zic

Că sunt o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită.

3De-aceea, fiu al omului,

Din mijlocul poporului

Acestuia, tu ai să pleci.

Îți pregătește lucruri deci,

Ce-ți trebuie-n călătorie

Și-ți sunt folositoare ție.

Să părăsești acest popor,

În plină zi! Sub ochii lor,

Pleacă din locu-n care ești,

Ca un alt loc să îți găsești,

Căci poate – de te vor vedea –

Să înțeleagă, vor putea,

Că sunt o casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită.

4Să-ți scoți dar, cele ce-o să-ți fie

Bune pentru călătorie,

Sub ochii lor, ca să te vază

Și-apoi să pleci când se-nserează,

Asemeni celui care știe

Precum că pleacă în robie.

5Zidul, îl sparge, ca să poți,

Lucruri, prin el, apoi, să-ți scoți.

Atuncea când vei fi făcut

Lucrul acest, să fii văzut

De oamenii ăstui popor.

6Pe umăr, chiar sub ochii lor,

Acele lucruri le așează

Și-n urmă, când se înserează –

Pe negură – tu ai să poți,

Afară-apoi, ca să le scoți.

Când vei ieși, să te ferești

Ca în pământ să nu privești.

Un semn, voiesc să fii astfel,

Tu, pentru-ntregul Israel.”

7Atunci, în grabă, am făcut,

Așa precum mi s-a cerut:

Sub ochii lor, în ziua mare,

Mi-am luat lucrurile care

Erau pentru călătorie.

Când negură-ncepea să fie,

Pe umăr mi le-am așezat.

8Când zorile s-au revărsat,

Veni Cuvântul Domnului

9Și-mi zise: „Fiu al omului,

Nu te-a-ntrebat casa pe care

Neamul lui Israel o are –

Această casă răzvrătită,

Din îndărătnici întocmită –

„Ce faci?”? Acuma, să le spui:

10„Ascultați vorba Domnului,

Pe care v-am adus-o eu!

Așa vorbește Dumnezeu:

Aceasta este-o prorocire

Și ea se face cu privire

La domnul din Ierusalim

Și la toți cei pe care-i știm

Precum că sunt din Israel

Și sunt aflați în locu-acel.”

11Când isprăvești, mai spune-apoi:

„Eu sunt un semn, pus pentru voi!

Așa precum voi ați văzut

Sub ai voști’ ochi că am făcut,

Curând și lor, asemenea

Li se va face, veți vedea.

Printre străini, ei au să fie

Împrăștiați, duși în robie.

12Cel care este domnitor

Și este în mijlocul lor,

Pe umăr își va încărca

Lucruri cu care va pleca,

Atunci când negura se lasă.

Va sparge zidul de la casă,

Pentru ca să le scoată-afară,

Când va pleca din astă țară.

Fața are să-și învelească,

Pământul să nu-l mai zărească.

13Mreaja, Mi-o voi întinde Eu

Și-am să îl prind în lațul Meu.

De mână am să îl apuc

Și-n Babilon am să îl duc.

În urmă, la Haldei, în țară,

Ajunge-va el ca să piară.

14Pe cei care în juru-i stau

Și care ajutor îi dau,

Din țară am să-i izgonesc

Și-n vânt am să îi risipesc.

Aceeași soartă, va avea

Și oastea ce o stăpânea.

Îi risipesc pe toți acei

Și sabia scot, după ei.

15Atunci când ei vor fi goniți

Și-n țări străine risipiți –

Pe fața-ntregului pământ –

Vor ști că doar Eu, Domnul, sânt.

16Dar dintre oamenii acei,

Voi mai lăsa câțiva. Pe ei,

De sabie am să-i feresc,

De ciumă am să-i ocrotesc

Și nici nu am să-i las să cadă,

În gheara foametei, drept pradă.

Aceștia au să povestească –

Oriunde au să se găsească –

Despre tot răul cel făcut,

În țara lor, când au șezut.

În acest fel, o să se știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”

17Apoi, Cuvântul Domnului

18Îmi zise: „Fiu al omului,

De-un tremur fi-vei scuturat,

Când pâinea ți-o vei fi mâncat.

Apă vei bea, neliniștit,

Căci groaza te va fi-ncolțit.

19Acum, du-te și ieși afară,

Să spui poporului din țară:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

Despre acei pe care-i știm

Că azi sunt în Ierusalim,

Pe a lui Israel moșie:

„În vremea care o să vie,

Neliniștea-i va încerca,

Atunci când pâinea-și vor mânca.

Groaza, ocol, o să le deie,

Când apa ei au să și-o beie.

Le va fi țara pustiită,

Iar jefuirile-au s-o-nghită,

Din pricina răului lor,

Precum și-a silniciilor

Pe care ei le-au săvârșit,

Acolo când au locuit.

20Cetățile ce se vădeau

Că pline de popor erau,

Au să ajungă nimicite

Și nu vor mai fi locuite.

Țara va fi, și ea, lovită

Și va ajunge pustiită,

Pentru ca voi să știți, mereu,

Precum că Domnul sunt doar Eu.”

21Apoi, Cuvântul Domnului

22Îmi zise: „Fiu al omului,

Ce-i acea vorbă de ocară

Și de batjocură, din țară,

Pe care cei din Israel

O folosesc, zicând astfel:

„Zilele trec, ceas după ceas,

Și ne-mplinite au rămas

Vedeniile!”? Să le spui:

23„Ascultați vorba Domnului,

Pe care v-am adus-o eu!

Așa vorbește Dumnezeu:

„Voi face să-nceteze-n țară

Cuvântu-acesta de ocară

Și de batjocură, de-ndat’.

Nu va mai fi-ntrebuințat –

De nimenea, în Israel,

Nicicând apoi – cuvântu-acel.”

De-aceea, spune-le: „Curând,

Are să vină vremea când,

Vedeniile prorocite,

Cu toate fi-vor împlinite!”

24Vedenii mincinoase, iată,

N-au să mai fie niciodată.

Nici prorocii înșelătoare

Nu vor mai fi nicicând sub soare,

În casele lui Israel!

25Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel

Care de-acum am să vorbesc,

Iar ce voi spune, împlinesc,

Și nu va mai fi amânat

Cuvântul ce vă va fi dat.

Casă de îndărătnici, vreau

Ca un cuvânt Eu să vă dau.

În vremea voastră-am să rostesc

Acest cuvânt și-l împlinesc.

Va fi așa cum am zis Eu,

Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.”

26Apoi, Cuvântul Domnului

27Îmi zise: „Fiu al omului,

Iată ce zice Israel:

„Vedeniile de la el

Nu sunt aproape de-mplinire,

Pentru că a lui prorocire

E pentru vremi îndepărtate,

Nu pentru cele-apropiate!”

28Tocmai de-aceea, să le spui:

„Ascultați vorba Domnului,

Pe care v-am adus-o eu!

Așa vorbește Dumnezeu:

„Iată, n-am să mai zăbovesc,

Cuvintele-Mi, să-Mi împlinesc!

Cuvântul ce va fi rostit

Are să fie împlinit!

Așa va fi, căci am zis Eu,

Cel cari sunt Domnul Dumnezeu!”