Numeri 10 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Trâmbițele de argint

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

2„Fă-ți două trâmbițe, cu care,

Să strângi întreaga adunare,

Când e nevoie să pornești

Sau, tabăra, să o oprești.

Acestea le vei fi făcut,

Lucrate din argint bătut.

3Atuncea când se va suna

Cu ele, se va aduna,

La cort, întreaga adunare.

4Dacă o trâmbiță doar are

Ca să răsune, au să vie

Cei ce-s mai mari peste o mie,

Din miile lui Israel.

Poporul, să-l înveți astfel:

5Când veți suna, cu vâlvă, voi,

Din trâmbiță, va ști apoi,

Ca să pornească, negreșit,

Cei care stau la răsărit.

6Când veți suna, cu vâlvă, iară,

Din trâmbiță, a doua oară,

Aceia care poposesc

La miazăzi, la drum pornesc.

7Când vreți, pe toți, să-i adunați,

Va trebui ca să sunați

Fără de vâlvă – liniștit –

Și-atunci, cu toți vor fi venit.

8Doar fiii lui Aron – vei spune –

Că pot, din trâmbițe, să sune,

Căci ei sunt preoți. Să se știe

Lucrul acest și să vă fie,

De-acum, o lege pentru voi,

Cari veșnică va fi apoi.

9În țară, când o să intrați –

Și când, în ea, vă așezați –

Și-aveți a merge la război

Cu-ai voști’ vrăjmași, cu vâlvă, voi

Sunați din trâmbițe, mereu.

Atuncea, Domnul Dumnezeu,

De voi, are să-Și amintească

Și-astfel, o să vă izbăvească.

10În zilele de bucurie

Când, sărbători, au să se ție –

Sau când aveți lunile noi –

Din trâmbițe, să sunați voi.

Atunci când jertfele, menite

Arderi de tot, sunt pregătite,

Și când, jertfe de mulțumire,

Aduceți voi, să aveți știre,

Din trâmbițe, ca să sunați,

Căci dacă astfel vă purtați,

Aminte-și va aduce-apoi,

Al vostru Dumnezeu, de voi.

Eu Domnul sunt. Voi fi, mereu,

Al vostru Domn și Dumnezeu.”

Plecarea din Sinai

11Al doilea an a fost să fie,

De la ieșirea din robie –

A doișpea zi, din luna care

Locul al doilea-n an îl are –

Când, de pe cort, s-a ridicat

Norul care l-a-nconjurat.

12Atunci, poporul a pornit

La drum și-astfel, a părăsit

Sinaiul și pustia lui.

După porunca Domnului,

Mergeau cu toți și nimenea,

Din tabăra lui, nu ieșea.

Având, mereu, în față, norul,

Până-n Paran, a mers poporul.

Acolo, norul s-a oprit

Și în pustie-au poposit.

13Această primă deplasare,

N-a fost făcută la-ntâmplare,

Ci după vorba Domnului

Spusă prin Moise, robul Lui.

14Steagul lui Iuda a pornit

Întâi, iar oastea-i l-a-nsoțit.

Peste-a lui Iuda adunare,

Nahșon fusese cel mai mare

Și conducea a lui armată –

Aminadab îi este tată.

15Mai marele în Isahar

Fusese fiul lui Țuar,

Și conducea oștirea. El,

Chemat, era Nataneel.

16Mai marele, în Zabulon,

Fusese fiul lui Helon.

Acesta, oastea, conducea

Și, Eliab, el se numea.

17Când cortul fost-a desfăcut

Așa precum a fost cerut,

Ai lui Gherșon fii au pornit,

Întâi, la drum. I-au însoțit

Ai lui Merari fii, cu care

Ei cărau cortul. Fiecare,

18La drum, în urmă, a pornit,

Așa precum s-a poruncit:

Ruben, cu toată oastea lui,

Grupată-n jurul steagului.

Peste-a lui Ruben seminție,

Mai mare, s-a vădit să fie,

Atunci, fiul lui Ședeur,

Cari se chemase Elițur.

19Mai mare, peste seminție,

În Simeon, precum se știe,

A fost Șelumiel și iată,

Țurișadai îi este tată.

20Mai mare-n Gad, a fost acel

Cari fiu îi e, lui Deuel

Și, Eliasaf, este numit.

21Apoi, cei care au pornit,

La drum, purtând locașul sfânt,

Pe umeri, Chehatiții sânt.

Cei care-n fața lor mergeau,

Până soseau ei, așezau

Cortu-ntâlniri-n locu-n care

Se-oprea întreaga adunare.

22După familia lui Chehat,

La drum, să plece, a urmat

Steagul lui Efraim, în care

E Elișama cel mai mare,

Iar Amihud îi este tată.

23Familia lui, a fost urmată

De-a lui Manase, peste care

Fusese Gamliel mai mare,

Iar Pedahțur e tatăl lui.

24Urma oștirea steagului

Lui Beniamin, familie-n care,

Fusese Abidan mai mare,

Iar Ghideoni îi este tată.

25Familia lui a fost urmată

De a lui Dan, unde, mai mare,

Ahiezer a fost și care

E-al lui Amișadai fecior.

Ea era-n coada tuturor,

Căci dacă tabăra pornea,

Al ei șir, ea îl încheia.

26Peste Așer, mai mare-i cel

Ce se chemase Paguiel

Și care-i fiul lui Ocran.

27Ahira, fiul lui Enan –

Pe-a lui Neftali seminție –

Mai mare-a fost ales să fie.

28Acesta e șirul în care,

A lui Israel adunare

Pornea la drum, cu steagul lor,

În rândul semințiilor.

Moise și socrul său

29Moise-a vorbit, în acest fel,

Feciorului lui Reuel

Care, Hobab, este numit

Și e, din Madian, venit:

„Iată că noi suntem, acum,

Gata de a porni la drum,

Spre locul ce ne-a fost promis,

De către Domnul, când a zis:

„Vouă am să vi-l dau”. Apoi –

Dacă dorești – vino cu noi,

Să mergi alăturea de mine

Ca astfel să îți meargă bine;

Căci Domnul a făgăduit,

Să facă bine, negreșit,

Copiilor lui Israel.”

Moise-a vorbit, în acest fel,

Cu acel om, căci e știut

Cum că, de socru, l-a avut.

30Hobab răspunse-apoi: „Eu știu

Că este-a așa, dar n-am să viu.

Mi-am pus în gând, ca să mă mut,

În țara-n care m-am născut.”

31„Te rog să nu ne părăsești” –

Moise i-a spus – „să te gândești

Că nimeni altul nu mai știe,

Precum știi tu, astă pustie.

Tu, numai, vei putea a spune,

În ce loc, tabăra, vom pune.

Deci, călăuză, să ne fii.

32Află, că dacă, cu noi vii,

Părtaș vei fi, în acest fel,

Cu noi – cu-ntregul Israel –

La tot acel bine, pe care,

Domnul, ca să ni-l facă, are.”

33Când de la munte au plecat,

Trei zile-apoi, ei au umblat.

Chivotul legământului

Cu mărturia Domnului,

Mergea – mereu – ‘naintea lor

Și-a căutat, pentru popor,

Trei zile-n șir, un loc de tihnă,

Unde să poată-avea odihnă.

34Norul lui Dumnezeu ședea,

Deasupra lor, și-i priveghea

De câte ori se ridicau

Și când, din tabără, porneau.

35Chivotul, când pleca la drum,

Moise zicea: „Scoală-Te-acum

Doamne și, pe dușmanii Tăi,

Împrăștie-i! Să fugă, fă-i,

Pe cei ce Te urăsc, din cale

Și dinaintea Feței Tale!”

36Chivotu-apoi, când se oprea,

Moise, în acest fel, zicea:

„Te-ntoarce Doamne, ca să vii

Acum, la zecile de mii

Ale poporului acel

Cari este al lui Israel!”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help