Judecătorii 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iuda bate pe canaaniți și fereziți

1Când al lui Israel popor

N-a mai avut conducător –

Pentru că Iosua murise –

La Domnul, el s-a dus și zise:

„Doamne, pe cine, dintre noi,

Ai să-l alegi să meargă-apoi,

În țara Canaaniților,

Să lupte cu acel popor?”

2Domnul răspunse: „Iuda, vreau

Ca să se ducă. Iată, dau

Această țara minunată,

În mâna lui.” Atunci, pe dată,

3Iuda, la Simeon, s-a dus

Și-aste cuvinte i le-a spus:

„Frate, eu am venit la tine,

Ca să te chem, să vii cu mine,

În țara ‘ceea minunată

Care, prin sorți, îmi este dată.

Hai, împreună să luptăm,

Pe Canaaniți, să-i alungăm,

Iar când sfârși-vom tot, cu bine,

Am să mă duc și eu, cu tine,

În țara ce-o vei fi primit,

După cum sorții ți-au ieșit.”

Ei împreună au plecat,

Căci Simeon l-a ascultat.

4Iuda, în țară, s-a suit,

Iar Dumnezeu i-a dăruit

În mâna lui, pe Canaaniți

Și-asemenea pe Fereziți.

Și zece mii de inși apoi,

Au fost uciși, în ăst război,

În locul care e chemat

Bezec. Acolo, l-au aflat

5Pe-acela care e numit

Bezec-Adoni. Au pornit,

Lupta-mpotriva lui, de-ndată,

Și au bătut suflarea toată

A neamului de Canaaniți

Și-a neamului de Fereziți.

6Bezec-Adoni a fugit,

Dar cei doi frați l-au urmărit,

L-au prins și-au pus a-i fi tăiate

Doar degetele mari, aflate

La mâini, precum și la picioare.

7El zise-atunci: „Iată, sub soare,

Sunt șaptezeci de împărați.

Aceștia fost-au adunați

Sub masa mea și își strângeau

Hrana, de-acolo. Toți erau,

Cu degetele mari, tăiate;

Însă li s-a făcut dreptate,

Pentru că după cum văd eu,

Îmi răsplătește Dumnezeu,

Căci îi plătește omului

După măsura faptei lui.

Bezec-Adoni-a fost luat

Și la Ierusalim mutat.

Acolo, el a viețuit

Și-apoi, în urmă, a pierit.

8Fiii lui Iuda se-adunară

Și spre Ierusalim plecară.

În urma luptei ce s-a dat,

Ierusalimul l-au luat.

Cu sabia, ei i-au lovit

Pe cei pe care i-au găsit

Aflați, atunci, în acel loc

Și-apoi i-au pus, cetății, foc.

9Fiii lui Iuda, mai apoi,

Cu Canaaniți-au dus război:

Cu cei care au locuit

Pe munte, ori au stăpânit

Câmpia și ținutul care

La miazăzi, se pierde-n zare.

10Iuda, război, a mai purtat,

Cu cei cari, la Hebron, au stat –

Drept Chiriat-Arba știut,

A fost Hebronul la-nceput.

El îl bătuse pe Șeșai,

Pe Ahiman și pe Talmai.

11Apoi, contra Debirului,

Pornit-a el, cu oastea lui –

Drept Chiriat-Sefer știut,

A fost Debirul la-nceput.

12Cetei care l-a însoțit,

Caleb, în ăst fel, i-a vorbit,

‘Nainte de-a pleca la drum:

„Iată ce-am hotărât acum:

„Pe Acsa – deci pe fiica mea –

Ca și soție-o va avea

Cel care intră în cetate –

În Chiriat-Sefer – și bate

Cetatea și o ia apoi.

Acum dar, haideți la război!

13Caleb, mai mulți frați, a avut.

Cel cari la urmă s-a născut,

A fost Chenaz. Apoi și el

L-a avut, fiu, pe Otniel.

În luptele care-au fost date,

El a pus mâna pe cetate

Și-astfel Caleb a trebuit –

Așa cum a făgăduit

La început – vorba să-și ție

Și să îi deie, de soție,

Pe fiica lui. Acsa, astfel,

Soață i-a fost, lui Otniel.

14Când mers-a la al ei bărbat,

Acsa, să ceară, la-ndemnat,

De la Caleb, un mic ogor,

Spre a avea pământul lor.

Caleb le-a dat pământu-acel.

15Acsa, apoi, s-a dus la el,

Iar tatăl ei a întrebat:

„Ce vrei? De ce m-ai căutat?”

Ea s-a dat jos de pe măgar,

Și-i zise astfel: „Fă-mi un dar,

Pentru că, iată, ne-ndoios,

Pământul meu e secetos.”

Caleb, atunci, i-a dăruit

Izvoarele ce s-au găsit

În părțile cele de sus

Și totodată, i-a mai spus

Că îi mai dă – neîndoios –

Izvoarele care sunt jos.

16Socrul pe care îl avea

Moise, Chenit se dovedea.

Fiii acestuia veniră

Și cu-ai lui Iuda se suiră

Din a Finicilor cetate,

Și-au mers înspre-o pustietate,

La miazăzi de-Arad aflată,

Pustie ce fusese dată,

Lui Iuda. Ei au poposit

Acolo, și au locuit

În mijlocul poporului.

17Cu Simeon – fratele lui –

Iuda, la luptă, a pornit

Și astfel, el i-a izgonit

Pe Canaaniții din Țefat.

În urma luptei ce s-a dat,

Cetatea fost-a nimicită

Și „Horma” ea a fost numită.

(Numele „Horma”-n tălmăcire,

Este tradus prin Nimicire)

18Prin luptele pe cari le-a dus,

Iuda, pe Gaza, a mai pus

Mâna, și pe al ei ținut;

În stăpânire-a mai avut –

Pân’ la sfârșit – și Ascalonul

Cu-al său ținut, și-apoi Ecronul

Pe cari l-a stăpânit, la fel,

Cu tot ce a ținut de el.

19Domnul, pe Iuda, l-a-nsoțit

Și astfel el a reușit,

Pe toți, să poată să-i înfrunte,

Și a ajuns stăpân, pe munte.

Un lucru nu a izbutit:

Acela de-a fi izgonit

Locuitorii cari erau

În jurul lui și-n câmp ședeau,

Pentru că ei, piept, i-au ținut,

Căci, din fier – care – au avut.

20Așa cum Moise a dorit,

Caleb, Hebronul, l-a primit.

Caleb, în urmă, i-a bătut

Pe cei trei fii ce i-a avut

Anac, acolo, după care

I-a izgonit peste hotare.

Cruțarea canaaniților

21Fiii lui Beniamin, apoi,

Pornit-au și ei, un război,

Cu Iebusiții. Mulți erau

Și la Ierusalim ședeau.

Pe-aceștia nu i-au izgonit,

Iar astfel ei au locuit

Cu Beniamin – după cum știm –

De-atuncea, la Ierusalim.

Chiar azi, acolo se găsesc

Și împreună locuiesc.

22Casa lui Iosif a pornit

O luptă și a cucerit

Betelul și ținutul lui,

Cu ajutorul Domnului.

23Casa lui Iosif, negreșit,

Întâi, Betelu-a iscodit.

Betelul, de la început,

Drept Luz fusese cunoscut.

24Un om, străjerii au zărit,

Cari din cetate a ieșit.

Mâna au pus pe el de-ndat’,

L-au prins și-apoi l-au întrebat:

„Arată-ne acum, pe unde,

Se poate, mai ușor, pătrunde?

Cetatea, vrem să o luăm

Și milă, o să-ți arătăm!”

25El s-a-nvoit să le arate

Un loc, să intre în cetate.

Prin locul astfel cunoscut,

Ei au intrat și au trecut

Cetatea cu oamenii ei,

Prin ascuțișul sabiei.

Un singur om a fost cruțat:

Acela cari le-a arătat

Locul. El și familia lui

Au viețuit măcelului,

Iar când războiul s-a sfârșit,

Să plece li s-a-ngăduit.

26Omul acela a plecat

Și cu ai săi, s-a așezat

În țara neamului Hetit,

Unde-o cetate a zidit.

Acesteia, nume, i-au dat

Și Luz, cetatea s-a chemat,

Iar al ei nume se vădește

Că până astăzi dăinuiește.

27Manase nu i-a izgonit –

Nici el – pe cei ce s-au găsit

În locul cari Bet-Șean se cheamă,

Nici din Tanac – de bună seamă –

Nici din Ibleam și nici din Dor

Și nici de primprejurul lor.

Cei ce-n Meghido s-au aflat,

Și ei – de-asemeni – au scăpat,

Pentru că n-au fost izgoniți;

La fel cei care, aciuiți,

Erau în satele pe care

Meghido-n jurul său le are.

În ăst fel, neamul Canaanit,

Ca să rămână-a reușit,

În țară, în continuare.

28Când s-a simțit destul de tare,

Israelul a reușit,

Un bir, de a statornicit,

Asupra Canaaniților,

Dar nu i-a scos din țara lor.

29Nici Efraim n-a izgonit

Poporul de neam Canaanit

Care, în Ghezer, s-a aflat.

Pentru că-n pace l-a lăsat,

El a rămas – după cum știm –

În mijlocul lui Efraim.

30De-asemenea, nici Zabulon,

Pe cei ce fost-au în Chitron

Și-n Nahalol, nu i-a gonit,

Și astfel, neamul Canaanit,

Cu Zabulon, de-atunci, a stat,

Având, numai un bir, de dat.

31Așer, nici el, n-a izgonit

Pe cei care au locuit

În Aco, în Sidon și-Ahlab.

S-a dovedit că este slab,

Și nici pe cei ce-au locuit

La Helba, nu i-a izgonit,

Nici pe cei ce-n Afic erau,

Sau care în Aczib ședeau.

Cei ce-n Rehob erau aflați,

De-asemeni, n-au fost alungați,

32Iar Așeriți-au locuit –

De-atunci – cu neamul Canaanit

Care, în țară, s-a aflat

Și-n veci nu l-a mai alungat.

33Neftali a făcut la fel,

Căci nu i-a izgonit nici el,

Pe cei ce-n Bet-Șemeș erau

Și nici pe cei ce locuiau

În Bet-Anat. El a sfârșit,

În urmă, de a locuit

Cu neamul Canaaniților

Și a pus bir, asupra lor.

34Fiii lui Dan au fost învinși

De Amoriți, și-au fost împinși

Cu oastea-n urmă, înapoi,

Încât n-au mai putut apoi,

Ca să pogoare și să vie

Să se așeze în câmpie.

35În ăst fel, neamul Amorit

Ca să rămână-a izbutit,

La Har-Heres și la Șalbim;

De-asemenea, îl mai găsim

La Aialon. El a scăpat,

Dar a avut, un bir, de dat,

Casei lui Iosif, care – greu –

A apăsat, pe el, mereu.

36De la suișul cunoscut

Drept Acrabim, a început

Ținutul Amoriților;

De-asemeni, alt hotar al lor

Pornea din Sela, șerpuit,

Și sus pe culme a suit.