1Nicanór a aflat că cei care erau cu Iúda se aflau în ținutul Samaríei și a hotărât să-i atace chiar în ziua de odihnă în toată siguranța.
2Iudeii care erau constrânși să-l însoțească i-au spus: „Să nu-i ucizi în mod atât de crud și sălbatic, ci dă cinste zilei care a fost onorată și sfințită de către Cel care vede toate!”.
3Dar cel de trei ori ticălos a întrebat dacă se află în cer vreun stăpân care să fi poruncit să se țină ziua de sabát.
4Ei i-au răspuns: „Este însuși Domnul cel viu, stăpân în cer, care a poruncit să fie păzită a șaptea”.
5„Și eu – a zis celălalt – sunt stăpân pe pământ și vă poruncesc să luați armele și să împliniți datoria față de rege!”. Totuși, el nu a reușit să-și împlinească planul nelegiuit.
Îndemnul și visul lui Iúda6Nicanór, îngâmfându-se peste măsură, a hotărât să se înalțe un trofeu comun cu luate ca pradă de la cei care erau cu Iúda.
7[Iúda] Macabéul era ferm convins cu toată speranța că va primi ajutor de la Domnul.
8I-a încurajat pe cei care erau cu el să nu se teamă de atacul neamurilor, ci să aibă în minte ajutoarele care le-au venit din cer și să aibă încredere că și Atotputernicul le va da victoria.
9Însuflețindu-i prin din Lege și din Profeți
și cu amintirea luptelor pe care le dăduseră, i-a făcut și mai curajoși.10Trezindu-le astfel zelul, i-a îndemnat, arătându-le că păgânii sunt neloiali și își calcă jurămintele.
11După ce l-a înarmat pe fiecare cu siguranța dată nu atât de scuturi și lănci, cât mai ales prin încurajarea cuvintelor sale frumoase, le-a expus un vis vrednic de crezare, un fel de vedenie care i-a umplut de bucurie pe toți.
12Viziunea era aceasta: „[L-am văzut] pe Onías, cel care fusese mare preot, bărbat frumos și bun, modest la înfățișare și blând în purtare, cu vorbă dulce, care din copilărie se deprinsese cu toate virtuțile, care își ridica mâinile și se ruga pentru tot poporul iudeilor.
13În același fel, i s-a arătat un chip de bărbat distins prin părul său alb și răspândind în jur o maiestate impunătoare.
14Răspunzând, Onías a zis: «Acesta este cel care-și iubește frații, cel care se roagă mult pentru poporul său și pentru cetatea sfântă; este Ieremía, profetul lui Dumnezeu!».
15Ieremía, întinzându-i lui Iúda mâna dreaptă, i-a dat o sabie de aur și, când i-a dat-o, i-a spus acestea:
16«Primește sabia sfântă ca dar din partea lui Dumnezeu prin care îi vei zdrobi pe adversari!»”.
Starea de spirit a combatanților17Încurajați de cuvintele lui Iúda, foarte frumoase și în stare să îndrepte spre vitejie și să întărească sufletele tinerilor, au hotărât să nu mai întârzie în tabără, ci vitejește să atace cu curaj și, luptând corp la corp, să rezolve situația, pentru că cetatea, lucrurile sfinte și templul erau în pericol.
18Căci cea dintâi și cea mai mare teamă a lor nu era atât cu privire la femeile, copiii, frații și rudele lor, cât mai ales cu privire la templul consacrat.
19Neliniștea celor rămași în cetate nu era mai mică; erau îngrijorați că lupta era în câmp deschis.
20Când toți așteptau deznodământul, deoarece dușmanii se apropiau în linie de bătaie, cu elefanții puși la locuri potrivite și cu cavaleria așezată pe laturi,
21[Iúda] Macabéul, văzând mulțimea dușmanilor apropiindu-se, armele diferite pregătite și cruzimea fiarelor, și-a ridicat mâinile spre cer și l-a invocat pe Domnul, cel care face minuni, știind că nu datorită armelor, ci din hotărârea lui li se dă victoria celor vrednici.b
22Atunci s-a rugat astfel:
„Stăpâne, tu l-ai trimis
pe îngerul tău
în timpul lui Ezechía, regele Iudéii,
și el a ucis din armata lui Senaheríb
cam o sută optzeci și cinci de mii
de oameni.
23Acum, stăpâne al cerurilor,
trimite-l pe îngerul
cel bun înaintea noastră
spre teamă și teroare!
24Cu măreția brațului tău
să fie loviți cei care au venit
cu blasfemii
împotriva poporului tău sfânt!”.
Cu aceste
și-a încheiat el.
Înfrângerea și moartea lui Nicanór25Cei care erau cu Nicanór înaintau cu de trâmbițe și cu cântece de război.
26Cei care erau cu Iúda luptau împotriva dușmanilor invocații și rugăciuni.
27Cu mâinile luptând, dar în inimi rugându-se lui Dumnezeu, au doborât nu mai puțin de treizeci și cinci de mii de oameni, bucurându-se mult de arătarea lui Dumnezeu.
28Întorcându-se cu bucurie de la luptă, l-au găsit pe Nicanór îmbrăcat cu armura, căzut în luptă.
29Izbucnind un strigăt și făcându-se învălmășeală, îl binecuvântau pe Cel Atotputernic în limba părinților.
30[Iúda], cel care se dăruise mai întâi trup și suflet pentru concetățenii, care își păstrase din tinerețe bunăvoința față de cei de un neam cu el, a poruncit să i se taie lui Nicanór capul și brațul din umăr și să fie duse la Ierusalím.
31Ajungând acolo, i-a convocat pe conaționali și i-a pus pe preoți în fața altarului. Apoi i-a trimis după cei din fortăreață.
32Le-a arătat capul nelegiuitului Nicanór și mâna răufăcătorului pe care o ridicase cu aroganță împotriva casei sfinte a Celui Atotputernic.
33I-a tăiat nelegiuitului Nicanór limba, a poruncit să fie dată în bucăți păsărilor, iar răsplata nebuniei să fie atârnată în fața templului.
34Apoi, toți au înălțat către cer binecuvântări Domnului care se arătase și au zis: „Binecuvântat să fie cel care și-a păzit locul sfânt neprofanat!”.
35[Iúda] a atârnat capul lui Nicanór de fortăreață ca semn clar și vizibil pentru toți despre ajutorul de la Domnul.
36Toți au stabilit, prin vot comun, să nu lase neînsemnată această zi, ci să o sărbătorească în a treisprezecea zi din luna a douăsprezecea – aceasta se numește Adár în limba siriacă – în ajunul zilei lui Mardohéu.
VIII. EPILOG37Astfel s-au încheiat cele despre Nicanór și, pentru că, din acel moment, cetatea a rămas în stăpânirea evreilor, termin și eu aici istorisirea mea.
38Dacă este bine alcătuită, aceasta am voit-o și eu; iar dacă este prea simplă și săracă, atât mi-a stat în putere.
39După cum este dăunător să bei numai vin și, de asemenea, numai apă, dar vinul amestecat cu apă este plăcut și aduce desfătare, tot astfel orânduirea povestirii farmecă urechile celor care o ascultă prin alcătuirea ei. Iar aici să fie sfârșitul.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
