1Mari și inexplicabile
sunt judecățile tale,
de aceea, sufletele needucate s-au înșelat.
2Dar cei nelegiuiți,
gândindu-se să oprime poporul sfânt,
ei, care erau legați în întuneric
și prizonieri ai nopții îndelungate,
încuiați sub acoperișuri, zăceau fugari
de providența veșnică.
3Considerându-se ascunși
cu păcatele tăinuite
dedesubtul vălului uitării,
au fost împrăștiați temându-se teribil
și au fost tulburați de năluci.
4Nici locul care-i ascundea
nu-i păzea fără teamă,
ci răsunau ecouri care-i tulburau
și se arătau fantasme mute
cu chipuri întunecate.
5Și nicio putere a focului să strălucească, nici flama strălucitoare a aștrilor
nu reușea să lumineze
acea noapte îngrozitoare.
6Se arăta numai printre ei
un foc spontan, plin de teamă;
iar ei, îngroziți de acea viziune
pe care o vedeau,
considerau mai rele ceea ce priveau.
7Artificiile tehnicii magiei zăceau
[neputincioase],
iar dovada pretenției la pricepere
era de dispreț.
8Cei care promiteau
să îndepărteze teama
și tulburarea sufletului bolnav,
aceștia erau bolnavi de o teamă ridicolă.
9Chiar dacă nimic tulburător
nu-i înfricoșa,
îngroziți de trecerea fiarelor
și de șuieratul reptilelor,
piereau tremurând
și nu mai voiau să privească aerul
de care nu se poate scăpa nicăieri.
10Nelegiuirea lașă este condamnată
de propria mărturie,
dar apăsată de conștiință,
le ia mereu pe cele mai grele.
11Căci teama nu este altceva decât
abandonarea ajutoarelor gândirii.
12Cu cât este mai mică așteptarea
în interior,
cu atât mai mare
este considerată necunoașterea
cauzei care aduce chin.
13Dar ei, în noaptea
cu adevărat neputincioasă,
ieșită din ascunzișurile de nepătruns
ale locuinței morților,
erau adormiți de același somn,
14când erau mânați de minunile fantasmelor,
când erau paralizați de abaterea sufletului,
căci erau copleșiți de o teamă
neprevăzută și neașteptată.
15Tot așa, oricine,
căzând totodată acolo unde era,
fiind închis, era păzit într-o temniță
fără încuietoare.
16Sau dacă cineva era
un agricultor sau păstor
sau vreun muncitor
care trudește în pustiu,
luați prin surprindere,
toți rămâneau legați cu același lanț
al întunericului.
17Sau dacă era șuieratul vântului
sau ecoul plăcut al păsărilor
printre ramurile abundente,
sau ritmul apei care curgea cu putere, sau zgomotul pătrunzător al pietrelor
care se prăvăleau,
18sau trecerea neobservată
a animalelor săltărețe,
sau sunetul fiarelor care răgeau
și mai pătrunzător,
sau ecoul care se răsfrângea
din adâncul munților,
îi paralizau înspăimântându-i.
19Căci universul întreg era luminat
de o lumină strălucitoare
și se ocupa cu lucrări fără îngrijorare.
20Dar numai asupra lor se întindea
o noapte grea,
imagine a întunericului
care avea să-i învăluie,
iar ei erau pentru ei înșiși și mai greoi
decât întunericul.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
